Brand voice

Biroul de informare și relații publice al Tribunalului Vrancea face precizări referitoare la vacanța judecătorească și la Ziua Justiției

Ziarul de Vrancea
3 iul 2024 2950 vizualizări

Prin intermediul unui comunicat de presă transmis luni 1 iulie 2024 biroul de informare și relații publice al Tribunalului Vrancea face precizări referitoare la vacanța judecătorească și la Ziua Justiției

În fiecare an, în prima duminică din luna iulie se sărbătoreşte Ziua Justiţiei.

Cicero aprecia că Justiţia este stăpâna şi regina tuturor virtuţilor. Dar, privind mai departe de analiza filosofică asupra justitiei, aşa cum şi legiuitorul a stabilit, putem spune că justiţia este un serviciu public pentru cetăţeni, care se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

Potrivit legii fundamentale a ţării noastre - Constituţia României, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Pentru a veni în întâmpinarea nevoii cetăţenilor de a acţiona în acest sens, pe portalul Tribunalului Vrancea, la secţiunea Informaţii de interes public, se găsesc ghiduri pentru justiţiabili în diverse materii precum dreptul muncii, dreptul familiei, drept penal, drept civil şi procesual civil, la care se adaugă şi alte materiale informative cu privire la drepturile şi obligaţiile justiţiabililor, la organizarea sistemului juridic sau informaţii despre modalitatea de acces la eventualele dosarele pe care cetăţenii le au pe rol.

Perioada în care se sărbătoreşte Ziua Justiţiei coincide cu începerea vacanţei judecătoreşti care este cuprinsă, în fiecare an calendaristic, în intervalul 1 iulie - 31 august. În această perioadă activitatea de judecată este restrânsă, urmand a fi soluţionate cauzele urgente, potrivit termenelor stabilite şi comunicate parţilor.

La Tribunalul Vrancea, pe perioada vacanţei judecătoreşti, programul de lucru cu publicul al Compartimentului Arhivă se va desfăşura în zilele de marţi şi miercuri, în intervalul orar 10,00 – 12,00, iar programul de lucru cu publicul al Compartimentului Registratură va fi de luni până joi, în intervalul orar 10,00 – 12,00. Ca modalităţi alternative de studiere a dosarelor şi de transmitere a oricăror documente către instanţă se pot folosi facilităţile oferite de dosarul electronic şi funcţia de Depunere alte documente într-un dosar existent disponibilie la adresa https://cagl.ro/ sau se poate utiliza emailul, precum şi serviciile poştale sau de curierat.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Fisiere atasate

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.