Foto | Polițiștii din Vrancea, lecții de siguranță pentru cei mici înainte de vacanță
Campania națională „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite!” ajunge în școlile și grădinițele din județ.
În pragul vacanței de vară, polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea continuă seria activităților educative în școlile și grădinițele din județ, cu scopul de a-i învăța pe cei mici cum să se protejeze și să adopte un comportament responsabil.
Potrivit unei informări de presă transmise marți, 17 iunie 2025, la ora 15:54, de purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, activitățile se desfășoară în cadrul campaniei naționale „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite!”, o inițiativă menită să le explice copiilor, într-un limbaj adecvat, care sunt drepturile și responsabilitățile pe care le au în funcție de vârstă.
În primele două zile ale săptămânii, 16 și 17 iunie, au fost organizate nu mai puțin de 22 de acțiuni în unități de învățământ din județ, dintre care 4 în mediul urban și 18 în localitățile rurale. Aproximativ 441 de copii – preșcolari, elevi și cadre didactice – au participat la întâlnirile cu polițiștii.
Temele abordate au inclus drepturile copilului, siguranța pe internet, comportamentul responsabil în trafic, noțiuni de răspundere penală și alte subiecte relevante pentru vârsta participanților. Activitățile au fost interactive și adaptate fiecărui grup de vârstă, urmărind creșterea gradului de conștientizare în rândul tinerilor cu privire la riscurile la care pot fi expuși.
Campania nu se oprește odată cu închiderea anului școlar. Polițiștii vor continua activitățile preventive și pe perioada vacanței, fiind prezenți în unitățile implicate în programele educaționale „Școala de vară” și „Grădinița de vară”.
Reprezentanții IPJ Vrancea încurajează părinții și cadrele didactice să colaboreze în continuare cu autoritățile pentru siguranța celor mici. Cei interesați pot afla mai multe detalii despre activitățile și resursele educative disponibile accesând site-ul oficial: www.sigurantascolara.ro.
Redacția Ziarul de Vrancea
Citiți în continuare conținutul integral al informării de presă făcută publică marți 17 iunie 2025 de către purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea în legătură cu această știre
Informare de preă, marți 17 iunie 2025, ora 15:54, IPJ Vrancea: POLIȚIȘTII BIROULUI SIGURANȚA ȘCOLARĂ CONTINUĂ ACTIVITĂȚILE PREVENTIVE ÎN ȘCOLI