Brand voice

Acțiune ecologistă de amploare a agenților  Patrulei de Reciclare a Școlii Gimnaziale “Mareșal Al. Averescu” Adjud

Ziarul de Vrancea
12 ian 2018 1149 vizualizări
Ei au predat reprezentantului RoRec o importantă cantitate de deșeuri  de echipamente electrice și electronice​.Patrula de Reciclare este un program educațional de protecție a mediului organizat de Asociația Română pentru Reciclare, RoRec cu sprijinul Inspectoratului  Școlar Județean și este avizat de Ministerul Educației Naționale și se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României.

Micii agenți și-au propus să informeze comunitatea  privind colectarea selectivă a deșeurilor electrice (becuri, baterii, neoane, jucării electrice, telefoane mobile și fixe, computere, televizoare, frigidere, alte electrocasnice).

Școala a participat  în ediția de anul trecut  și a obținut Diploma de “Cea mai activă patrulă” din județ și un premiu local de 250 euro.

Dorim să încurajăm comportamentul  responsabil  față de mediu, promovând  colectarea  selectivă în rândul comunității. Patrula de Reciclare a școlii are nevoie de suporteri. Aceștia  pot aduce deșeuri  de echipamente electrice și electronice  de mici dimensiuni în incinta școlii. Este foarte important ca fiecare dintre noi să colecteze selectiv deșeurile electrice de la vârste fragede. 

Cei care vor să ni se alăture pot suna la TelVerde  0800.444.800 (apel gratuit în toate  rețelele de telefonie), iar o echipă RoRec va veni să preia deșeurile gratuit) de la sediul sau locuința dvs.  Mai aveți posibilitatea și online, accesând  site-ul : www.patruladereciclare.ro sau la adresa de e-mail suporterpatrula@rorec.org. 

Aliații patrulei sunt: părinții elevilor, autoritățile locale, companii și organizații de orice fel.

Alaturați-vă celei mai active mișcări ecologiste de tineret din România.

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.