CJ Vrancea: Drumuri mai sigure în zona de munte. Lucrări de consolidare pe DJ 205D și DJ 205M, la Năruja și Nistorești
Consiliul Județean Vrancea, prin vocea președintelui Nicușor Halici, a anunțat marți, 20 mai 2025, printr-un comunicat de presă transmis la ora 18:02, progresele importante înregistrate în modernizarea drumurilor județene din zona montană a județului.
Lucrările de consolidare și stabilizare aflate în desfășurare pe DJ 205D, în comuna Năruja, vizează un sector afectat de instabilitate, unde intervențiile tehnice sunt de o complexitate ridicată. Potrivit reprezentanților Consiliului Județean, se lucrează intens pe trei tronsoane, unde sunt realizate ziduri de sprijin și o bază solidă cu piloți forați. Lucrările, începute înainte de Sărbătorile Pascale, avansează într-un ritm susținut.
„Știu cât de mult contează stabilitatea infrastructurii în zonele montane, mai ales când vin ploi mari și natura poate deveni imprevizibilă”, a declarat președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, care a fost recent pe teren, alături de primarul comunei Năruja, Grigore Mihăeș, și echipa tehnică a instituției județene.
În cadrul vizitei, oficialii au verificat și lucrările de apărare de mal executate de Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea pe râul Zăbala, în apropierea drumului. Precipitațiile abundente din ultimele luni au afectat digurile de apărare în amonte, însă autoritățile au intervenit cu lucrări de stabilizare prin montarea de stabilopozi pentru a proteja infrastructura rutieră.
Nu doar DJ 205D beneficiază de modernizări. Pe DJ 205M, între Năruja și Nistorești, lucrările de consolidare au fost deja finalizate. Două ziduri de sprijin cu fundație pe piloți forați au fost construite, iar drumul a fost asfaltat pe o lungime de 720 metri, ceea ce asigură acum o circulație în condiții optime pentru localnici și pentru cei care tranzitează zona.
„Vreau ca fiecare localitate din Vrancea să aibă condiții decente și șanse reale de dezvoltare – drumuri bune, poduri sigure și mai ales încrederea că au un sprijin din partea administrației județene. Vă asigur că mă implic cu toată forța pentru siguranța oamenilor și pentru o infrastructură modernă, durabilă și demnă de județul nostru!”, a subliniat Halici.
Autoritățile locale și județene transmit că aceste investiții fac parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a infrastructurii rutiere din zonele montane ale județului, în scopul reducerii riscurilor naturale și al creșterii calității vieții pentru locuitori.
Citiți în documentul atașat conținutul integral al comunicatului de presă transmis de Consiliul Județean Vrancea în legătură cu această știre
Fisiere atasate












