Interviu cu poetul, prozatorul, inginerul și colaboratorul ZdV Adrian Matei, realizat de jurnalistul Radu Borcea
Vă invităm să-l cunoașteți mai bine pe poetul, prozatorul, inginerul și colaboratorul ZdV Adrian Matei, într-un interviu realizat de jurnalistul Radu Borcea.
Poemele lui Adrian Matei – un „studiu de caz”
Până în urmă cu vreun an și jumătate, despre poetul de azi Adrian Matei nu știam nimic. Și nu eram singurul. Însă odată cu publicarea volumului „Mugur și Floare”, în anul 2020, la Editura Salonul literar din Odobești, condusă de scriitorul Culiță Ioan Ușurelu, dar mai ales după ce i-a apărut și al doilea volum „Fiul anotimpurilor”, în 2021, la aceeași editură, poeziile lui au început să facă vâlvă în lumea literară. A captat atenția unor critici cu nume în literatura română, cum sunt ieșenii Ioan Holban, Emilian Marcu și Cassian Maria Spiridon, președintele Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România.
Nu a trecut nici jumătate de an de la lansarea volumului purtând un titlu vivaldian și iată că am intrat în posesia altor creații ale acestui poet aflat în vârful lerului – 42 de ani: „Poemele unui îndrăgostit” (100 de poeme, editura ieșeană Timpul) și proza scurtă „Psihoza” (Salonul literar).
Dacă despre „Fiul anotimpurilor” s-a scris că „Adrian Matei a intrat în literatură pe ușa din față”, despre „Poemele unui îndrăgostit” Ioan Holban a scris că volumul poate fi un potrivit „studiu de caz”, criticul ajungând la concluzia că poezia acestui autor „crește cu fiecare carte, în coerență și limpezimea expresiei lirice”.
Pentru mai buna cunoaștere a unui poet ajuns, iată, „studiu de caz”, am decis să mă documentez direct la sursă ca să aflu cine este Adrian Matei și din ce frământări lăuntrice a apărut poezia lui. Modalitatea aleasă nu putea fi decât interviul
- Adrian Matei, după ce m-am hotărât să facem acest interviu, pentru a dialoga cu tine despre literatură, am căutat în CV-ul tău să văd ce profesie ți-ai dorit în viață și am văzut că ai absolvit Facultatea de Energetică din cadrul Politehnicii București. Dar, surpriză! Imediat după obținerea licenței de inginer energetician, te-ai îndreptat spre media și spre literatură. Ce…energii neștiute de mine, de cititori te-au „convertit” spre poezie, iar în ultimul timp și spre publicistică?
- Am plecat un pic nehotărât spre Energetică. Pot spune că a fost una dintre deciziile „pripite” pe care am luat-o în viață. A fost mai mult o provocare: tatăl meu, energetician și el, a contribuit la această alegere. Anii studenției și-au pus amprenta pe cursul vieții mele, deschizându-mi poarta spre Digital Media, neprofesând o clipă în domeniul energetic, ca de altfel cam toți colegii mei de facultate. Același om, poetul Nicolae Matei, m-a provocat și spre poezie inițial, iar acum, mai nou, și spre proză. În vremea liceului și a facultății am scris câteva poezii și le-am cules într-un caiet. Să zic că erau vreo 30. Necoapte, necizelate, dar interesante. Tatăl meu mi le-a „mirosit” și mi-a spus să le pun la „temelia” unui volum. Au venit rând pe rând muzele, am început să descopăr tainele poeziei, am citit foarte multe versuri și iată-mă la al treilea volum de poezie și la primul volum de proză. Referitor la publicistică, în mare scriu eseuri de atitudine și câte un jurnal de călătorie, dar nu de teapa cărții „Peregrin prin Europa” scris de dvs.
- Deci, acest „declik” a fost o chemare a familiei (un „clan” întreg legat de cuvântul scris). Înțeleg că a fost o frământare interioară; ai simțit că asta-i vocația ta…
- Chemare a familiei este, e evidentă, fără lipsă de modestie...Frații tatălui meu - Dumitru și Vergil - sunt prozatori cu experiență, iar un alt văr al lor a fost marele estetician Dumitru Matei.
Chemarea interioară am simțit-o mai târziu, când m-am apropiat de maturizarea literară. Sunt într-o etapă în care simt că e vocația mea. Îmi place ceea ce fac, pentru că a fi scriitor nu înseamnă a te ascunde într-un colț întunecat al casei și a buchisi la slove tot timpul. Am tot felul de proiecte culturale, fie cu Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” din Focșani, fie cu Muzeul Vrancei, fie cu Direcția de Tineret (aici am un proiect intitulat Creativitate în comunicare, care se adresează tinerilor vrânceni).
- Când ai scris prima bucată literară? Era primăvară, vară, toamnă sau iarnă? Întreb, gândindu-mă la „Fiul anotimpurilor”.
- O tragedie a familiei noastre a dus și la prima mea apropiere de poezie. Un nefericit accident, în care bunica mea părăsea această lume, la sfârșitul anului 1993, a dus la o revoltă interioară metamorfozată într-un epitaf dedicat persoanei care mi-a călăuzit primii pași: “Dintr-o teribilă eroare/Te-ai prăbușit în infinit/Și devenind nemuritoare/Te-ai îndreptat spre asfințit.”
- Frumos omagiu adus bunicii. Ai idee cum a fost primită de cititori; ai avut vreun feed-back? Te-a oprit cineva pe stradă, ori te-a sunat la telefon, să-ți spună că i-a plăcut ? Și cum ai reacționat?
- Eram un puști de aproape 16 ani care nu a avut curajul să arate această poezie nimănui. Am scris-o doar pentru mine. Era revolta mea...
- Apropo: ce părere ai despre critica literară de astăzi: e părtinitoare, indulgentă, severă, ține partea „găștilor” și „gâștelor” literare sau este obiectivă? Atacă opera, cum ar trebui, sau persoana/autorul?
- Văd în ultima perioadă o critică destul de obiectivă, apropiată de realitate, dar cu mici sincope. Unii critici literari par a impune niște direcții care pot afecta activitatea creatoare a unui poet, cum am pățit și eu de altfel, cerându-mi-se a scrie în vers alb (în direcția neomodernistă).
Evident că există și “găști” si „gâște” prin nu știu ce Academii și Campionate Mondiale, dar, cum pădurea are uscăciunile ei și poezia are renegații ei.
Critica recunoscută de Uniunea Scriitorilor este clar cea mai evoluată și cea mai complexă, dar recunosc că se mai întâmplă să nu rezonez în totalitate cu afirmațiile criticului. Unul dintre cei mai buni critici români actuali, care atacă opera și nu autorul (de fapt opera este eternă, autorul este efemer), este domnul Ioan Holban, un mare critic literar ce a descoperit multe valori ale literaturii române, le-a încurajat și le-a așezat pe drumul cel bun.
- În lumea literară, rivalitatea e la ea acasă, sunt foarte mulți autori orgolioși. Cum crezi că vei putea para „săgețile” trimise în direcția ta?
- Cu ajutorul condeiului. Dacă cineva are vreun dinte împotrivă, îl invit în arena literaturii și ne putem duela cu “mâinile goale”.... Sunt sigur că ambii am avea de câștigat din această înfruntare. “Săgețile” pot fi uneori benefice. Cupidon e un exemplu.
- Până acum, la 42 de ani, ai făcut primii pași – dar importanți – pentru o carieră literară de succes. Te-au luat în vizor personalități importante ale literaturii, atât din Vrancea cât și din afara ei. Noi, vrâncenii, avem unele vârfuri în poezie, în proză, dar numele lor nu se prea găsește nici în revistele de specialitate, nici în dicționare. Care să fie cauza? Găsești vreo explicație rațională? Gândul mă duce la întrebare privind „găștile” și „gâștele”…
- Din păcate, aici aveți dreptate. În afară de Antologia scriitorilor vrânceni a domnului Culiță Ioan Ușurelu nu prea se mai amintește așa de explicit despre poeții vrânceni. Explicația ar fi că nu sunt promovați, ca și poeții din județul vecin – Brăila. Nu se mai organizează cenacluri literare, nu mai sunt multe reviste de anvergură culturală, poate și faptul că aici nu se află o filială a Uniunii Scriitorilor din România. Dar... cel mai mult greșesc aici autoritățile locale împreună cu ministerele în cauză, întrucât nu alocă fonduri pentru a promova munca unui scriitor. Rar mai auzi despre vreo primărie ce a susținut editarea unui tiraj de 50 exemplare dintr-o monografie locală.
- Cum găsești, din acest punct de vedere, Revista Salonul literar?
- Salonul literar este o emblemă a culturii vrâncene, ce cuprinde în paginile ei articole scrise de Președintele Academiei, Dl Ioan Aurel Pop, de Președintele Uniunii Scriitorilor sau de Dl Nicolae Manolescu. Și când mai suntem și noi redactori, e clar că nu pot rămâne obiectiv și recunosc că, după „Convorbiri literare” (și acest lucru se datorează faptului că revista ieșeană apare lunar), este cea mai citită revistă culturală de către mine.
- În literatură (ca și în artele plastice), criticii au grupat scriitorii în funcție de curentul literar în care se încadrează/pe care îl etalează în opera lor. În literatură am numărat vreo 20 de curente literare, unele vetuste, altele încă în vogă, cum sunt Clasicismul, Simbolismul, Modernismul și Neomodernismul, fiecare cu farmecul lui. De care curent ești mai atras? În poezie, urmărești ca rațiunea să domine sentimentele (ca în clasicism) sau să predomine ideile nonconformiste?
- Sunt atras de Clasicism; îmi place prozodia perfectă, îmi place să aud cum poezia curge, să-i ating rima și să-i mângâi ritmul. Pot spune că sunt atras și de Simbolism; îmi place cum au scris reprezentanții lui de seamă, Bacovia și Minulescu. Vorbind acum despre curente literare mai apropiate de zilele noastre, îmi place acea zonă de trecere de la Modernism la Neomodernism, cum numai Nichita a reușit-o într-un mod formidabil. Scriu și eu în toate aceste curente literare la „modă”, dar mă regăsesc cel mai mult în poezia cu rimă clasică.
- Care sunt poeții tăi preferați? Dar prozatorii? De ce îți place opera lor? Ce apreciezi la ei: criteriul estetic, cel tematic, mesajul? Adică forma, fondul, legătură cu realitatea?
- Sunt mulți...Dintre poeți aș începe cu Eminescu și aș continua cu Alecsandri, Macedonski, Minulescu, Coșbuc, Nichita, Păunescu, Dinescu...Ca prozatori i-aș aminti pe Rebreanu, Sadoveanu, Slavici, Preda și din nou pe Eminescu...Aprecierea este involuntară, pot spune doar că mă atrag și mă simt bine când pătrund în scrierea lor. Pentru mine, toți scriitorii pomeniți mai sus excelează în a găsi un mesaj puternic în opera lor, dar și modul în care o expun cititorului este unul admirabil.
- Observ că te duce gândul tot către „Centru”, spre Capitală, acolo unde au trăit și creat cei enumerați de tine mai sus. Cum eu cred că în literatură nu există Centru sau Periferie, țin morțiș să te referi și la ai noștri de aici, din Vrancea, care au avut și au neodihna scrisului.
- Nu ocolesc răspunsul, pentru că și aici au fost și sunt scriitori de valoare. Cei din generațiile trecute, Dumitru Pricop, Ion Panait, Florin Muscalu, Traian Olteanu, Virgil Panait, Constantin Ghiniță sau Ion Baciu au ajuns să fie cunoscuți în toată țara prin valorosul festival de creație „Salonul Literar Dragosloveni”. Numele și cărțile celor de azi au ajuns în circulație după ce au apărut la Editura Salonul literar și alte edituri cunoscute. Deci, fără o anume clasificare valorică, mă opresc la prof. Petrache Plopeanu, Constanța Cornilă, Ion Apostu, Geanina Bârlădeanu, Pompiliu Crețu, Ion Tătaru.
- Adriane, ai prieteni? Ce însemnă pentru tine prietenia?
- Nu am mulți prieteni, cunoștințe da. Prietenia este o conexiune interumană ce pleacă din inimă, pe când amiciția este o conexiune interumană ce pleacă din creier. În acei puțini prieteni găsesc mereu sprijin, un umăr pe care să-mi vărs ofurile, un braț puternic în caz de nevoie și o vorbă bună care să-mi îndulcească clipele amare. Și, cel mai important, aceleași lucruri le găsesc și ei în mine.
- În vară, când ai lansat volumul „Fiul anotimpurilor”, unul dintre comentatori, poetul Ion Apostu, a adus în atenția publicului prezent exprimarea elegantă din ”Revista ilustrată”, care apărea prin 1936, în contrast cu exprimarea de azi, în jargoane. Ce părere ai despre scriitorii licențioși care se axează pe exprimări vulgare și mai primesc și premii, chiar la manifestări de prestigiu.
- Am auzit doar de un asemenea caz, de acum câțiva ani, a unei tinere la Concursul “Mihai Eminescu”. O rătăcire, probabil, un exces de zel al juriului care poate că a avut intenții bune, încercând să aducă ceva inovativ în poezia românească. Și poate a adus, poate chiar acum se naște un nou curent, iar noi nu suntem conștienți de el pentru că nu-i suntem adepți.
- Dacă (prin absurd, să zicem) unul sau mai mulți critici literari cu nume ar scrie despre tine că nu ai chemare pentru literatură, pentru poezie în special, ce decizie ai lua: renunți la scris și revii la meseria de bază: aceea de inginer energetician.
- Nu voi renunța niciodată la scris! Cu siguranță! Este o lume în care mă retrag și în care mă simt liber. În scris pot fi și copil, și adolescent, și tânăr, și matur, dar și țăran, și împărat, și îndrăgostit, și oropsit. Exclus de a reveni la meseria de energetician, asta și prin prisma faptului că doresc să urmez, începând din 2022, cursurile Facultății de litere din cadrul Universității „Al. I. Cuza”, Sucursala Focșani.
- Eu nu cred că un creator de literatură, mai ales de poezie, stă continuu în „Turnul lui de fildeș” și scrie. Ei mai au și alte preocupări care-i inspiră. Tu ce hobby ai, Adriane?
- Poate o să vă surprindă, dar, ca și Mircea Dinescu, îmi place să stau în bucătărie și să pregătesc bucate pentru familie. În casă, eu sunt bucătarul.
- Tot artă se numește; artă culinară…
- Da, însoțită și de muzică. Îmi place să ascult compoziții muzicale de valoare. Sunt atras de muzica veche, clasică, de Wagner, de Beethoven, de Vivaldi.
- Îți doresc ca, pe lângă talentul poetic cu care ai fost hărăzit, să fii inspirat și de „muzele” gastronomiei și muzicii.
Interviu de Radu BORCEA
