Drumul Județean 205H – Domnești Târg – Domnești Sat – Pufești – Ciorani – Călimănești – Pădureni – DN2 (E85) intră în modernizare
DJ 205H din Vrancea intră în modernizare: 16 kilometri de drum județean și două poduri vor fi reabilitate în cadrul unui proiect de 70,5 milioane lei
Consiliul Județean Vrancea marchează un nou pas important în modernizarea infrastructurii rutiere locale. Luni, 14 iulie, Biroul de presă al instituției a anunțat că a fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea drumului județean DJ 205H – Domnești Târg – Domnești Sat – Pufești – Ciorani – Călimănești – Pădureni – DN2 (E85). Investiția este finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.


Proiect de peste 70 milioane lei
Valoarea totală a proiectului este de 70,5 milioane lei, dintre care 68,3 milioane lei reprezintă fonduri nerambursabile. Modernizarea DJ 205H va cuprinde:
-
16 kilometri de drum județean
-
2 poduri reabilitate
„Acest proiect a fost uitat într-un sertar prea mult timp. Astăzi, cu determinare și implicare, l-am readus în prim-plan și l-am transformat într-un obiectiv de investiții concret, finanțat și pregătit pentru a deveni realitate”, a declarat președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici.
Proiect reluat după ani de stagnare
Inițiat în urmă cu exact 6 ani, prin Hotărârea CJ nr. 90 din 9 iulie 2019, proiectul a fost blocat o lungă perioadă din cauza lipsei de documentație depusă la ministerul de resort. Situația s-a deblocat după intervenția actualei conduceri a Consiliului Județean, care a reluat procedurile și a obținut sprijinul ministrului dezvoltării, Cseke Attila, pentru includerea DJ 205H în lista proiectelor finanțate prin PNI.
„Când am preluat mandatul, acest proiect nici măcar nu era depus la finanțare. Am reușit, alături de echipa CJ Vrancea și cu sprijinul domnului ministru Cseke, să-l aducem din nou în atenție și iată că astăzi avem contractul semnat. Este o veste excelentă pentru întreaga zonă”, a transmis Halici.
Urmează licitația și începerea lucrărilor
În prezent, Consiliul Județean a demarat procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de proiectare, asistență tehnică și execuție a lucrărilor. Autoritățile locale speră ca, în cel mai scurt timp, șantierul să fie deschis.
Impact economic și social
Modernizarea DJ 205H va avea un impact semnificativ pentru locuitorii din comunele traversate. Pe lângă creșterea siguranței rutiere, proiectul este esențial pentru:
-
accesibilitatea zonelor rurale
-
dezvoltarea economică locală
-
conectarea eficientă la DN2 (E85), una dintre cele mai circulate artere din Moldova
„Ne ținem de cuvânt: lucrăm pentru Vrancea! Acest proiect este o dovadă clară că investițiile în infrastructură pot deveni realitate atunci când există voință administrativă și o strategie coerentă”, a subliniat președintele CJ Vrancea.
Citiți în continuare comnținutul intergral al comunicatului de presă făcut public luni 14 iulie 2025 de către Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea în legătură cu această știre















