Foto | CJ Vrancea:La Nereju, autoritățile pun umărul pentru siguranța drumurilor și dezvoltarea comunității
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a efectuat recent o vizită de lucru în comuna Nereju, însoțit de primarul Teodor Radu Beteringhe, reprezentanți ai Consiliului Județean, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea și ai Secției de Drumuri Naționale Focșani. Scopul deplasării a fost evaluarea stării infrastructurii rutiere și identificarea măsurilor necesare pentru protejarea drumurilor și dezvoltarea locală.
Una dintre principalele teme abordate a fost necesitatea unor lucrări de siguranță pe DJ 205D, o arteră rutieră importantă care străbate zona montană a comunei. În contextul riscurilor ridicate generate de ploile torențiale și instabilitatea malurilor râului Zăbala, autoritățile au analizat soluții pentru consolidarea drumurilor. Se vor executa apărări de mal și montări de gabioane – structuri esențiale pentru protejarea căilor de acces și a locuitorilor din zonă.
„În zonele montane, știm cu toții cât de vulnerabile pot fi drumurile în fața naturii imprevizibile. La Nereju am verificat zonele unde sunt necesare lucrări de protecție pentru a garanta siguranța comunității,” a declarat președintele Nicușor Halici.
În paralel, administrația locală din Nereju va demara un proiect major de alimentare cu apă și canalizare, un pas esențial pentru modernizarea comunei. A fost analizat traseul viitoarei conducte care va fi amplasată pe marginea DJ 205D, cu luarea în calcul a provocărilor tehnice implicate.
Tot în sprijinul infrastructurii locale, s-a stabilit continuarea unei lucrări începute în perioada în care Nicușor Halici ocupa funcția de prefect: reabilitarea celor 2,2 kilometri de pe DN 2M, între intersecția cu DJ 205D și ieșirea din Nereju Mic spre Andreiașu. Lucrările, constând în turnarea de mixtură asfaltică frezată, vor fi finalizate în aproximativ două luni, îmbunătățind astfel conectivitatea și siguranța rutieră în zonă.
„Mergem în teren, ascultăm oamenii, căutăm soluții și acționăm! Pentru că fiecare comunitate contează și merită să își dezvolte potențialul. Drumuri sigure. Investiții durabile. Vrâncenii contează!”, a transmis președintele Consiliului Județean Vrancea.
Prin acest tip de colaborare între autoritățile județene și locale, comuna Nereju face pași concreți către o dezvoltare sustenabilă, cu infrastructură modernizată și condiții mai bune de trai pentru locuitori.
Citiți în documentul atașat conținutul integral al comunicatului de presă făcut public de Consiliul Județean Vrancea în legătură cu această știre
Fisiere atasate