Brand voice

Întâlnire a miniștrilor român și polon ai apărării, la sediul MApN

Ziarul de Vrancea
29 mar 2023 1272 vizualizări

Angel Tîlvăr: „România și Polonia au un nivel de cooperare consistent; Polonia este şi rămâne un aliat important și un partener strategic pentru țara noastră.”

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut marți, 28 martie, consultări bilaterale, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, cu omologul polon Mariusz Błaszczak, aflat în România cu prilejul celei de-a patra reuniuni a ședinței comune de Guvern România-Polonia, care a avut loc la București.

În cadrul întrevederii a fost salutat nivelul consistent al cooperării dintre cele două ţări, remarcându-se coerența și convergența ideilor și punctelor de vedere naționale, bazate pe obiective comune, atât în plan bilateral, cât şi la nivelul NATO şi al Uniunii Europene

,,Polonia este şi rămâne un aliat important și un partener strategic pentru România. Parteneriatul îndelungat dintre cele două țări, demonstrat de contacte frecvente, a dus la maturizarea unor proiecte importante, precum abordarea unitară a posturii de apărare şi descurajare pe flacul estic. Contingentul de militari români aflaţi la Bemowo Piskie şi cel de militari poloni aflaţi la Craiova reprezintă un exemplu de succes al cooperării în spiritul apărării colective“, a declarat ministrul român al apărării.

În cadrul întâlnirii, ministrul român şi cel polon au abordat și problematica sprijinului umanitar pe care România și Polonia îl acordă Ucrainei, în acest context securitar deosebit de complex, generat de războiul de agresiune al Federaţiei Ruse în Ucraina. De asemenea, cei doi oficiali au condamnat ferm atacurile Rusiei soldate cu distrugerea infrastructurii critice și uciderea civililor.

Agenda discuțiilor a cuprins și aspecte ale cooperării în cadrul NATO, din perspectiva viitorului Summit NATO de la Vilnius, precum și cele referitoare la cooperarea în cadrul UE.

În context, oficialul român a subliniat relevenţa Formatului B9, respectiv coordonarea strânsă între statele de pe flancul estic și promovarea unor poziţii unitare la viitorul  Summit Aliat de la Vilnius.

În încheierea discuțiilor, cei doi oficiali au convenit necesitatea continuării proiectelor bilaterale, a consolidării dialogului politic și a dimensiunii de cooperare practică, în beneficiul ambelor părți.

Dialogul româno-polon pe teme politico-militare dintre cei doi miniştri a continuat la sediul Guvernului României, în cadrul unei sesiuni comune a celor două Cabinete.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.