Brand voice

Consilierii locali PNL: Parking are nevoie de o conducere competentă nu de sinecuriști cu carnet PSD

Ziarul de Vrancea
18 sep 2019 1230 vizualizări

Consilierii locali consideră că la SC Parking Focșani SA, care administează parcările de pe raza municipiului, este nevoie de o analiză temeinică urmată de restructurare u în opinia lor, analiza și restructurarea se impun cu atât mai mult în acest moment, după ce Curtea de Conturi a descoperit nereguli grave în activitatea societății din subordinea Consiliului Local

Un control al Curții de Conturi, desfășurat lunile trecute la Parking Focșani SA, a scos la iveală mai multe deficiențe în managementul societății și în administrarea parcărilor. S-a descoperit, printre altele, că mai multe parcări nu au fost trecute în evidențele contabile ale societății în vreme ce altele au fost înregistrate de mai multe ori, cu denumiri diferite. Conducerea Parking nu a întocmit un plan de management cu proceduri de lucru și obiective de atins pentru eficientizarea activității. Cel mai grav este că șefii societății nu știau că sunt obligați de lege să facă acest lucru. „Lipsa de organizare și managementul defectuos au fost constatate oficial de auditorii financiari ai Curții de Conturi, la Parking SA. Acest lucru arată ca noi, consilierii municipali ai PNL, nu ne-am înșelat când i-am reproșat lui Cristi Misăilă că a transformat Primăria într-o sinecură pentru șomerii din PSD. La Parking SA, se vede cel mai bine unde duce politica de angajări bazată pe nepotism și clientelism pe care o practică Misăilă, Oprișan și PSD în județul nostru. Din păcate, costurile eșecurilor pe care aceștia le înregistrează, unul după altul, le suportăm noi, cetățenii de rând. La Parking SA este nevoie de o analiză foarte serioasă a activității conducerii și de o restructurare menită să o transforme într-o companie economic, nu într-un culcuș călduț pentru oamenii partidului!“, a afirmat consilierul Nicu Tănase.

„Interesul de gașcă al PSD primează față de interesul focșănenilor“

Același punct de vedere, potrivit căruia principalul rol al Parking Focșani SA este de a asigura locuri de muncă călduțe și bine plătite pentru membrii PSD și rudele lor, este împărtășit și de consilierul Ana Maria Dimitriu. Ea crede că neregulile descoperite de Curtea de Conturi sunt consecință a politicii practicată de PSD în Focșani și în Vrancea, de a pune interesul de gașcă mai presus de nevoile cetățenilor: „Ceea ce s-a întâmplat la Parking a fost posibil pentru că interesul de gașcă, al PSD, a fost pus mai presus de interesul focșănenilor. Acum vedem cu toții la cine făcea referire Marian Oprișan când spunea că pune vrâncenii pe primul loc: la vrâncenii cu carnet PSD. Parking SA a fost înființată ca să fie căpușată de PSD-iștii lui Cristi Misăilă și ai lui Marian Oprișan, nu ca să rezolve problema parcărilor pentru focșăneni. Noi am spus de la început că așa vor sta lucrurile, din momentul în care, la propunerea primarului Misăilă, majoritatea PSD din Consiliul Local a numit conducerea Parking. Atunci ne-au numit Gică-contra, acum, după ce Curtea de Conturi le-a dat în vileag incompetența, au rămas fără cuvinte“.

Parking are nevoie de o conducere competentă

Alina Drumea crede că prin popularea Parking și a celorlalte instituții publice cu membri de partid, Cristi Misăilă și Marian Oprișan urmăresc să se asigure că, în schimbul banilor publici pe care îi încasează, aceștia vor rămâne soldați fideli la dispoziția PSD în campaniile electorale. ”Parking trebuia să rezolve situația locurilor de parcare dar, după doi ani de la înființare, constatăm că situația nu s-a schimbat în bine ci s-a înrăutățit. Focșănenii continuă să se confrunte cu lipsa parcărilor și sunt hăituiți de Poliția Locală.  În schimb, am observat că salariații Parking, mulți cu carnet de membru la PSD, au luat binișor în greutate, semn că le merge bine pe banii noștri. Pentru toate neregulile pe care le-a descoperit Curtea de Conturi la Parking, principalul vinovat este primarul Cristi Misăilă care a transformat societatea într-un adăpost pentru pesediști, pentru rudele și prietenii lor. Iar cel mai bine s-a văzut în campania electorală pentru alegerile europarlamentare, când PSD-iștii plătiți din banii cetățenilor au ieșit în stradă să facă propagandă partidului. Ei profită, noi plătim“.  Pentru a deveni profitabilă din punct de vedere economic, consilierii liberali consideră că Parking are nevoie de o nouă conducere selectată pe criterii de competență și de meritocrație și nu în baza afilierii la PSD. Conform opiniei lor, cei care vor veni la conducerea societății au obligația să întocmească un plan de măsuri și proceduri, să-și stabilească obiective clare pe care să le urmărească și să le atingă, așa cum prevede legea și cum, de altfel, a recomandat și Curtea de Conturi. Din păcate, consilierii liberali nu au așteptări prea mari de la primarul Cristi Misăilă și de la majoritatea PSD din CL și nu cred că vor face ceva pentru a remedia situația și pentru a repune Parking pe calea eficienței economice. Dimpotrivă, se așteaptă ca lucrurile să se înrăutățească și mai mult în viitorul apropiat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.