Brand voice

Necazuri în ”paradisul” de la guvernare, create de Legea offshore

Ziarul de Vrancea
3 oct 2018 1012 vizualizări

Declarație de presă deputat  PNL de Vrancea  Ion Ștefan

Legea 408/2017, Legea offshore, a fost întoarsă la comisii după ce  partenerii lui  Liviu  Dragnea, ALDE și UDMR, nu au vrut să  susțină  amendamentele PSD lucrate ”noaptea ca hoții” și introduse pe sub masă, marți, la comisiile de specialitate. PSD a dat din coate la comisii să  își  treacă  modificările  girate de Dragnea  în defavoarea  cetățenilor  acestei  țări, care riscă să  ajungă a nu se alege cu nimic, nici la buget, nici  în  investiții  reale, dacă  pesediștii  lui  Dragnea  încearcă cu tot dinadinsul  să  voteze  această  lege  fără o dezbatere  reală.

PNL a semnalat  modul total nedemocratic  prin care PSD încearcă legiferarea  și a criticat formula de calcul  dezavantajoasă  pentru   statul  român a propunerilorl ui  Dragnea  și PSD.

PNL acuză, în  continuare, PSD de lipsă de transparență, de patentarea  unui mod de lucru ”noaptea ca hoții” asupra unor   legi de interes   național. Au făcut-o cu OUG 13, au încercat  și cu Legea offshore!

Reamintesc  faptul  că  marți, 2 octombrie, am participat la ședința  comisiilor  pentru   buget, pentru  industrii  și   pentru  administrație din Camera Deputaților, care a decurs  extrem de tensionat, reprezentanții  Puterii  ajungând chiar  și la jigniri  și   amenințări la adresa Opoziției care cerea  clarificări  și  oprirea   discuțiilor. Încrâncenarea PSD a fost  dictată de amendamentele  ajunse cu puțin  timp  înainte de dezbatere, amendamente  lucrate  peste   noapte de PSD. Social democrații  arată  în mod clar  că  Legea  offshore se scrie  după cum dictează un singur om: Dragnea  și  interesul  său!

De altfel, la Legea offshore am depus un amendament  prin care redevenţele  datorate de cei care exploatează  gazele  naturale din Marea  Neagră  să  poată fi investite  în  extinderea  sistemului  naţional de alimentare cu gaz a localităţilor din România, amendament pe care PSD nu l-a susținut la Senat.

Amendamentul  depus  şi  susţinut de PNL vizează  modificarea art. 19, alin. 7 din Legea 408/2017, în  sensul  în  care ”Sumele  datorate de titularii de acorduri   petroliere  referitoare la perimetrele offshore ca redevenţe  şi  impozita  supraveniturilor  suplimentare se fac venit 50% la programul   naţional de gaze naturale  şi 50 % la Fondul special de finanţare a contractelor de parteneriat public – privat, în  conformitate cu prevederile art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018 privind  parteneriatul public privat”.

Programul   naţional de gaze naturale  trebuie  promovat  în   scopul  sprijinirii  populaţiei  prin  asigurarea   infrastructurii de transport, distribuţie  şi   reţele de gaze naturale  necesare  încălzirii  locuinţelor  şi  pentru  conservarea  masei  lemnoase  existente, cât şi  pentru   protejarea  mediului   înconjurător. Este necesară o distribuţie  echilibrată, pe termen lung, a beneficiilor  între stat, investitori  şi   cetăţenii  români, mai ales că  doar 35% din gospodăriile din România sunt conectate la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.