Brand voice

Continuă proiectul „Grădinița de Vară” la Focșani și în vacanța 2024

Ziarul de Vrancea
15 mai 2024 1051 vizualizări

Amănunte în legătură cu proiectul „Grădinița de Vară” 2024 de la Focșani au fost făcute publice prin intermediul unei postări activată pe contul de facebook Cristi Valentin Misăilă al primarului Municipiului reședință a județului Vrancea

 „Continuăm proiectul <<Grădinița de Vară>> și în această vacanță de vară.

Împreună cu directorii unităților școlare și cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea vrem să găsim cele mai bune condiții pentru ca un număr cât mai mare de părinți din Municipiul Focșani să beneficieze de această facilitate. De altfel, numărul de copii înscriși în acest proiect a crescut în fiecare an.

Anul acesta, din primele estimări, putem pune la dispoziția părinților aproape 765 locuri în cele 6 grădinițe care vor să participe în acest proiect, în cele două etape din lunile iulie și august. Este vorba despre grădinițele 2, 7, 13, 15, 16, 18.

Deja avem înregistrate 491 de cereri din partea părinților care vor să vină cu copiii la grădiniță în perioada vacanței.

Sunt convins că numărul acestora va crește în zilele următoare astfel încât să putem stabili bugetul acestui proiect.”-.Cristi Valentin Misăilă

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.