Brand voice

Foto | Ministrul apărării naționale, vrânceanul Angel Tîlvăr, la ceremonia aniversară a Detașamentului special de protecție și intervenție

Ziarul de Vrancea
4 sep 2023 1625 vizualizări

Angel Tîlvăr, la ceremonia aniversară a Detașamentului special de protecție și intervenție: „De la soldat la ofițer, sunteți adevărați profesioniști ai armelor și faceți parte din elita luptătorilor țării”.

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a participat vineri, 1 septembrie, la ceremonia dedicată aniversării Detașamentului special de protecție și intervenție (DSPI) din cadrul MApN.

Cu acest prilej, ministrul Tîlvăr a felicitat personalul detașamentului pentru modul în care își face datoria atât pe plan intern, cât și extern.

„În cei  25 de ani de activitate, contribuțiile aduse de dumneavoastră au salvat vieți, atât ale militarilor români, cât și ale celor aliați în teatrele de operații din Kosovo, Bosnia și Herțegovina, Irak și Afganistan. Ați consolidat renumele și poziția unității în familia structurilor naționale și străine specializate în lupta împotriva terorismului și ați contribuit decisiv la îndeplinirea obligațiilor asumate de România pe plan extern. De la soldat la ofițer, sunteți adevărați profesioniști ai armelor și trebuie să fiți mândri de faptul că faceți parte din elita luptătorilor țării. În semn de apreciere a muncii dumneavoastră, am propus președintelui României decorarea Drapelului de luptă al Detașamentului special de protecție și intervenție cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, cu însemn de pace”, a transmis ministrul apărării în cadrul ceremoniei.

***

Detașamentul special de protecție și intervenție a fost înființat la 1 septembrie 1998 cu denumirea de Detașamentul de protecție și pază.

Pe parcursul existenței sale, Detașamentul special de protecție şi intervenţie a parcurs etape succesive de dezvoltare şi modernizare, ajungând la ceea ce înseamnă acum: o unitate profesionistă, cu capabilităţi care îi permit să-şi îndeplinească la parametri optimi sarcinile pe linie de protecţie a demnitarilor, intervenţie antiteroristă și contrateroristă, control tehnic antiterorist, cercetare la fața locului, exploatare tehnică şi pază, în scopul asigurării securităţii factorilor umani, obiectivelor şi activităţilor de importanţă deosebită din responsabilitatea Ministerului Apărării Naţionale.

Unitatea a primit, în anul 2008, prin decret prezidențial, Drapelul de luptă. Tot atunci, structura a primit distincția Emblema de onoare a informațiilor pentru apărare, ca element de recunoaștere a meritelor și eforturilor deosebite depuse de-a lungul existenței în îndeplinirea misiunilor și sarcinilor încredințate.

Biroul presă

Informații și fotografii transmise prin intermediul comunicatului de presă nr  310  din01 septembrie 2023 editat de biroul de presă al Minsiterului Apărării Naționale


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.