Brand voice

Comunicat de presă al Filialei Județene Vrancea a Asociației Comunelor din România(ACoR)

Ziarul de Vrancea
23 ian 2019 1813 vizualizări

Marți 22 Ianuarie 2019, a avut loc Adunarea Reprezentanților entităților partenereale Acordului de cooperare privind organizarea și exercitarea funcției de audit public intern, având ca structură organizatoare Filiala Județeană VRANCEA a ACoR, în sala de Ședințe a Consiliului Județean VRANCEA

,,Evoluţia activităţii de audit intern în sectorul public a cunoscut în ultima perioadă un trend ascendent vizibil, depăşindu-se faza de implementare, în care s-au pus bazele instituţionale, trecându-se la faza de consolidare, în care auditul public intern trebuie să devină pe deplin funcţional şi să-şi aducă o contribuţie importantă la buna gestionare a fondurilor publice”, a fost mesajul de început al Președintelui Filialei Județene Vrancea a ACoR, Ștefan MOSCU.

Ca măsură pentru a asigura consolidarea activităţii de audit intern în entităţile publice de dimensiune redusă, unde se exercită funcţia de ordonator principal de credite, a constituit-o implementarea sistemului de cooperare, a entităţilor publice locale, în vederea asigurării funcţiei de audit intern.

Pe acest sistem este organizată si activitatea de audit  din cadrul Compartimentul de audit public intern  înființat la nivelul Filialei județene Vrancea a ACoR .

Aceasta formă de organizare a auditului public intern s-a dovedit una extrem de avantajoasă, si, daca la început a fost aplicată  și recunoscută cu multă  timiditate, acum, la nivelul județului Vrancea dar și la nivelul întregii țări,  a cunoscut un real succes.

Astfel, în luna noiembrie 2018, la nivelul  Asociației Comunelor din Romania, funcția de audit public în sistem de cooperare, era organizata într-un număr de 26 județe, cu 1289 comune și 6 orașe.

La nivelul județului Vrancea, la 31 decembrie 2018, erau partenere ale Acordului de cooperare privind exercitarea funcției de audit un număr de 64 de UAT-uri dintr-un număr total de 68 de UAT-uri.

În cadrul Adunării, Dorina Săpunaru, șeful Compartimentului de audit a prezentat ,,Raportul privind activitatea de audit public intern aferentă anului 2018, desfășurată la nivelul UAT-urilor membre ale Acordului de cooperare din cadrul Filialei Județene VRANCEA”,  raport ce va fi transmis și la UCAAPI- Unitatea Centrala de Armonizare Pentru Auditul Public Intern.

De asemenea s-au aprobat planurile multianuale și planurile anuale, centralizate, de audit public intern pentru fiecare  entitate parteneră a Acordului, precum și aderarea la  Acordul de cooperare privind organizarea și exercitarea funcției de audit public intern  a UAT-urilor ȚIFEȘTI, BILIEȘTI și CIORĂȘTI. Astfel, la nivelul județului Vrancea, din cele 68 UAT-uri, au aderat la Acordul de cooperare  un număr de 67.

S-a prezentat, de asemenea importanța și rolul auditului public intern la entitățile publice care au conștientizat importanța organizării acestuia în sistem de cooperare, care, ,,reprezintă cea mai bună formă de organizare și exercitare, atât financiar, cât și  de organizare a structurii de audit intern, întrucât, doar in acest mod se pot realiza eficient, eficace și economic toate obiectivele acestei activități complexe la costuri minime”.

            ”Am satisfacția deplină a unei reuniuni care s-a derulat exact așa cum trebuie să se desfășoare o întâlnire eficientă de lucru. Pe lângă problemele prezentate de colegii primari, am avut un real schimb de bune practici.

Faptul că, fiecare dintre noi am înțeles că, activitatea de audit aduce plus valoare entității.

Mai mult, apreciez aderarea celor trei UAT-uri, care, au înțeles că, aplicarea prevederilor legale cu privire la activitatea de audit dar și experiența celorlalteUAT-urisunt condiții care conduc la atingerea obiectivelor propuse de fiecare dintre noi”,a precizat Stefan Moscu.

 Biroul de presă a Filialei Județene  VRANCEA a ACOR

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.