Brand voice

Copiii din Pufești în vizită la Fabrica FORD din Craiova

Ziarul de Vrancea
1 apr 2018 1581 vizualizări

În ,,Săptămâna altfel”, copiii din Pufești au vizitat fabrica de automobile din  Craiova, fiind primiți de către Președintele FORD România, Jan Pearson ce le – a oferit câte un cadou simbolic. Conducerea școlii, prin prof.dr. Nicolae Damian, i-a oferit domniei sale o plachetă simbolică și revista școlii. Copii au putut observa întreaga linie de producție, acolo unde 500 de roboți contribuie cu perfecțiune la construcția automobilelor; însă omul nu poate fi înlocuit, în fabrică muncind 4700 de angajați. Fabricarea automobilelor Ford în România s-a făcut începând cu anul 1938. O altă experiență deosebită a fost servirea prânzului la cantina fabricii. Șederea la Craiova a continuat cu vizitarea stadionului ,,Ion Oblemenco” și a Aeroportului Internațional. Condițiile de masă și cazare au fost excelente, fiind oferite la un cost modic de către Liceul Tehnologic ,,Gheorghe Bibescu ”, prin directorul Petre Cauc. Vizita a continuat a doua zi, prin vizitarea Salonului Internațional Auto București, și de această dată copiii au intrat gratuit, prin bunăvoința doamnei Rodica Arsene, managerul de proiect. Prezența în excursie a primarului comunei Pufești, Maricel NIȚU, este o dovadă și un model a colaborării autorității locale cu instiuția de învățământ. 

VIDEO preluate de pe contul de facebook Nicolae Damian

 

 

Directorul școlii din Pufești, prof. Nicolae Damian, împreună cu prof. Mariana Bogdan, cu ceilalți colegi s-au implicat în reușita proiectului ,,Săptămâna altfel ”. Au fost și alte activități de succes ale acestui proiect: lecții de karting oferite de prof. Valea Petru, participarea copiilor din ciclul primar la un spectacol de teatru oferit de Teatrul municipal  ,,Maior Gh. Pastia” și la inaugurarea bazinului de polo din Focșani. Trebuie precizat faptul că proiectul de aniversare a Centenarului celor de la Pufești constă în ,,unirea” tuturor provinciilor românești prin aceste excursii, în toamnă urmând o vizită la Fabrica de elicoptere de la Ghimbav. Cadrele didactice de la Școala din Pufești, afirmă că nu organizează doar simple excursii, contribuind la orientarea profesională, crează forme de socializare și comportament social, contribuie la educarea elevilor, la cunoaștere. În acest sens, instituția din Pufești este cunoscută ca fiind organizatoarea unor astfel de evenimente educaționale, având ca participanții de fiecare dată cât mai mulți elevi ce învață în comuna Pufești.

,,Trebuie să educăm elevii și într-o manieră nonformală. Să trecem dincolo de rigiditatea programelor oficiale. Vor mai urma surprize pentru elelevii noștri. Și de această dată am demonstrat că suntem ,,primus inter pares”,  respectându - ne sloganul instituției noastre” , a declarat prof. dr. Nicolae DAMIAN, Directorul Școlii din Pufești.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.