Brand voice

VIDEO!!!Ovidius Clinical Hospital vine la Focşani

Dana Lepădatu
9 dec 2016 3877 vizualizări
Spitalul privat, prin intermediul partenerilor din Focşani, oferă posibilitatea vrancenilor de a beneficia de serviciile medicale din spital, dar ia în calcul şi posibilitatea de a deschide o clinică aici

Ovidius Medical Hospital din Constanţa, cel mai mare şi modern spital privat din regiunea de sud-est a ţării, intră pe piaţa de servicii medicale din Vrancea. Deocamdată, printr-un parteneriat mai vechi de altfel cu Centrul Medical Mediconst  din Focşani, unde va exista un birou local care va prelua documentaţia pacienţilor, va analiza dosarul fiecăruia şi în funcţie de situaţie, va direcţiona pacienţii către Constanţa. “Între Ovidius Clinical Hospital şi Centrul Mediconst din Focşani şi Constanţa există o legătură foarte stransă, fiind principalul nostru partener în ceea ce priveşte serviciile de imagistică medicală de înaltă performanţă. Vom pune la punct un sistem prin care pacienţii care vor o a doua opinie de la specialiştii nostri de orice specialitate, se pot adresa celor de la Mediconst Focşani, iar informaţia poate ajunge la noi, astfel încat pacientul să poată beneficia de o a doua opinie. Ulterior, dacă se impune, pacientul se poate deplasa şi la Constanţa. “În funcţie de solicitările pacienţilor locali, de feed-back-ul pe care îl vom primi de aici, vom decide şi investiţia pe care o vom face aici”, spune Adrian Mociu, director executiv al Ovidius Clinical Hospital. Clinica Mediconst este prezentă pe piaţa de servicii medicale din Focşani încă de acum cinci ani şi oferă o gamă largă de servicii, precum Serviciile pe care spitalul le oferă sunt variate, unele chiar inovatoare. Pacienţii trebuie să ştie, că deşi este vorba de un spital privat, unele servicii de care pot benedficia pot fi decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). “Avem şi contract cu CNAS, ceea ce ne permite să prestăm anumite servicii de investigaţii şi consultaţii gratuit pentru anumite specialităţi. De asemenea, tot cu ajutorul CNAS putem să prestăm şi servicii de recuperare medicală la nişte preţuri foarte bune sau chiar gratuit, în funcţie de situaţie, spitalizări de zi, etc.”, ne-a declarat Adrian Mociu. 

Ce servicii oferă Ovidius clinical Hospital 

Spitalul Ovidius Clinical Hospital are în structura sa următoarele specializări: specialităţi chirurgicale (chirurgie generală, urologie, ortopedie şi traumatologie, neurochirurgie, chirurgie vasculară, chirurgie toracică, chirurgie ORL, chirurgie plastică si estetică) şi medicale (medicină internă, gastroenterologie, nefrologie, cardiologie, neurologie, oncologie medicală, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, endocrinologie, reumatologie, recuperare şi reabilitare medicală) şi compartimentul de anestezie şi terapie intensivă. De asemenea , spitalul este dotat cu un compartiment de spitalizare de zi în specialităţile medicale mai sus menţionate, cu ambulatoriu de specialitate, cu 8 cabinete, în specialităţile: chirurgie generală, chirurgie vasculară, obstetrică - ginecologie, urologie, ORL, ortopedie traumatologie, neurochirurgie, hematologie, endocrinologie, neurologie, cardiologie, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, nefrologie, medicina internă, gastroenterologie, oncologie medicală, reumatologie, recuperare şi reabilitare medicală, psihiatrie/psihologie, homeopatie, precum şi două săli de tratament. Tot aici există şi un punct de recoltare pentru analize de sânge, bază de recuperare şi reabilitare medicală, o farmacie cu circuit închis, laborator de anatomie patologică, precum şi camera de gardă  pentru specialităţile anestezie şi terapie intensivă şi chirurgie generală. 

Know-how pentru medicii vranceni

Vineri, Ovidius Clinical Hospital a organizat la Focşani simpozionul “Tehnici moderne de abordare a pacientului chirurgical”, la care au luat parte peste 100 de medici vranceni, cu specializările medicină de familie, medicină internă, chirurgie, gastroenterologie, ORL, ATI dar şi alte specialităţi. Simpozionul a avut ca scop prezentarea noilor tehnici chirugicale moderne de abordare a pacientului ce necesită intervenţii chirurgicale. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Banca Transilvania şi centrul de imagistică medicală Mediconst Focsani , dar şi al Colegiului Medicilor Vrancea, acesta fiind un eveniment acreditat cu nouă puncte EMC (Educaţie medicală continuă) care reprezintă totalitatea activităţilor planificate de pregătire teoretică şi practică desfăşurate de medici în vederea dobandirii sau îmbunătăţirii nivelului de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini profesionale, în scopul creşterii calităţii actului medical şi nivelului de performanţă. Medicii sunt obligaţi să efectueze un număr de cursuri de pregătire şi alte forme de educaţie medicală continuă şi informare, iar medicii care nu realizează acest punctaj riscă sancţiuni. Simpozionul organizat de Ovidius Clinical Hospital s-a adresat medicilor din regiunea Vrancea care au dorit să îşi dezvolte cunoştinţele în domeniul tehnicilor chirurgicale moderne ce sprijină recuperarea pacientului. (Dana LEPĂDATU)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.