Brand voice

CJ Vrancea se laudă că a premiat câștigătorii Concursului “InfoEducație”, desfășurat în Tabăra Gălăciuc

Ziarul de Vrancea
9 aug 2019 1264 vizualizări

Amănunte pe acest subiect ne-au fost transmise de Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea printr-o notă de presă pe care-o redăm în continuare integral 

Concursul InfoEducație” și-a desemnat câștigătorii

Unul dintre cele mai longegive și populare concursuri de informatică din România, „InfoEducație”, care a avut loc în perioada 2-8 august 2019 în Tabăra Gălăciuc, județul Vrancea, și-a desemnat câștigătorii.

Elevii, concurenți din majoritatea județelor, au participat la etapa națională a concursului, ce a constant în realizarea a peste 130 de lucrări din domenii precum roboți, multimedia, software educațional, software utilitar, web, care au fost evaluate de un juriu select, format din profesori de liceu, profesori universitari și mai ales studenți “absolvenți” din edițiile anterioare ale concursului.

Remarcabilă a fost secțiunea Roboți, la care participanții și-au demonstrat aptitudinile, realizând case inteligente, mașinăria automată de făcut sucuri, cască pentru persoane cu dizabilități de vedere, roboți de identificat și de strâns gunoaie. De asemenea, o noutate a acestei ediții a fost participarea a 35 de elevi și profesori din Dubăsari și Soroca, Republica Moldova.

Consiliul Județean Vrancea a răsplătit câștigătorii acestui concurs cu premii în bani astfel: au fost oferite 10 mențiuni speciale pentru elevii din Republica Moldova și Ucraina (600 lei fiecare) și 5 mențiuni speciale pentru elevii din Vrancea (500 lei fiecare). De asemenea, au fost premiate cele mai originale lucrări, creații proprii ale concursului (600 lei fiecare) și cele mai bune punctaje la proba OPEN ale concursului (600 lei fiecare).

Concursul a avut drept scop testarea ingeniozității tinerilor și a fost dintotdeauna o rampă de lansare pentru mulți specialiști în IT&C.

Precizăm faptul că de anul viitor, concursul “InfoEducație” organizat în județul Vrancea  va deveni olimpiada! Consiliul Județean Vrancea va sprijini în continuare educația și  tinerii care doresc să învețe.

Citiți rezultatele complete ale ediției 2019 a concursului desfășurat în perioada 2-8 august 2019 în Tabăra Gălăciug accesând titlul alăturat:Rezultate InfoEducație


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.