Brand voice

Foto | Noul proprietar, pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru deschiderea fostului supermarket ”Interex” Focșani

Ziarul de Vrancea
11 sep 2023 13330 vizualizări

Așa cum se poate observa și din fotografiile atașate acestui articol, în locația fostului supermarket „Interex” al anilor 2005-2009 de pe strada Calea Moldovei Focșani se desfășoară în ultimele zile o activitate intensă. S-au montat sectoarele de reclamă. S-au schimbat țevile de canalizare și alimentare cu apă. Toate indiciile par să sugereze că noul proprietar al locației este pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru deschiderea în curând a unei noi investiții acolo.

Reamintim că supermarketul „Interex”, a doua astfel de unitate comercială apărută în Focșaniul post revoluționar ('decembrie 89) a fost deschis în 2005, după supermarketul Mara deschis în 2004. „Interex” Focșani avea să piardă însă lupta cu criza și cu concurența la finalul anului 2009, începutul anului 2010. Imobilul ca și terenul din preajma sa au ajuns la un moment dat în proprietatea omului de afaceri vrâncean, dezvoltator imobiliar Gelu Pasalău. Contactat de Ziarul de Vrancea în cursul zilei de miercuri, 30 august 2023, acesta ne-a confirmat doar că a vândut imobilul care a fost locația supermarketului „Interex” al anilor 2005-2009 de pe strada Calea Moldovei Focșani. Nu însă și terenurile din jurul acestei locații, pe care dezvoltatorul imobiliar vrâncean Gelu Pasalău are în plan construirea unui complex rezidențial despre care ne-a promis informații în zilele următoare. Revenind însă la imobilul în care a funcționat în anii 2005-2009 „Interex” Focșani și la noul proprietar al acestuia, informații neoficiale vehiculate spun că ar fi fost „cumpărat  de chinezi care vor deschide aici un fel de bazar Europa ca la București.” Omul de afaceri vrâncean dezvoltator imobiliar vrâncean, Gelu Pasalău s-a limitat să ne precizeze doar că acolo va funcționa un centru comercial, în care cumpărătorii vor găsi o gamă diversă de articole de uz casnic, asemănător cu supermarketurile Jumbo. Informații detaliate vom afla zilele următoare și le vom face publice în cel mai scurt timp posibil.   

Citiți și articolul publicat în decembrie 2009 în Ziarul de Vrancea despre închiderea „Interex” Focșani

”Interex” Focșani a pierdut lupta cu criza și cu concurența

Cei 26 de angajațti ai supermarketului de pe șoseaua de centură a Focșanilui vor fi nevoiți să își caute un nou loc de muncă începând cu prima zi a anului 2010. Lucrătorii supermarketului „Interex” au primit preavizele datate cu 2 decembrie 2009. Conducerea punctului comercial din Focșani cât și cea centrală a preferat să păstreze tăcerea, cu toate că hotărârea de închidere a centrului comercial s-a luat încă din luna septembrie 2009.

Cei 26 de angajați ai Supermarketului „Interex” din Focșani vor pași în noul an 2010 fără loc de muncă. Potrivit preavizului primit de angajații punctului comercial din Drumul European E85, ”Interex” Focșani se va închide chiar în această lună. "În urma Hotărârii Consiliului de Administrație din data de 29.09.2009 s-a decis închiderea Punctului de Lucru „Interex” Focșani, în consecință postul pe care îl ocupați în prezent se desființează începând cu data de 8.12.2009", se arată în preavizele angajaților semnate de directorul general Rino Tizzanini. De asemenea, preavizul face cunoscut lucrătorilor că rețeaua „Interex” oferă un post similar dar în alt punct de lucru din țară. Astfel, pentru a evita o concediere colectivă, „Interex” a apelat la acest tertip, pentru a descuraja lucrătorii să se mute din județ. Aceștia vor primi în consecință doar un salariu lunar în plus, urmând ca apoi să beneficieze de îndemnizația de șomaj. Conducerea „Interex” Focșani, reprezentată de directorul Mihai Bulat, nu a dorit să facă ieri nici un comentariu cu privire la situația supermarketului local, deși lucrătorii erau vizibil afectați. Mihai Bulat este detașat de la ”Interex” Râmnicu Vâlcea și are statut de director interimar. Astfel, cei 24 de angajați, alături de cei doi care se află în concediu prenatal, vor înceta să mai lucreze de la 31 decembrie 2009, ultima zi de preaviz fiind 06.01.2010. Modificări au apărut și la programul de lucru. Astfel, o zi de lucru durează până la închiderea definitivă de la ora 10:00 la ora 19:00. Ofertele nu s-au schimbat simțitor. Produsele care vor rămâne în inventarul supermarketului vor fi vândute în celelalte puncte de lucru pe care le are concernul „Interex” în România.


"Cât p-aici să fie gratis!" s-a dus


În prezent „Interex” numară nu mai puțin de 12 puncte de lucru în țară, în orașe precum Ploiești, Giurgiu, Târgu Jiu, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște, Constanța, Sibiu, Vaslui, Bârlad și Târgu Mureș, toate făcând parte din grupul francez „Groupement de Mousquetaires". În Focșani „Interex” a deschis punctul de lucru în urmă cu patru ani, mai precis pe 26.10.2005, supermarketul fiind la vremea aceea al patrulea punct de lucru deschis în România. La vremea respectivă supermarketul nu avea concurență pe piață, însă în ultimii ani în Focșani s-au deschis mai multe supermarketuri ale unor rețele internaționale. „Interex” Focșani măsoara o suprafață de vânzare de 2.400 de metri pătrați și a funcționat sub sloganul "Cât p-aici să fie gratis!". Apariția centrului din apropiere, Promenada Mall, în care este situat și supermarketul Carrefour, se pare că a „rupt” considerabil din clienți. De asemenea, supermarketurile precum Kaufland sau Penny „au pus umărul” la prăbușirea vânzărilor. Situația în care se găsesc muncitorii nu este îmbucurătoare cunoscut fiind faptul că perioada de criză financiară pe care o traversăm face ca Focșaniul să nu poată asimila alți 26 de șomeri. Lucrătorii nu erau ieri încântați de pierderea jobului, dar unii făceau haz de necaz. "Moșul a venit cu vești proaste!", ne-a spus una dintre lucrătoare. (Daniel GÂRLEANU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.