Brand voice

Deputat de Vrancea, Elena Stoica:Româncele trebuie să dea dovadă de unitate în bătălia pentru respectarea drepturilor omului

Ziarul de Vrancea
20 dec 2022 671 vizualizări
Deputatul PSD de Vrancea, Elena Stoica
Deputatul PSD de Vrancea, Elena Stoica

În calitate de parlamentar responsabil al României, membru în Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, susţin cu tărie respectarea drepturilor omului, nu numai în ţara mea, ci şi oriunde există asemenea probleme în lume.

Consider că este imperios necesar ca parlamentarii tuturor ţărilor să facă front comun împotriva acţiunilor îndreptate împotriva respectării drepturilor omului, a suveranităţii statale şi a asigurării libertăţilor de orice tip, mai ales a celor religioase, a minorităţilor naţionale şi a femeilor.

Din nefericire, în prezent o serie de state ale lumii sunt afectate de grave încălcări ale drepturilor omului, mai ales în Asia şi Africa. În ţări precum Iran, Iraq, Siria sau Nigeria de exemplu, oamenii sunt în continuare nevoiţi să îşi părăsească locurile natale pentru a supravieţui atrocităţilor, soldate nu numai cu dispreţul faţă de legi, ci şi cu violenţe înfiorătoare şi cu mii de oameni decedaţi şi dispăruţi.

Dispreţul pentru viaţa umană de care dau dovadă exponenții Statului Islamic este profund şi ireversibil, drept pentru care sute de mii de oameni din aceste ţări încearcă să lupte împotriva acestor multiplelor agresiuni contra drepturilor omului, dintr-un exil prelungit.

Îmi exprim dezaprobarea în legătură cu încălcarea continuă şi sistematică a drepturilor omului în țările din Orientul Mijlociu, în ciuda reacţiilor internaţionale care cer încetarea acestora. Cred că autorităţile mondiale, responsabile de securitatea oamenilor şi respectarea drepturilor acestora, trebuie să ia măsurimai drastice faţă de evenimentele tragice care încă se petrec în zonă.

Sunt convinsă că România acordă importanţa cuvenită relaţiilor diplomatice cu țările care sunt supuse unor regimuri opresive. De asemenea, cred că Oficiul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi trebuie să se aplece cu celeritate şi responsabilitate asupra problemei  refugiaţilor din aceste ţări terorizate, astfel încât să fie luate măsurile de rigoare pentru instaurarea păcii şi a respectării drepturilor omului în toate ţările lumii.

La rândul ei, România mai are încă un drum lung de traversat de la vorbe la fapte în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului. Mă refer la respectarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, adoptată în 10 decembrie 1948, care prevede expres că toţi ne-am născut cu drepturi egale şi cu libertăţi fundamentale.

Din păcate, respectarea drepturilor omului în România încă reprezintă un deziderat greu de atins. Mă refer la numeroasele procese pierdute de statul român la CEDO pe astfel de speţe, la inechităţile sociale existente, la discriminarea continuă a femeilor din ţara noastră, şi, nu în ultimul rând, la nerespecarea principiului constituţional suprem conform căruia Nimeni nu este mai presus de lege!

În aceste condiţii, sunt convinsă că mai avem multe lucruri de pus la punct pentru a rezolva aceste neajunsuri, de la îmbunătăţiri legislative, la educaţia şi atitudinea oamenilor.

Interzicerea unor drepturi şi libertăţi ale femeilor din toată lumea trebuie să constituie o preocupare activă a parlamentarilor români, îndeosebi a femeilor. Este o realitate faptul că statutul femeilor a fost unul extrem de discriminant în multe ţări, iar oamenii de ştiinţă chiar şi-au pus întrebarea dacă femeile sunt sau nu oameni...

Consider, în consecință, că trebuie să sprijinim mult mai dinamic și responsabil respectarea drepturilor şi demnităţii femeii, inclusiv în România, iar Parlamentul trebuie să deţină un rol major în asigurarea unui cadru legislativ coerent şi nediscriminatoriu.

Deputat PSD Vrancea, Elena Stoica

Declarație de presă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.