Brand voice

Deputat de Vrancea, Elena Stoica:Mesaj la 164 de ani de la înălţătorul act al Unirii Principatelor Române

Ziarul de Vrancea
25 ian 2023 759 vizualizări
Deputatul PSD de Vrancea, Elena Stoica
Deputatul PSD de Vrancea, Elena Stoica

Făuritorii actului Unirii Principatelor Române ne-au oferit o lecţie politică şi istorică valabilă şi astăzi, cea a unităţii, solidarităţii şi dârzeniei

„A fi patriot nu este un merit, e o datorie. Numai cine nu socoate iubirea de ţară drept o datorie e în stare să se laude cu ea!” - astfel definea poetul George Topârceanu sentimentul de patriotism.

Astăzi, la 164 de ani de la înălţătorul act al Unirii Principatelor Române, cred că patriotismul românilor nu a dispărut, ba dimpotrivă. Patriotismul este, de fapt, chintesenţa unirii şi solidarităţii noastre. Important este modul în care noi, românii, ne manifestăm acest patriotism, genetic în fiecare dintre noi.

Cred cu tărie că nu este suficient să ne arătăm patriotismul numai cu prilejul unor astfel de momente fundamentale pentru istoria României, precum Unirea Moldovei cu Țara Românească. Pentru că, aşa cum spunea inegalabilul Mihai Eminescu, „Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care  nu există iubire de ţară”.

Tocmai de aceea, este vital să rememorăm astăzi puterea, toleranţa şi convingerea de care au dat dovadă, în urmă cu 164 de ani, făuritorii actului Micii Uniri, care a stat la baza Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Ei ne-au oferit o lecţie politică şi istorică perfect valabilă şi astăzi, cea a unităţii, solidarităţii şi dârzeniei, dar care, din nefericire, a fost estompată până în zilele noastre de anii grei ai regimului comunist, când românii au fost privaţi de cel mai preţios drept – libertatea.

Astăzi însă, avem din nou posibilitatea să demonstrăm că democraţia şi libertatea, recucerite cu curaj şi jertfă, ne pot fi folositoare pentru a intra cu adevărat în rândul ţărilor europene de primă mână.

Patriotismul nu se strigă în gura mare. El trebuie arătat în fiecare zi, de fiecare român. Prin gesturile, faptele, lucrurile bune făcute permanent, şi poate, mai mult în anonimat decât în lumina reflectoarelor. A fi patriot înseamnă aţi ajuta aproapele, a fi conştiincios, luptător, devotat, capabil, competent, înţelegător.

Sunt sigură că aşa suntem noi, românii, şi astfel am răzbit vicisitudinilor istoriei!

Să ne ajute Dumnezeu şi de acum înainte!

La Mulţi Ani, România!

La Mulţi Ani, români de pretutindeni!

La Mulţi Ani, dragi vrânceni!

Deputat PSD Vrancea, Elena Stoica

Comunicat de presă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.