Consiliul Județean Vrancea caută administratori provizorii pentru Societatea Comercială Parc Industrial Vrancea
Oportunitate pentru profesioniștii cu experiență
Apel public lansat de CJ Vrancea pentru ocuparea funcțiilor de conducere la Societatea Comercială Parc Industrial Vrancea SRL – criterii stricte, termen limită de 15 zile pentru depunerea dosarelor
Comunicat privind identificarea unor administratori provizorii pentru Societatea PARC INDUSTRIAL VRANCEA S.R.L.
U.A.T. Județul Vrancea, în calitate de Asociat Unic la Societatea PARC INDUSTRIAL VRANCEA S.R.L., face apel la persoanele interesate care consideră că pot aduce un plus de valoare și care îndeplinesc condițiile de ocupare a funcției de administrator provizoriu la Societatea Parc Industrial Vrancea SRL, prevăzute în O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, după cum urmează:
Condiții generale
- Are cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- Cunoaște limba română (scris și vorbit);
- Are capacitate deplină de exercițiu;
- Are o stare de sănătate corespunzătoare funcției pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberată de medicina muncii;
- Nu a fost destituit dintr-o funcție publică și/sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani;
- Nu are înscrieri în cazierul judiciar și în cazierul fiscal;
- Nu a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă pentru infracțiunile prevăzute la art. 6 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor – declarație pe propria răspundere;
- Nu se află într-una din situațiile prevăzute de art.88 din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea faptelor de corupție, precum și cele referitoare la conflictul de interese și a statutului societății cu poziția de Administrator al societății;
- Pe perioada executării mandatului/mandatelor nu a fost revocat din funcție în ultimii cinci ani.
Criterii Specifice
- Studii superioare finalizate cel puţin cu diplomă de licenţă și experienţă în domeniul ştiinţelor inginereşti, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al respectivei întreprinderi publice de minimum 7 ani (carnet de muncă; adeverințe eliberate de angajatori însoțite de extras Revisal; contract individual de muncă, însoțit de fișa postuluietc) – obligatoriu;
- experienţă de minimum 3 ani în conducerea societăţilor, întreprinderi publice sau cu capital privat, ori a regiilor autonome (certificat constatator ONRC, contracte de mandat/management și adeverințe eliberate de entitățile juridice în care au dobândit această experiență) – obligatoriu;
- cel puţin unul este calificat ca auditor financiar conform unui document emis de către autoritatea competentă din România, din alt stat membru, dintr-un stat membru al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, din Elveţia sau din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, potrivit legii. Prin excepţie de la această prevedere, este competentă să facă parte din Comitetul de audit al unei întreprinderi publice şi persoana care are experienţă de cel puţin 3 ani în audit statutar, dobândită prin participarea la misiuni de audit statutar în România, în alt stat membru, într-un stat al AELS, în Elveţia sau în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord sau în cadrul comitetelor de audit formate la nivelul consiliilor de administraţie/supraveghere ale unor societăţi/entităţi de interes public, dovedită cu documente.
Persoanele interesate sunt invitate să-și depună dosarul la Registratura Consiliului Județean Vrancea, Municipiul Focșani, Str. Cuza Vodă nr. 56, Județ Vrancea, cod 620034 și/sau în format electronic pe adresa contact@cjvrancea.ro, în termen de 15 zile de la publicarea prezentului comunicat.
Dosarul va cuprinde următoarele documente:
- Opis documente;
- Curriculum Vitae, format Europass, redactat în limba română;
- Adeverință care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate – original;
- Copii de pe următoarele documente:
- act de identitate (B.I./C.I./Pașaport) pentru persoane fizice, respectiv copie certificat de înmatriculare și certificat constatator pentru persoane juridice – obligatoriu;
- certificat de căsătorie sau alte acte – obligatoriu doar în cazul în care numele de pe actele depuse este diferit față de cel înscris pe actul de identitate copie – opțional;
- documente care să ateste nivelul studiilor absolvite (diplomă licență, master, doctorat cu supliment, după caz) – obligatoriu;
- alte documente care să certifice efectuarea altor specializări (diplomă de studii aprofundate și/sau certificate ANC cu supliment) – opțional;
- orice alte documente care să dovedească participarea la conferințe, seminare și/sau cursuri, fără certificare ANC (diplome de participare) – opțional;
- documente care să ateste experiența profesională de cel puțin 7 ani în domeniul științelor inginerești, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al respectivei întreprinderi publice (carnet de muncă; adeverințe eliberate de angajatori însoțite de extras Revisal; contract individual de muncă, însoțit de fișa postului etc.) – obligatoriu;
- documente care să ateste experienţa în conducerea societăţilor sau regiilor autonome (certificat constatator ONRC, contracte de mandat/management și adeverințe eliberate de entitățile juridice în care au dobândit această experiență) – obligatoriu;
- documente care să ateste că este autorizat ca auditor financiar și înregistrat în Registrul public electronic de către autoritatea competentă din România, din alt stat membru, din Spațiul Economic European sau din Elveția ori deține experiență de cel puțin 3 ani în audit statutar dobândită prin participarea la misiuni de audit statutar în România sau în cadrul comitetelor de audit formate la nivelul consiliilor de administrație/supraveghere ale unor societăți/entități de interes public, dovedită cu documente justificative. (carnet și/sau certificate profesionale eliberate de CAFR, atestate și/sau certificate profesionale eliberate de asociații profesionale în domeniul financiar, audit, expert contabil – CECCAR, și/sau decizii ale Consiliului de administrație și adeverință că deține sau a deținut funcția de membru în comitetul de audit).
De asemenea, Dosarul va cuprinde în mod obligatoriu Declarația pe propria răspundere anexată prezentului comunicat.
Observații:
*Analiza și selecția dosarelor va fi realizată în ordinea cronologică a depunerii, în măsura în care îndeplinesc condițiile sus-menționate.
*Primele trei dosare în ordinea depunerii, care îndeplinesc condițiile menționate în prezentul anunț, vor fi transmise Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (A.M.E.P.I.P.), care va emite un aviz pentru validarea, respectiv respingerea propunerilor de candidați.
*Numirea administratorilor provizorii se va face în baza evaluării şi avizului pentru validare emis de A.M.E.P.I.P.














