Brand voice

Mica Unire în anul Marelui Centenar. La mulți ani, Focșani!

Ziarul de Vrancea
23 ian 2018 1755 vizualizări

Declarație de presă a deputatului PNL Vrancea, Ion Ștefan

În acest an, pe 24 ianuarie, celebrăm 159 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Un moment de bucurie, pentru noi focșănenii, urmașii celor din Focșani Munteni și Focșani Moldoveni, două târguri locuite de români care au lăsat la o parte ceea ce îi diferenția și au pus pe primul loc ceea ce îi unea: limba, credința, obiceiurile și mai ales dorința de a face o țară puternică, care să privească spre Occident, cu toate că realitatea românească era cu mult în urma țărilor din Vest. 

 

Astăzi, celebrăm Mica Unire în anul Marelui Centenar! O zi în care ar trebui să ne gândim și să acționăm pentru unitate, în ciuda dezbinărilor zilnice. Astăzi ar trebui să ne gândim la Națiunea care a făcut Unirea Principatelor Române și apoi Marea Unire de la 1918, la oamenii ei politici cu viziune și deziderate înalte, dar și la românii simpli care, indiferent de regiunea istorică în care se născuseră, se considerau frați! Tot astăzi, pe 24 ianuarie 2018, trebuie să reflectăm și la națiunea de astăzi care face emigrația, mulți români fiind forțați de neajunsuri să își facă o nouă Românie dincolo de granițe, departe de casa strămoșească. 

24 ianuarie 2018 să fie ziua din care să cerem celor care ne conduc să nu ne mai dezbine pe considerente politice, etnice, sociale sau de gen. Astăzi, moldovenii trebuie să le bată obrazul guvernanților pentru că deși de aici a pornit Unirea, la 159 de ani de la Unirea lui Cuza și la o sută de ani de la Marea Unire de la Alba-Iulia, regiunea istorică a Moldovei nu este încă unită prin autostrăzi nici cu Muntenia și nici cu Ardealul. Însă, nu-i așa, azi nu mai avem un Cuza, un Kogălniceanu sau o familie a Brătienilor în coaliția la guvernare care să vadă mai presus de interese personale. În schimb, avem un Guvern surd și orb la ceea ce strigă țara, un Guvern de trib preocupat să niveleze drumul în fruntea țării pentru corupți!

Astăzi, la 159 de ani de la Mica Unire să îndrăznim să privim obiectiv spre viitor, unul care, din păcate ne arată o Românie campioană la depopulare pentru că se confruntă cu dificultăți economice, o țară care îmbătrânește și în care rata natalității este scăzută. O țară pentru care înaintașii au vărsat sânge pe front și o țară actuală pe care alții, în mod meschin, o secătuiesc. 

Astăzi, pe 24 ianuarie 2018, trebuie să conștientizăm mai mult ca oricând că unde-i unul nu-i putere, unde-s doi puterea crește și să începem o nouă Unire, cu românii plecați de acasă!

 

 

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.