Brand voice

Elevii de la Școala Gimnazială Tîmboești învață matematică și informatică în laboratorul digital

Verona Calmîş
19 sep 2018 2730 vizualizări

Școala Gimnazială Tîmboești este unul dintre câștigătorii concursului de selecție pentru includerea în programul Digitaliada. Astfel, va începe noul an școlar cu un laborator digital complet echipat, cu materiale digitale educaționale pentru Matematică și Informatică și cu profesori instruiți pentru a utiliza metode digitale interactive la clasă, în procesul de predare.

Digitaliada anunță astăzi câștigătorii ediției 3.0 și adaugă 10 noi școli selectate prin concurs deschis.
Școala Gimnazială Timboești este una dintre câștigătoare și li se alătură școlilor din Chiojdeni și Gugesti,din județul Vrancea, câștigătoare ale ediției 2.0 a programului Digitaliada.

Liceul Tehnologic ,,Sf. Dimitrie”, Teregova face parte din cele 10 școli selectate, dintr-un total de 139 de școli înscrise în concursul de anul acesta. Laboratorul digital al Școlii Gimnaziale Tîmboești a fost dotat cu 32 de tablete pentru ca fiecare elev să poată lucra individual în timpul orei, cu laptop pentru profesor și videoproiector pentru clasă. Împreună cu echipamentele, aceștia primesc un pachet complet de aplicații adaptate curriculei, materiale digitale și planuri de lecții pentru a susține învățarea matematicii și TIC-ului, cu ajutorul tehnologiilor digitale. Profesorii au participat în prealabil la sesiuni de formare, pentru a fi pregătiți să utilizeze metodele digitale la clasă.

„Îi felicităm pentru câștigarea concursului de selecție și pentru că vor fi printre primele școli din România care predau matematică și TIC dupa metode digitale interactive. În județul Vrancea avem deja rezultate foarte bune în școlile din Chiojdeni și Gugești. La nivel național avem în prezent 4500 de elevi care se bucură de beneficiile proiectului Digitaliada în care Fundația Orange a investit 1,3 milioane de euro” - Amalia Fodor, director Fundația Orange.

„Am aplicat la acest proiect cu speranța că vom fi selectați deoarece suntem o echipă dornică să lucreze alături de elevi pe suport digital, dorim să ținem pasul cu evoluția tehnico-științifică. Sunt convinsă că acest proiect va da o nouă imagine școlii noastre, copiii noștri își vor dezvolta abilitățile digitale, iar cunoștințele dobândite le vor fi de folos atât la școală, cât și în afara acesteia.”, declară directorul școlii, Ana Gavrilescu.

”Digitalul vine cu noutate: interiorizarea motivației pentru învățătură, elevii învață din proprie convingere. Ne-am și străduit să facem parte din acest proiect și, într-adevăr, se observă o îmbunătățire a rezultatelor școlare”, afirmă directorul școlii din Chiojdeni, Cristian Tache.

”Elevii sunt extrem de încântați de proiect, sunt mult mai receptivi la ore, capătă mai multă încredere în ei și așteaptă cu emoții constructive orele de matematică. Digitaliada ne demonstrează că este normal ca tehnologia să facă parte din procesul de învățare”, declară directorul școlii din Gugești, Violeta Grecu.

Digitaliada este la a treia ediție și este un program de educație digitală care își propune încurajarea folosirii tehnologiei pentru îmbunătățirea performanței școlare a elevilor. La nivel rural, se încurajează învățarea prin metode digitale interactive a matematicii și TIC pentru elevii claselor V-VIII. La nivel național, Fundația Orange susține educația digitală prin dezvoltarea platformei online www.digitaliada.roși prin concursul de materiale digitale #Digitaliada. Platforma este un hub online de conținut educațional, ce poate fi accesat și folosit de oricine este interesat, elevi sau profesori din toată țara.

Prin acest proiect, la nivel național, 4.500 de elevi din mediul rural învață în laboratoarele digitale dotate cu 1.150 tablete, 41 de laptopuri, 38 de videoproiectoare și ecrane de proiecție. Peste 130 de directori, profesori de Matematică și Informatică din cele 40 de școli incluse în program până în prezent au beneficiat de un program de pregătire și au acces la aplicațiile educative instalate pe tablete, la proiecte didactice adaptate și la ghiduri de predare digitală.

Despre Fundația Orange

Fundația Orange este o organizație non-profit care se implică în viața comunității prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viața persoanelor dezavantajate. În cei 6 ani de activitate, Fundația Orange a investit peste 3,5 milioane de euro in proiecte de educație digitală pentru persoane defavorizate și în proiecte de sănătate, educație, cultură în beneficiul persoanelor cu deficiențe de vedere și/sau de auz, în scopul integrării lor sociale. Pentru mai multe informații vă rugăm vizitați www.fundatiaorange.ro și www.digitaliada.ro.  

Școala Gimnazială Tîmboești, județul Vrancea                                                     

Atuurile școlii din Tîmboești constau în pregătirea exemplară a profesorilor și disponibilitatea lor de a se forma și de a aplica metode specifice instruirii asistate pe calculator, indiferent de disciplina predată. Prin proiectul Digitaliada, toți cei 112 elevi de gimnaziu înscriși la școala din Tîmboești vor beneficia de un laborator digital echipat cu 32 de tablete, un laptop performant și un videoproiector cu ecran de proiecție.

 

     

Tehnologia informației joacă un rol deosebit de important în pregătirea tinerei generații, educația digitală încurajând utilizarea la clasă a metodelor de lucru interactive și a conținutului digital educativ, elevii din mediul rural fiind încântați”.

 

Ana Gavrilescu, director

Ana Gavilescu este directorul Școlii Gimnaziale Tîmboești din 2016 însă în învățământ activează de peste 33 de ani. Și-a obținut gradul dicatic I și este absolventă a  programelor de master în Management, marketing și relații publice (2009) și Management educațional (2013). Între 2009-2013 a fost inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea.

                    

                                           

                                           

     

                   

                  

                                                              

„Doresc să pot crea materiale digitale adaptate elevului de astăzi și întotdeauna schimbarea necesită efort și resurse”.

Liliana Botez, profesor matematică și T.I.C.

Profesoara Liliana Botez este titulară la catedra de matematică din Tîmboești din 2011, iar activitatea în învățământ și-a început-o în urmă cu 25 de ani. Este specializată în Matematică-Fizică, la Universitatea din București, absolventă a Facultății Matematică-Informatică, Universitatea „Spiru-Haret” București și deține, din 2014, gradul didactic I.

                                           

 

 

                                               

 

                                                              

„Prin educația digitală noi, dascălii, avem datoria de a-i ajuta pe elevi să-și dezvolte personalitatea și de a se integra mai rapid în societate, dat fiind că sunt născuți și trăiesc într-o epocă a digitalului”.

Corina Antonache, profesor T.I.C.

Corina Antonache predă fizică și T.I.C. în cadrul aceleiași unități școlare, însă la catedră se află de 22 de ani. Este absolventă a Facultății de Fizică, Universitatea din București (1996), dar și a Facultății de Matematică, în cadrul Universității „Spiru-Haret” București (2012).

 

Date de contact

Școala Gimnazială Tîmboești, județul Vrancea

Website: https://scoalagimnazialatimboesti.wordpress.com/

E-mail: scoala_timboesti[at]yahoo.com

Telefon: +40237256213

Director: Ana Gavrilescu

***

Școala Gimnazială Școala Gimnazială Tîmboești, județul Vrancea, este una din cele 10 școli selectate în ediția a III-a Digitaliada.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.