Brand voice

Evenimente deosebite organizate în premieră la Focșani de Filiala Vrancea a CPR, de „Ziua Psihologului”

Ziarul de Vrancea
30 mai 2023 2224 vizualizări

Ziua Națională a Psihologului este celebrată în fiecare an în data de 27 mai, dată care  marchează emiterea în 2004, de către Parlamentul României a legii, privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea și organizarea Colegiului Psihologilor din România.

Dat fiind faptul că psihologia ca știință a traversat în timpul regimului comunist o perioadă ostilă în care s-a interzis practicarea acestei profesii, considerăm că e o știință tânără deși, în mod paradoxal, cunoașterea și înțelegerea ființei umane stă la baza tuturor științelor și teoriilor asupra cunoașterii, de la filosofie, până la neuroștiinte si teoria sistemelor.

Vedem astăzi că psihologia este o profesie necesară și solicitată tot mai mult pe piața muncii, atât în serviciile de sănătate mintală, cât și în mediul școlar, în serviciile publice comunitare și al lucrului cu persoane aflate în situații de risc, în domeniul psihologiei militare și a securității sau în domeniul selecției de personal, resurse umane etc.

În prezent, Filiala Vrancea a Colegiului Psihologilor din România (CPR) cuprinde un număr de 255 psihologi cu drept de liberă practică în activitate, atestați în diverse specialități, având diverse competențe, respectiv, în psihologie clinica, psihoterapie, consiliere psihologică, psihologie educațională, consiliere școlară, psihologia muncii, serviciilor și transporturi, psihologia apărării și securității publice.

Pe data de 27 mai 2023, Filiala Vrancea a Colegiului Psihologilor din România marchează această zi, printr-o serie de evenimente la care sunt invitați psihologii din filiala Vrancea și nu,numai.

Astfel, vă aducem la cunoștință faptul că, în această zi, Filiala Vrancea a CPR, are plăcerea de a o invita pe doamna Sînziana Burcea, psiholog clinician şi psihoterapeut, fondator Mifne România, care va susţine conferința cu tema ”Proiectul Mifne în România. Depistare precoce – Steagurile roşii în autism.”

Prin Asociaţia Punct de Cotitură în Autism Timpuriu şi înfiinţarea Centrului Mifne România la Piatra Neamţ, doamna Sînziana Burcea aduce o abordare noua în terapia copiilor cu autism, metoda Mifne, inițiată de dr. Hanna Alonim, în 1987 în Israel. Centrul Mifne este specializat în diagnostic precoce în primul an de viaţă al bebeluşului și oferă un program de intervenție timpurie copiilor sub vârsta de doi ani, identificați cu tulburare din spectrul autist. Este prima și singura instituție de acest gen de pe glob, care tratează autismul în copilăria timpurie, incluzând întreaga familie în procesul terapeutic.Abordarea Mifne este derivată din teoria atașamentului şi pune accentul pe importanța conectării umane. TIMPUL este esențial în autism!

Conferința pe care o va susține la Focșani va aduce un plus de informație celor interesați de abordarea copilului cu autism si altfel, plecând de la teorii inspirate din abordările umaniste. Evenimentul va avea loc la Ateneul Popular ”Maior Gheorghe Pastia”, Focşani.Participarea celor interesați este liberă, în limita ocupării locurilor în sală.

În aceeași zi, la ora 17:00, psihologii din filiala Vrancea se vor întâlni într-un cadru non-formal, într-o atmosferă de destindere, pentru a se bucura împreună de câteva momente de relaxare, la terasa restaurantului ”Casa Vrânceană” din Focșani.

Sperăm că, astfel de evenimente vor continua în viitor și cu alte manifestări profesionale,  care sa vină în sprijinul celor care practică și își dedică activitatea domeniului psihologiei.

Lavinia Emilia Budescu, președinte filiala Vrancea a Colegiului Psihologilor din România


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.