Brand voice

Brand vrâncean cu tradiție: Brutăria Marco a sărbătorit 35 de ani de existență alături de echipa care îi scrie povestea în fiecare zi

Mircea Pavel
31 mai 2026 1301 vizualizări

Una dintre cele mai cunoscute afaceri de familie din Vrancea marchează 35 de ani de activitate. Reprezentanții Marco au celebrat momentul împreună cu angajații, amintind de valorile care au stat la baza dezvoltării companiei fondate de regretatul antreprenor Marin Vasile.

Brutăria Marco, unul dintre cele mai cunoscute branduri locale din domeniul panificației, patiseriei și cofetăriei, a marcat în aceste zile împlinirea a 35 de ani de existență, printr-un eveniment organizat alături de echipa care contribuie zilnic la activitatea companiei.

Anunțul a fost făcut vineri, 29 mai 2026, prin intermediul unor postări publicate pe pagina oficială de Facebook a Brutăriei Marco, însoțite de imagini și o înregistrare video realizate cu ocazia aniversării.

Anul acesta, Marco împlinește 35 de ani de existență și 13 ani de când suntem prezenți exclusiv în cele 7 locații proprii, unde pregătim și oferim zilnic produse artizanale, proaspete, făcute cu grijă și pasiune”, au transmis reprezentanții companiei.

Potrivit mesajului publicat, aniversarea a fost dedicată în primul rând angajaților și colaboratorilor care au contribuit la dezvoltarea afacerii în ultimele trei decenii și jumătate.

Am sărbătorit acest moment alături de toată echipa Marco — oamenii care dau viață brandului nostru în fiecare zi. Le mulțumim pentru implicare, pentru profesionalism, pentru grija și dedicarea cu care construim împreună, zi de zi”, se arată în mesajul transmis de companie.

O afacere de familie devenită reper pentru Vrancea

Istoria Marco începe în anul 1991, când antreprenorul vrâncean de adopție Marin Vasile, împreună cu familia sa, a pus bazele unei afaceri care avea să devină una dintre cele mai cunoscute din județul Vrancea.

Născut în localitatea Lunca, județul Buzău, Marin Vasile a absolvit Liceul de Industrie Alimentară din Galați și Facultatea de Mecanică – Secția TCM. Alături de soția sa, Ersilia Vasile, specialist în domeniul alimentar, a construit pas cu pas brandul Marco, dezvoltând activitatea de la Clipicești către Țifești, Focșani și Panciu.

În ultimii ani, compania și-a consolidat prezența în municipiul Focșani și în Panciu, devenind un nume cunoscut pentru produsele de panificație, patiserie și cofetărie realizate după rețete tradiționale.

Povestea continuă prin noua generație

În februarie 2026, Ziarul de Vrancea publica un amplu material video dedicat istoriei afacerii Marco, realizat de jurnalista și storyteller-ul Patricia Pop, în cadrul proiectului „România văzută din Tractor”.

În acel interviu, fiicele fondatorilor, Alina și Carmen Vasile, au vorbit despre începuturile afacerii și despre modul în care au preluat responsabilitatea dezvoltării companiei după dispariția tatălui lor.

Un omagiu de suflet pentru tatăl nostru și căpitanul echipei Marco! Un interviu despre începuturi și povestea de familie din spatele vitrinelor cu pâine și dulciuri”, transmiteau atunci cele două surori.

Amintirea lui Marin Vasile rămâne parte din identitatea companiei

Aniversarea celor 35 de ani are și o încărcătură emoțională aparte pentru familia Marco. În mai 2021, comunitatea vrânceană era profund marcată de dispariția lui Marin Vasile, fondatorul afacerii, care și-a pierdut viața la vârsta de 60 de ani, în urma unui șoc anafilactic provocat de înțepături de albine, în localitatea Chiojdeni.

La cinci ani de la acel moment, afacerea construită de acesta continuă să fie dezvoltată de familie și de echipa sa, care numără zeci de angajați.

Mesajul transmis cu ocazia aniversării rezumă poate cel mai bine spiritul companiei:

Marco înseamnă mai mult decât un brand — înseamnă o echipă, o familie. Mulțumim tuturor!

Prin cei 35 de ani de activitate, Marco rămâne una dintre afacerile locale care au traversat mai multe generații și care continuă să își desfășoare activitatea exclusiv în județul Vrancea, păstrând caracterul de business de familie care i-a definit identitatea încă de la început.

Mircea Pavel 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.