Brand voice

ALEGE INTELIGENT! LICENŢIAT ÎN DREPT LA UNIVERSITATEA „DANUBIUS”

Ziarul de Vrancea
7 iul 2013 1174 vizualizări
Vrei să devii avocat, magistrat, funcţionar public, notar, mediator, jurist, executor judecătoresc, poliţist, grefier, consilier de probaţiune, expert vamal etc.? Trebuie să te îndrepţi către Facultatea de Drept!

 Paleta ocupaţională oferită absolventului acestei Facultăţi este foarte amplă. Instituţiile publice şi private au nevoie de jurişti . Atâta timp cât există societate există conflicte care, de multe ori nu pot fi soluţionate doar între părţi. Şi atunci apelăm la poliţist (plângere), apoi intervine sau nu procurorul, apoi avem nevoie de mediator sau de avocat care va susţine cauza în faţa unui judecător. În acest lanţ, putem avea nevoie, în funcţie de speţă (cauză) şi de executor judecătoresc, de criminalist, de expert carte funciară, de notar etc.

Pentru IF, FR sau ID?

IF – învăţământul cu frecvenţă presupune participarea la activităţile de curs şi de seminar.

FR – învăţământul cu frecvenţă redusă, caz în care participi  doar la activităţile aplicative obligatorii, orele de predare fiind înlocuite cu cele de studiu individual.

ID -  învăţământ la distanţă este caracterizat de întâlniri periodice tutoriale.  Întreaga comunicare dintre student şi profesor este realizată pe Platforma Sakai, Universitatea „Danubius” fiind una dintre puţinele instituţii de învăţământ superior care exploatează cu maximă eficienţă şi responsabilitate această platformă electronică de învăţământ. 

Profesori - parteneri care te învaţă să înveţi 

Una dintre cele mai bune Facultăţi de Drept din România, recunoscută la nivel european pentru cadrele didactice de excepţie care au modelat în decursul celor douăzeci şi unu de ani mii de profesionişti în domeniul juridic http://www.viata-libera.ro/educatie/37409-galati-viata-libera-universitatea-danubius-absolventi, http://www.viata-libera.ro/diaspora-viata-libera/34689-galati-viata-libera-diaspora-italia-galateanca-avocat-succes-padova-drept-danubius-procese-castigate .

Un beneficiu major de care se bucură studenţii acestei Facultăţi este accesul la experienţa practică a profesorilor , majoritatea  dascălilor fiind practicieni cu experienţă îndelungată în domeniul juridic: judecători, avocaţi, notari, executori, poliţişti, înalţi funcţionari publici etc. Astfel, studenţii sunt mereu cu un pas înaintea teoriei pe care şi-o însuşesc repede  prin puterea celui mai actual studiu de caz întors pe toate părţile , studenţii fiind stimulaţi să joace pe scena proceselor simulate toate rolurile dintr-un proces: parte vătămată, parte responsabilă civilmente, pârât, reclamant, avocat, grefier, judecător etc.  

Practică în instanţe, cabinete de avocatură, de notariat, de mediere şi în instituţii publice Numeroasele parteneriate încheiate de Facultatea de Drept şi cabinetele de avocatură, de notariat, de mediere dar şi cu instituţiile publice, oferă posibilitatea studenţilor de a face stagii de practică în diferite domenii specifice profesiei de jurist, descoperind de timpuriu cariera potrivită.

Dezbateri cu profesionişti 

Periodic, studenţii Facultăţii de Drept sunt implicaţi în dezbateri faţă în faţă cu specialişti din domeniul juridic. Cu aceste ocazii, studenţii au posibilitatea de a afla despre noi profesii în domeniul juridic, de perspectivă, născute din dinamica relaţiilor sociale, profesii către care merită să se îndrepte, fiind insuficient acoperite cu specialişti. http://media.univ-danubius.ro/news/2013/06/21/specialist-in-achizi%c8%9bii-publice-%e2%80%93-profesie-pentru-viitor/, http://media.univ-danubius.ro/news/2013/05/23/directia-generala-anticoruptie-prezent-si-perspective-in-viziunea-studentilor-danubieni/, http://media.univ-danubius.ro/news/2013/04/13/executarea-silita-primul-episod-din-lungmetrajul-perspective/, http://media.univ-danubius.ro/news/2013/06/26/workshop-cu-prof-univ-dr-tudorel-b-butoi-severin/.  

Taxa depinde de student! 

Pentru studiile universitare de licenţă la Facultatea de Drept taxa este de 2400 de Ron şi poate fi achitată în trei tranşe. Nu este deloc mult, hotărârea şi performanţa studentului determinând reduceri semnificative ale taxei sau chiar scutirea de plata acesteia dacă: - se înscrie în prima sesiune de admitere;- achită integral, într-un anumit  termen; - are media de cel puţin 9, 30 la Bacalaureat – nu achită taxa primului an de studiu; - obţine medii mari, peste  9.00, în cursul anilor de studiu – taxa este redusă procentual, în funcţie de media obţinută;- dacă îndeplineşte anumite condiţii prevăzute pentru bursele sociale!

Mai multe informaţii despre admiterea la Facultatea de Drept a Universităţii „Danubius” găseşti la http://admitere.univ-danubius.ro/ 

 

Ana Alina Dumitrache

Șef Birou Relații Publice

Universitatea Danubius

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.