Brand voice

VIDEO!!! Partidul Alianţa Noastră România defilează în Vrancea la alegerile parlamentare cu doi generali în frunte

Gabriel Sava
1 nov 2016 3354 vizualizări
Doi dintre candidaţii ANR pe primele locuri sunt militari în rezervă u “pentru noi toţi este clar că la acest moment, Parlamentul României are nevoie de mai multă decenţă şi de foarte multă onestitate”, a declarat dr. g-ral. lt (r) Virgil Bălăceanu, candidat ANR

Doi militari de carieră iau ”cu asalt” judeţul Vrancea în perspectiva alegerilor parlamentare de luna viitoare. Formaţiunea înregistrată de Marian Munteanu va fi reprezentată în judeţ de către două nume mari: dr. general lt. în rezervă Virgil Bălăceanu şi generalul de brigadă în rezervă Stelian Ferariu. Celor doi li se adaugă şi alte nume, care completează echipa candidaţilor la Camera Deputaţilor şi la Senat.

 La prima întâlnire cu presa au participat cei doi generali, care ocupă şi primele locuri pe listele de candidaţi, Virgil Bălăceanu la Camera Deputaţilor şi

 

 

 

Stelian Ferariu la Senat. ”Mă caracterizează în primul rând decenţa. Şi aş vrea ca atunci când voi câştiga în ceea ce înseamnă competiţia pentru alegerile parlamentare din acest an, decenţa şi onestitatea, care este o altă caracteristică, să fie transferate şi în Parlamentul României. Pentru noi toţi este clar că la acest moment, Parlamentul României are nevoie de mai multă decenţă şi de foarte multă onestitate”, a declarat dr. g-ral. lt (r) Virgil Bălăceanu.

 

Foto st:dr. g-ral. lt (r) Virgil Bălăceanu

 

         Foto dr: g-ral brigadă. (r) Stelian Ferariu

 

Acesta a susţinut faptul că este unom al dialogului şi un om de echipă, iar în Vrancea a decis să se alăture şi să construiască proiectul Alianţei Noastre România, având în vedere şi legătura sentimentală pe care o are cu judeţul din perioada în care a activat la Focşani fiind fostul şef al Statului Major al Brigăzii 282 Mecanizată Focşani. Generalul Bălăceanu a făcut un apel la corectitudine în campania electorală care va urma ”pentru că politica se poate face şi cu mijloace corecte”. Acesta a enunţat o parte a programului politic al ANR care priveşte atât măsuri privitoare la politica de apărare naţională, măsuri cu privire la legislaţia în ceea ce îi priveşte pe militari, atât cei activi cât şi pe cei în rezervă, dar şi populaţia civilă, mediul de afaceri sănătatea şi educaţia, pe care actuala echipă a ANR pune mare accent, mai ales în contextul în care, în echipă a fost cooptată şi Cristina Bodoni, a cărei expertiză principală este tocmai domeniul educaţiei. Fostul comandant al Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată, g-ral brigadă. (r) Stelian Ferariu a reamintit la rându-i de legătura sa cu Vrancea, care începe din 1989. ”Am făcut multe lucruri pentru oameni, dar niciodată nu le-am făcut singur. De aceea, astăzi am intrat în Alianţa Noastră România pentru a lucra în echipă. Aşa cum o perioadă mare de timp am slujit cu emoţie interesele militarilor din Vrancea, aşa încerc acum, cu aceeaşi emoţie, să slujesc interesele cetăţenilor din Vrancea”, a spus Stelian Ferariu.  

Cristina Bodoni s-a alăturat echipei ANR şi susţine că este timpul pentru implicarea activă a femeilor în politica românească, cu o susţinere reală pe segmentul educaţiei, care, în opinia sa, a avut de suferit în urma unor permanente experimente ale celor care au dispus strategia în acest domeniu. Actualei echipe a ANR s-a alăturat şi tânărul antrepenor Laurenţiu Dobre care a declarat că mediul de afaceri este foarte important iar Vrancea are resurse în acest sens, desigur, în condiţiile unor politici corecte şi pe termen lung în ceea ce priveşte investiţiile şi capitalul românesc, în ceea ce priveşte sprijinirea tinerilor şi susţinerea iniţiativelor private. Pe lista de la alegerile parlamentare din acest an se mai regăseşte şi subofiţerul Ioan Diacon, fostul şef al Muzicii Militare al Garnizoanei Focşani, aflat pe locul II pe listele pentru Camera Deputaţilor. (Gabriel SAVA)

Cine sunt cei doi generali din Alianţa Noastră România

Virgil Bălăceanu este fostul şef al Statului Major al Brigăzii 282 Mecanizată Focşani, comandant al Brigăzii 34 Mecanizată Teritorială „Vasile Lupu" din Mihail Kogălniceanu şi comandantul Brigăzii 2 Infanterie uşoară „Rovine" din Craiova, incubatorul „Scorpionilor Roşii" din Afganistan. A absolvit Colegiul de Război al Armatei SUA de la Carlisle, Pennsylvania si a reprezentat România în cadrul Comandamentului NATO de la Bruxelles.
Între 2007-2009 a fost comandantul Brigăzii Multinaţionale din Sud-Estul Europei (SEEBRIG). A trecut în rezervă în 2013, când a împlinit vârsta de pensionare. Acesta este şi preşedinte executiv al Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România.

Stelian Ferariu este primul comandant al Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată ”Unirea Principatelor” în perioada 1994-2000, după înfiinţarea acestei structuri pe 24 ianuarie 1994. După perioada petrecută în fruntea Brigăzii 282, a continuat să activeze în cadrul MAPN, de unde a trecut recent în rezervă. (Advertorial)
 

Get your own valid XHTML YouTube embed code

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.