Brand voice

Au început lucrările pentru extinderea sistemului de apă și canalizare la Mărășești

Ziarul de Vrancea
12 mar 2019 861 vizualizări

Știrea apare prezentată într-un comunicat de presă transmis  de Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea.

Locuitorii din orașul Mărășești vor beneficia de servicii de alimentare cu apă și canalizare la standarde europene, în urma lucrărilor de extindere a acestor rețele, care au început astăzi.

Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Cristian Dănuț, a participat, alături de primarul orașului Mărășești, Valerica Chitic, directorul SC CUP SA, Gheorghe Vasilescu, reprezentanții constructorilor și cetățeni, la inaugurarea lucrărilor de extindere a sistemului de apă și canalizare din localitate. Lucrările fac parte din proiectul regional ”Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, Județul Vrancea” - etapa a II-a, din contractul de lucrări CL 6 ”Rețele apă și canalizare în gruparea Panciu și  UAT Mărășești”, contract care deservește în total o populație de circa 20.260 de locuitori.

În orașul Mărășești vor fi realizate lucrări la sistemul de alimentare cu apă, respectiv: va avea loc extinderea aducțiunii pe o lungime de 7.728 metri și va fi reabilitată reţeaua de apă pe o lungime de 6.063 metri. De asemenea, la sistemul de canalizare, va fi reabilitată rețeaua pe o lungime de 2.133 metri și va fi extinsă rețeaua de canalizare cu 1.837 metri.

Valoarea contractului ”Rețele apă și canalizare în gruparea Panciu și  UAT Mărășesti” este de 30.255.022,89  lei (echivalentul a 6.369.478  euro), iar antreprenorul general al lucrărilor este PORR CONSTRUCT S.R.L București. Perioada de execuție este de 20 luni + 36 luni perioada de garanție.

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.