Brand voice

MIRUL ÎN PAROHIA FOCŞANI

Ziarul de Vrancea
15 iul 2016 1510 vizualizări
Duminică, 17 iulie, comunitatea romano-catolică din Focşani îmbracă haină de sărbătoare. Preasfinţitul episcop Petru Gherghel, la ora 11.00 va prezida Sfânta Liturghie în cadrul căreia va administra Taina Sfântului Mir (sacramentul Confirmaţiunii) unui număr de 26 de tineri şi adulţi. Fiind vorba de un sacrament al cărui celebrant este episcopul, un astfel de eveniment are loc de regulă o dată la fiecare patru ani.

Conform definiţiei pe care o găsim în Catehismul Bisericii Catolice, Mirul sau Confirmaţiunea este un sacrament prin care îl dobândim pe Duhul Sfânt cu darurile sale pentru a putea mărturisi cu tărie credinţ a creştină. Iar darurile sale, stabilite în mod simbolic a fi 7, sunt: Înţelepciunea, Înţ elegerea, Sfatul, Tăria, Ştiinţa, Evlavia şi Frica de Dumnezeu.

Ajunşi la capătul etapei de pregătire imediată menită să-i ajute să pătrundă mai mult înţelesul tainei sfinte pe care o vor primi, după ce, împreună cu părinţii  şi naşii îşi  vor pregăti sufletele spovedindu-se, candidaţii se vor prezenta în faţa întâi-stătătorului bisericii locale, episcopul diecezei de Iaşi arătându-şi disponibilitatea în a-l urma şi mărturisi pe Cristos printr-o viaţă de credinţă ajunsă la maturitate.

Este momentul din creş terea spirituală în care, harul Botezului primeşte vigoarea unui nou har sacramental. Cel botezat, cel care prin taina care deschide viaţa dumnezeiască în om a devenit Fiu al lui Dumnezeu, frate cu Cristos, membru al Bisericii şi moştenitor al Împărăţ iei Cerurilor, este confirmat în această identitate care acum, ajunsă la maturitate, este chemată să aducă rod.

Ceremoniile vor începe în jurul orei 10.30 când candidaţii şi cei prezenţi îl vor întâmpina pe înaltul oaspete în faţa bisericii. Preasfinţitul împreună cu preoţii concelebranţi şi candidaţii vor intra în procesiune în biserică unde se va celebra Sfânta Liturghie. După citirea evangheliei şi omilie se va desfăşura ritul propriu-zis al administrării Mirului. După ce candidaţ ii vor reînnoi promisiunile pe care odinioară naş ii le-au făcut în numele lor, la Botez, Episcopul va unge cu sfântul Mir fruntea candidatului rostind cuvintele: ”Primeş te pecetea darului Duhului Sfânt”. Apoi va încredinţ a fiecăruia dintre ei darul păcii, darul Celui Înviat, prin gestul de îmbărbătare şi cuvintele ”Pace ţie!”

Pe parcursul celebrării, cântecele intonate de adunarea liturgică vor fi o rugăciune continuă adresată Duhului Sfânt care este invocat să coboare precum odinioară a coborât asupra apostolilor adunaţ i în cenacol.

Sărbătoarea Administării Sfântului Mir deşi îi are ca protagonişti pe candidaţii care s-au pregătit să-l primească în modul specific sacramentului, îi are în vedere pe toţi cei care iau parte la celebrare, fiind un moment oportun pentru a-şi reîmprospăta propria trăire a credinţ ei.

Prin Duhul Sfânt care ni se oferă în dar, toţ i cei botezaţi suntem chemaţi să fim martori curajoşi ai lui Cristos în lume şi să aducem roade spirituale care să-i edifice pe toţi cei cu care ne întâlnim pe drumurile acestei vieţi.

La sfârșitul liturghiei, Preasfinţitul va sfinţi monumentul închinat Sfântului Anton de Padova, un sfânt drag şi mult cunoscut atât de credincioşii catolici cât şi de cei ortodocși. Prin bunăvoinţa şi contribuţia benevolă a credincioşilor şi cinstitorilor Sfântului Anton a fost posibilă această realizare pentru care îi mulţumim bunului Dumnezeu şi invocăm binecuvântarea sa pentru toţi binefăcătorii bisericii noastre.


Pr Paul Budău-Preot paroh Biserica romano-catolică 
  "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul" Focşani

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.