Brand voice

Consilierul PNL Alina Drumea somează Primăria să curețe de gunoaie zona Longinescu

Ziarul de Vrancea
18 sep 2019 1122 vizualizări

Primarul Cristi Misăilă și șefii unși de el în funcție pe la Dezvoltare nu-și fac treaba nici dacă îi prinde gunoiul din Focșani de nas! Locatarii din zona Longinescu, partea dinspre Gară, au ajuns la exasperare pentru că locul este inexistent pentru autoritățile locale.

Niciun angajat al Direcției de Dezvoltare și Servicii Publice nu a ajuns în această vară în zonă, poate de frica bălăriilor ce au crescut și peste un metru. Aici se ridică munți de gunoaie aruncate pe la umbra corcodușilor și se văd terenuri private  împânzite cu deșeuri și resturi de materiale de construcții. Consilierul local PNL Alina Drumea a sesizat în nenumărate rânduri situația din această zonă, însă nu au fost luate măsuri. ”De ce trebuie să sufere locatarii acestor blocuri pentru nepăsarea și nesimțirea unor ”nepoței, cunoștințe”, care au dobândit terenuri de la municipalitate pe care mai apoi le-au transformat în ghene de gunoi? De ce acceptă administrația aceste mizerii? De ce nu se iau măsuri? Cer public administrației locale să ia măsuri urgente și să le impună proprietarilor terenurilor să-și îngrijească terenurile pe care le au!”, a spus Alina Drumea, consilier local PNL. Au trecut aproape două luni de la semnalul de alarmă tras de consilierul local, însă și acum situația este aceeași. În anul 2019, Poliția Locală, condusă de ginerele lui Misăilă, nu a dat nicio amendă în această zonă pentru aruncarea gunoaielor la întâmplare deși se văd cu ochiul liber grămezile de lemne, moloz, cârpe, pet-uri sau, pur și simplu, resturi menajere. Pentru conducerea PSD-istă a Primăriei Focșani nu contează ce este dincolo de blocuri, important este ca în față să nu ne mănânce șerpii, iar în spate... Dumnezeu cu mila. Drumea spune că nu se va opri aici și va continua lunar, săptămânal și chiar zilnic, dacă este nevoie, să facă sesizări către Primărie pentru ca aceste situații, ce nu implică costuri, să fie rezolvate imediat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.