Brand voice

Comunicat de presă al Coaliţiei pentru Familie şi Platforme civice pentru drepturi şi libertăţi IMPREUNĂ

Ziarul de Vrancea
27 feb 2018 1112 vizualizări

Coaliţia pentru Familie şi Platforma civică pentru drepturi şi libertăţi IMPREUNĂ denunţă atacul incalificabil la adresa milioanelor de români care îndrăznesc să invoce drepturi constituționale, altele decât acelea care sunt pe agenda ideologică a corectitudinii politice desfăşurată de activişti ultraradicali ai unor organizaţii pentru care Constituţia României nu este decât un petic de hârtie. Condamnăm în termenii cei mai fermi campania de „educaţie” pentru homosexualitate a minorilor din mediul liceal românesc începută la 19 ianuarie a.c., la Bucureşti şi continuată la Focşani, zilele trecute, cu o conferinţă care a încălcat flagrant drepturile părinţilor şi ale copiilor.

 

Potrivit art. 29 alineatul 6 din Constituția României, părinții au dreptul constituțional să iși educe copiii potrivit propriilor convingeri, iar, potrivit art. 487 din Codul civil, tot părinții au îndatorirea de a se îngriji de dezvoltarea psihică a copiilor potrivit propriilor lor convingeri. Încălcarea acestor drepturi constituţionale, organizarea de dezbateri şi de„psihodrame” cu tematică homosexuală având ca participanţi minori, fără consimţământul informat al părinţilor, constituie acţiuni nelegale cu impact major asupra psihicului minorilor, pentru care trebuie să existe răspundere penală. Campania dusă în prezent de activiştii care au încălcat legea şi de presa care îi favorizează împotriva asociaţiilor de părinţi şi a persoanelor care au sesizat toate aceste ilegalităţi constituie o acţiune de manipulare şi dezinformare grosolană, desfăşurată în dispreţul demnităţii părinţilor şi a copiilor.

Demararea în ţară, peste voința clar exprimată a zeci de mii de părinţi, a unor activități

„educative” cu minori, ținute de activiști LGBT şi de propagandişti din mediul academic, reflectă pe deplin caracterul organizat al implementării în România a unui program de promovare a homosexualităţii pentru minori în şcoli, concomitent cu anihilarea oricărei încercări a părintilor de a se opune confiscării dreptului lor constituţional de a decide cu privire la copiii lor. Vom sesiza, în consecinţă, comisiile de specialitate ale Parlamentului României, pentru a opri toate aceste derapaje legale şi constituţionale, pentru a cere ministerelor de resort clarificarea tuturor acestor aspecte.

Stigmatizarea cetăţenilor români ca fiind extremiști pentru faptul că invocă drepturi părintesti si pentru faptul că inteleg să apere valori fundamentale precum libertatea, familia şi educaţia, arată măsura clară a dictaturii ideologice instaurate în România şi a urii impotriva poporului român care nu are dreptul decât la sărăcie si emigrare.

Denunțăm şi condamnăm stigmatizările colective aplicate asupra a milioane de cetăţeni români, demne de practicile PCR şi ale Securităţii anilor ’50, precum şi dubla măsură a respectării drepturilor omului care nu sunt recunoscute pentru milioanele de persoane care compun națiunea română, ci exclusiv pentru anumite grupuri de interese ideologice radicale care sunt susținute şi promovate.

Vom solicita sprijin internațional, în Europa şi SUA, pentru a a denunţa campania de linşaj public la care suntem supuşi, pentru a face publice în mediul internaţional ameninţările, hărţuirea, inclusiv în mediul profesional, pentru a releva gravele încălcări ale legii în dauna exercitării drepturilor noastre constituţionale. Indiferent de cât de violentă este cenzura pe care instituţii de presă publice sau private o aplică demersului nostru şi oricâtă organizare există în instigarea la dezbinare, în distrugerea valorilor constituţionale şi ale valorilor noastre morale, ori în atacul împotriva persoanelor care apără aceste valori, istoria demonstrează că, mai devreme sau mai târziu, toate aceste acţiuni sunt calificate ca atare şi sancționate potrivit legii.

Dumnezeu să ocrotească România!

Bucuresti,27 februarie 2018


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.