Brand voice

Comunicat de presă

Ziarul de Vrancea
20 aug 2013 1544 vizualizări
În calitate de președinte al organizației PDL Vrancea țin să-i felicit pe reprezentanții USL pentru că au reușit să taie panglica inaugurală la sala de sport din comuna Suraia. Este o investiție demarată la initiativa PDL Vrancea și realizată, în cea mai mare parte, în timpul guvernării Emil Boc.

 

Perioadă în care, liderii locali ai USL, cei care acum au tăiat panglica, se opuneau din răsputeri și cereau să nu fie realizată. Mă bucur că, în sfârșit, Dumnezeu le-a dat mintea cea de pe urmă și i-a ajutat să înțeleagă că și în comuna Suraia, este nevoie de o sală de sport.

Pe de altă parte, îi îndemn pe vrânceni să privească foarte atenți la sala de sport inaugurată la Suraia, la drumurile Focșani-Suraia, Bolotești-Greșu sau Bordeasca – Măicănești, reabilitate în timpul guvernării PDL, deoarece nu cred că vor mai vedea curând investiții noi în Vrancea.

De altfel, parlamentarii USL au și anunțat că, în guvernarea Ponta, județul nostru nu va beneficia de fonduri  bugetare pentru continuarea lucrărilor începute în trecut sau pentru deschiderea altor șantiere.

Noi, însă, suntem convinși că liderii locali ai USL nu pierd timpul prin Capitală, pe la terasele din Dorobanți și din Centrul Vechi, și că vom prinde, în această viață, momentul inaugurării aeroportului de la Focșani, a pârtiei de ski de la Greșu, a stațiunii turistice Lepșa-Soveja și a altor investiții pe care ni le-au promis în campania electorală.  

Nu de alta, dar așa ar prinde contur multe dintre dorințele pe care vrâncenii le-au lansat spre cer, odată cu lampioanele, iar USL nu va rămâne în memoria lor doar ca o alianță a corupților care le-a mărit impozitele și le-a introdus noi taxe.

Costică Neață,

Președinte PDL Vrancea

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.