Foto | „Paște cu suflet” – lecție de solidaritate și bucurie la Școala Gimnazială Fitionești
Sărbătorile pascale au venit anul acesta cu o dublă semnificație pentru comunitatea din Fitionești. Nu doar un prilej de reflecție și speranță, ci și un moment de profundă solidaritate, generozitate și implicare comunitară, grație proiectului „Paște cu suflet”, desfășurat sub egida SNAC (Strategia Națională de Acțiune Comunitară).
Inițiativa, lansată de Asociația VEDA prin președintele său, doamna Vasilica Cărămidaru , a reunit într-un efort comun Școala Gimnazială Fitionești, autorități locale, cadre didactice, părinți și reprezentanți ai societății civile. Proiectul a avut ca scop sprijinirea elevilor din comunitate atât prin ajutor material, cât și printr-un mesaj clar de empatie, implicare și unitate.
Evenimentul, organizat în ziua de 17 aprilie, s-a desfășurat în toate unitățile de învățământ din comuna Fitionești, având ca parteneri: Școala Gimnazială „Elena Doamna” din județul Galați (reprezentată de prof. Adriana Silvica Lefter), Inspectoratul Școlar Județean Vrancea (prin prof. dr. Livia-Silvia v și prof. Lauriana Ailincuței ), UAT Fitionești (reprezentat de primarul Iordache Cazacu) și, desigur, Școala Gimnazială Fitionești (coord. prof. Adela Bacalu).
Copiii din cele două structuri ale unității de învățământ – Școala Primară Mănăstioara și Grădinița cu Program Normal Mănăstioara (coord. prof. Adriana Apostu), respectiv Școala Gimnazială Fitionești și Grădinița cu Program Normal Fitionești (coord. prof. Violeta Popescu) – au primit daruri constând în dulciuri, rechizite și alte obiecte utile, toate oferite cu generozitate de partenerii implicați. Distribuirea pachetelor a fost realizată de doamna Ionela Andreea Mîrza, reprezentanta Asociației VEDA.
Atmosfera a fost una deosebită, încărcată de emoție și bucurie. Activitatea a debutat cu un moment artistic pregătit de elevii școlii – poezii, urări și mesaje tradiționale de Paște rostite cu emoție în fața unei audiențe receptive și calde. Implicarea doamnelor diriginte, prof. Alina Berbece și prof. Roxana Maria Datcu, alături de întreaga echipă didactică, a contribuit la desfășurarea armonioasă a evenimentului.
„Paște cu suflet” nu este doar un proiect, ci un adevărat manifest al educației prin valori. A arătat că școala poate fi un catalizator al schimbării sociale, un loc unde se cultivă empatia, responsabilitatea și spiritul civic.
La finalul activității, reacțiile au fost pe măsura emoțiilor trăite: cadrele didactice au subliniat valoarea colaborării interinstituționale, părinții și-au exprimat recunoștința, iar copiii au plecat acasă cu inima plină și zâmbetul pe buze.
Într-o lume în care solidaritatea este mai necesară ca oricând, „Paște cu suflet” rămâne o dovadă clară că, împreună, putem aduce lumină în viețile celor din jur.
Citiți în documentul atașat și conținutul integral al comunicatului de presă este făcut public în legătură cu parteneriatul „Paște cu suflet” realizat de către Școala Gimnazială Fitionești în preajma Sfintelor sărbători de Paște 2025
Fisiere atasate