Brand voice

(Update) Cea mai mare pomană a porcului ajunsă la cea de-a IV-a ediție, gustată cu poftă de participanți

Ziarul de Vrancea
22 dec 2017 3038 vizualizări

Aceasta a  avut loc vineri, 22 decembrie 2017, începând de la ora 16:00 în Piața Unirii din Focșani

Cea de-a patra ediție a celei mai mari pomeni a porcului, numită „Ziua Porcului Ignat” organizată, vineri, în Piața Unirii, de grupul de companii Premium Porc, s-a finalizat fericit pentru șapte focșăneni care au primit câte o jumătate de porc.Vineri 22 Decembrie 2017 începând de la ora 16:00, în Piața Unirii din Focșani, organizatorii au preparat peste o tonă de tochitură, pomana porcului cu mămăliguță. Tot ei au mai pus la dispoziția doritorilor prezenți șorici și vin fiert. Cei care au ținut post au avut posibilitatea să servească fasole la ceaun.

Vineri încă de dimineață, porcii au fost pârliți, iar carnea a fost tranșată special pentru tochitură. De prepararea bucatelor s-au ocupat chefii Liviu și Ștefania Bosnea de la ”Frăția Ceaunelor”. Tot festinul a fost acompaniat cu muzica populară românească interpretată de Ansamblul folcloric „Țara Vrancei”.

La concursul de catrene care a constituit, ca la fiecare ediție, una dintre mizele acțiunii, au participat conform precizărilor organizatorilor peste 50 de concurenți. Câștigătorii desemnați de juriu anul acesta au fost: Ioana Mihăilă, Ionuț Bîznă, Florin Păiș, Daniel Bertoni, Cristian Petrică, Ancuța Gigel și Ana Maria Iancu. Fiecare din ei a fost invitat să urce pe scenă pentru a-și recita poezia sau catrenul premiat.

Referitor la ediția 2017 a celei mai mari pomeni a porcului, Rareș Popelca, reprezentantul Premium Porc, a menționat următoarele:.„Grupul de companii Premium Porc organizează pentru a patra oară Ziua de Ignat, ocazie cu care reînviem tradițiile românești de pregătire a porcului în ziua de Ignat. Am pregătit peste o mie de porții de pomana porcului, am pregătit vin fiert, peste șapte sute de porții de fasole cu mămăliguță, cadouri pentru participanți.”

”Peste 50 de vrânceni s-au întrecut in talet, vineri după-amiaza, în Piața Unirii din Municipiul Focșani în cadrul competiției ”Oda Porcului”. Competiția a adus celor mai talentati șapte participanți premii în jumătăți de porc. În urma jurizării, au câștigat: Ioana Mihaila, Ana-Maria Iancu, Gigel Ancuta, Daniel Bertoni, Petrica Cristian, Florin Pais, Ionut Bizna. Competiția ”Oda Porcului” a fost organizată în cadrul evenimentului ”Ziua Porcului Ignat”, ajuns la cea de-a IV-a ediție. La această ediție au participat câteva sute de persoane din Vrancea, care au gustat din cea mai mare pomană a porcului pregătită din 1000 kg de carne de porc de către membrii Frăției Ceaunelor. Cei care au ținut post au putut servi fasole, iar primii 250 de participanți au primit câte o cană personalizată, plină cu vin fiert. ”Ziua Porcului Ignat” este un eveniment organizat de Premium Porc Group, al doilea mare producător de carne din România, pentru a marca sărbătorile de iarnă, atât de frumos păstrate în Vrancea. Pe lângă faptul că au putut câștiga premii, că au gustat pomana porcului și vin fiert, participanții au urmărit și un spectacol folcloric susținut de artiștii de la Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”. Vă urăm de pe acum, porc pe masă de Crăciun! Să ne vedem cu bine la ediția din 2018!”-Premium Porc Group-pagina de  facebook


  


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.