Brand voice

S-au modificat condiţiile de eşalonare a obligaţiilor fiscale

Mihai Boicu
17 mar 2013 2059 vizualizări
S-au introdus noi condiţii de eşalonare, modificări la garanţii, excepţii noi de la constituirea de garanţii, noi prevederi pentru contribuabilii cu risc fiscal mic.Toate aceste modficări ar putea ar putea ajuta firmele pentru a scădea numărul de falimente şi dizolvări de societări comerciale pe fondul crizei economice.


Guvernul a modificat OUG 29/2011 privind acordarea eşalonărilor la plata obligaţiilor fiscale, în speranţa că va ajuta firmele şi va scădea numărul de falimente şi dizolvări de societări comerciale pe fondul crizei economice. Potrivit noilor prevederi stabilite prin OUG 12/2013, se pot acorda eşalonări la plata obligaţiilor fiscale preluate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală de la alte autorităţi publice, ca urmare  a transferului de competenţe, în situaţia în care aceasta are pe perioada derulării unei eşalonări la plata obligaţiilor fiscale deja solicitată de contribuabilul respectiv. Amenzile de orice fel care se fac venit la bugetul de stat sunt asimilate obligaţiilor fisale, iar pentru acestea se pot acorda eşalonări, chiar dacă sunt stabilite de alte autorităţi publice şi sunt preluate spre recuperare de către ANAF. În cazul în care suspendarea executării actului administrativ fiscal încetează după data comunicării unei decizii de eşalonare, contribuabilul poate solicita includerea în eşalonare a obligaţiilor fiscale ce au fost obiectul suspendării, precum şi a obligaţiilor accesorii aferente. Cererea de acordare a eşalonării poate fi retrasă de contribuabil pană la emiterea deciziei de eşalonare sau a deciziei de respingere. Prin retragerea cererii, contribuabilul nu pierde dreptul de a depune o nouă cerere. Organul fiscal va emite o decizie de respingere a cererii de eşalonare la plată şi în cazul stingerii în totalitate, pană la data emiterii deciziei de eşalonare la plata a obligaţiilor fiscale care au făcut obiectul cererii de eşalonare. La cererea temeinic justificată a contribuabilului, organul fiscal competent poate prelungi termenul de constituire a garanţiei la maxim 60 de zile de la comunicarea acordului de principiu, faţă de 30 de zile cat era pană acum. În situaţia în care bunurile sunt ipotecate sau gajate în favoarea altor creditori, garanţiile constituite sub forma sechestrului asigurator trebuie să acopere valoarea pentru care s-a constituit ipoteca/gajul, precum şi sumele eşalonate la plată, dobanzile datorate pe perioada eşalonării, plus un procent de pană la 16% (în loc de 40%) din sumele eşalonate la plată, în funcţie de perioada de eşalonare. Dacă pe parcursul derulării eşalonării se procedează la înlocuirea sau redimensionarea garanţiei, procentul suplimentar al garanţiei care se ia în calcul la stabilirii valorii garanţiei este cel în vigoare la data înlocuirii sau redimensionării garanţiei, corespunzător perioadei de timp rămase din eşalonarea acordată. Prin OUG 12/2013 se introduc în categoria celor exceptaţi de la constituirea garanţiei unităţile şi instituţiile de drept public prevăzute la art. 7 din OG 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnlogică, cu excepţia cazului în care aceşti contribuabili deţin în proprietate bunuri a căror valoare acoperă garanţiiile. De asemenea şi instituţiile de învăţămant superior de stat scapă de garanţii. Guvernul a introdus şi două condiţii noi de menţinere a eşalonării: achitarea în termen de cel mult 30 de zile de data comunicării înştiinţării de plată a obligaţiilor fiscale stabilite de alte autorităţi şi transferate către ANAF după emiterea unei de decizii de eşalonare la plată; constituirea garanţiei în maxim 15 zile, în condiţiile în care, pe parcursul derulării eşalonării, bunul care face obiectul garanţiei se execută de organul fiscal pentru obligaţiile de plată ale garanului. În cazul contribuabililor cu risc fiscal mic, organul fiscal poate aproba eşalonarea la plată pe o perioadă de cel mult 12 luni, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute în OUG 12/2013. (Mihai BOICU)

Mai multe detalii pe www.dizolvaresocietate.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.