Brand voice

1.900 de locuri la buget la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi

Ziarul de Vrancea
31 mai 2016 3401 vizualizări
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi este cea mai mare și cea mai importantă instituţie publică de învăţământ superior din sud-estul ţării, cu o tradiţie de peste 65 de ani. Eliberează diplome acreditate, recunoscute atât în ţară cât și în străinătate, fiind o universitate evaluată cu GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT, acordat de A.R.A.C.I.S. în 2008 și 2013.

În prezent, universitatea gălăţeană are un număr de peste 12.500 de studenţi şi peste 600 de cadre didactice. Instituţia școlarizează studenţi în toate cele trei cicluri de învăţământ: licenţă, masterat, doctorat,  oferind o varietate largă de cursuri şi programe educaţionale - 66 de domenii de licenţă, cu 83 de programe de studii, la care se adaugă 46 de domenii de masterat cu 78 de programe de studii şi două școli doctorale (de Inginerie, respectiv de Știinţe Socio-Umane).

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi” are  în componenţă 14 facultăţi: Facultatea de Inginerie,  Facultatea de Arhitectură Navală, Facultatea de Știinţa şi Ingineria Alimentelor, Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică, Facultatea de Inginerie şi Agronomie din Brăila, Facultatea de Litere, Facultatea de Știinţe şi Mediu, Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Facultatea de Știinţe Juridice, Sociale şi Politice, Facultatea de Medicină şi Farmacie, Facultatea de Arte, precum şi Facultatea Transfrontalieră de Știinţe Economice, Umaniste şi Inginerești cu sediul la Cahul, Republica Moldova.


Pentru anul universitar 2016-2017, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi scoate la concurs un număr de 1.900 de locuri la buget – la ciclul de studii de licenţă şi, respectiv, 780 de locuri la buget – la ciclul de studii de masterat. Acestora li se adaugă încă pe atâtea locuri cu taxă.

În cadrul universităţii funcţionează un sistem foarte bine pus la punct de acordare a burselor. Sunt mulţi angajatori, parteneri ai universităţii, care oferă tinerilor burse private, încă din timpul studiilor. În plus, există posibilitatea de a face practică în cadrul acestor companii, cu perspectiva angajării după absolvire.

Costurile pe care le implică viaţa de student în Galaţi (cazare, masă, activităţi sociale, sport) sunt cele mai mici din regiune. Capacitatea de cazare în căminele studenţeşti depăşeşte 3.000 de locuri. 

Spaţiile pentru cazare, servirea mesei şi petrecerea timpului liber, aflate în patrimoniul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, însumează 9 cămine şi patru cantine restaurant, atât în campusurile studenţești cât şi în apropierea facultăţilor, acestea fiind repartizate în trei campusuri universitare: „A.I.Cuza” (strada Domnească nr.155), „22 Decembrie” (strada Gării nr.59-61) şi campusul „Știinţei” (strada Domnească nr.111). 


Studenţii din cămine beneficiază, în regim gratuit,  de: săli de lectură, în fiecare imobil, săli de fitness, săli de menaj dotate cu maşini de spălat automate, acces internet şi cablu tv. De asemenea, există o reţea de puncte de prim-ajutor care oferă asistenţă medicală non-stop, precum şi un cabinet medical studenţesc cu personal specializat în medicină generală, stomatologie şi psihologie.

La Galaţi există un centru de mediere socială, unic în ţară, ce facilitează integrarea, acomodarea şi consilierea permanentă a studenţilor.Aceștia beneficiază de servicii confidenţiale de mediere şi consiliere, oferite de un psiholog şi un sociolog cu experienţă. Campusul dispune  şi  de o secţie de poliţie, pentru asigurarea liniștii şi ordinii permanente a studenţilor.

În cadrul unuia dintre cămine funcţionează o capelă studenţească, a Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi din Galaţi (ASCOR), unde tinerii pot participa la  dialoguri duhovnicești, la ateliere de creație, precum şi la diferite cursuri (de filosofie creştină sau de dansuri populare).


Studenții Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi beneficiază de zone de recreere, precum şi de programe sociale de stimulare a vieţii asociative şi de petrecere a timpului liber, având posibilitatea de a face parte din organizaţii studenţești: Liga Studenţilor din Galaţi (LSG), Asociaţia Internaţională a Studenţilor în Știinţe Economice și Comerciale (AIESEC), Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi din Galaţi (ASCOR), Societatea Studenţilor Mediciniști Galaţi (SSMG).

De mai bine de un, în cadrul campusului studenţesc a luat ființă un punct de lucru al Asociaţiei Urban Volunteer Search and Rescue (UVSAR), organizaţie non-guvernamentală ce activează în domeniul situaţiilor de urgenţă, promovând voluntariatul ca resursă umană principală.

Din punct de vedere al serviciilor sociale şi al resurselor educaţionale oferite tinerilor, campusul studenţesc gălăţean este unul de top.

Informa ţii suplimentare despre Admiterea 2016 la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi puteţi afla de pe site-ul www.admitere.ugal.ro, iar o prezentare detaliată a fiecărei facultăţi găsiţi  pe www.ugal.ro.

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.