Brand voice

COMUNICAT DE PRESĂ:Asociația de Tineret “Eu, tu și ei” Focșani

Ziarul de Vrancea
21 apr 2016 570 vizualizări
Cine sunt speakerii care au acceptat Provocarea #V!

 

Focșani, 21 aprilie 2016

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Cine sunt speakerii care au acceptat Provocarea #V!

 

·        “Cărți vii”, Târg de ONG-uri, expoziție de fotografie Wiki Loves Monuments și întâlniri cu oameni implicați în comunitate la conferința Provocarea #V

 

Laurențiu Bodolan, medic oftalmolog și manager la Clinica OCULUS MED, Matei Dragomir, biolog, coordonator al Centrului Zonal de Îngrijire și Tratament pentru Animale Sălbatice din Crângul Petrești, înființat de ACDB Focșani, Tudor Leu, inginer Software la Google New York (mesaj Google Hangouts), Lucian Onea, inginer, dezvoltator Sofware la compania Endomondo, în direct prin Skype din Copenhaga, Aurora Martin, Doctor în filosofie, expert în politici publice la Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse, Maria Murgoci, interpretă de muzică populară și director al Ansamblului Folcloric Profesionist "Țara Vrancei", Tibi Borza, consultant resurse umane, trainer, antreprenor MindOff Group, și Irina Ionescu, Trainer și facilitator la Școala de Valori București, sunt cei opt oameni valoroși și generoși care au acceptat provocarea de a fi speakeri și modele pentru tinerii participanți la Provocarea #V, Conferință motivațională și de orientare în carieră care va avea loc vineri, 22 aprilie, între orele 12.00 - 16.30, la Sala Balada din Focșani.

Organizată de Asociația de Tineret “Eu, tu și ei” Focșani, în parteneriat cu Școala de Valori București, conferința Provocarea #V și-a propus să aducă în fața tinerilor isteți cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani oameni-model din România, exemple pentu profesiile lor, care să-i inspire pe aceştia în drumul lor spre viitor. În plus, le vom prezenta exemple concrete de implicare în comunitate, care să le arate tinerilor că lumea o putem schimba împreună și numai împreună.

 

Silvia Vrînceanu Nichita, coordonatorul conferinței Provocarea#V:

 

Într-o societate în care tinerii sunt o categorie socială vulnerabilă și bulversată este nevoie de evenimente de calitate, care să le arate acestora că drumul către realizarea personală și profesională este pavat cu muncă, perseverență, pasiune și dăruire. Și nimic nu e mai benefic pentru cunoaștere decât să înveți din experiența altora. Să ți se pună pe masă din bogăția sufletească, culturală și profesională a unor oameni deosebiți și diverși e un privilegiu. Nimeni nu le poate ști pe toate doar din propria experiență. Or fi propriile experiențe lecții pilduitoare, dar viața e scurtă și cele de aflat sunt cu mult prea multe. Asociația de Tineret “Eu, tu și ei” Focșani, organizatorul principal al acestei acțiuni, dorește ca tinerii să ia aminte la sfaturile oferite, de pățaniile dezvăluite, de obstacolele depășite sau înfrângerile suferite de către cei în măsură să le povestească. Și ne mai dorim să fie puse întrebări iscoditoare, relevante pentru a face posibil dialogul, pentru a stabili acele punți de legătură între generații care să ajute la fixarea, la permanentizarea fondului civilizațional dorit de noi toți. Și dacă încă nu am convins vom recurge la un citat din Otto von Bismark care să pună odată ordine în idei, să mobilizeze, să motiveze: Doar un prost învață doar din greșelile proprii. Un înțelept învață din greșelile altora”.

Târgul ONG-urilor vrâncene

 

În pauza conferinței Provocarea #V, de la ora 14.00 la 15.00, va avea loc Târgul ONG-urilor vrâncene, în cadrul căruia organizațiile nonguvernamentale care activează în comunitatea noastră se vor întâlni cu tinerii cărora le vor vorbi despre proiectele lor și le vor oferi oportunități de voluntariat.

Invitații de onoare ai târgului sunt Asociația pentru Dezvoltare Durabilă “Focul Viu” Focșani, condusă de Ioan Florea, și Fundația “Cartea Călătoare” din Focșani, condusă de informaticianul Mircea Bucur, organizații nonguvernamentale care aniversează anul acesta 20 de ani de activitate în beneficiul semenilor și care au în palmares proiecte de succes, devenite modele de bună practică la nivel național.

Vor mai participa Filiala de Cruce Roșie Vrancea, Asociația pentru  Conservarea Diversității Biologice din Focșani, Asociația Renato din Focșani, Asociația Lumea lui Pinochio de la Panciu, Asociația Voluntariat pentru Viață din Mărășești, Asociaţia pentru Promovarea Culturii şi Mediului “ACCORD”, Asociația Renasterea Tinerilor Artiști, dar și voluntari de la alte ONG-uri, precum cluburile Interact și Rotaract care activează pe lângă marea și generoasa familie Rotary Varana Focșani, Asociația Speranța Andradei, care administrează Centrul Micul Prinț, sau Asociația Change your Lifestyle for you” Focșani.

 

Expoziție de Fotografie

 

Vizitatorii târgului vor putea admira și o expoziție de fotografie marca “Wiki Loves Monuments”, care va reuni cele 15 fotografii câștigătoare ale ediției 2015 a concursului internațional derulat sub egida Wikipedia. Locul I la nivel național a fost câștigat de Silvia Vrînceanu, redactor-șef la Ziarul de Vrancea, coordonatorul conferinței Provocarea #V, căreia i s-a oferit onoarea de a găzdui în Focșani această interesantă expoziție călătoare. Asociaţia ARCHÉ din București, care organizează concursul de fotografie “Wiki Loves Monuments” în țara noastră, are ca scop cercetarea, protejarea, valorificarea şi promovarea patrimoniului construit. Principalul proiect al asociaţiei, Monumente Uitate, care cercetează reşedinţele nobiliare extraurbane din țara noastră, va fi prezentat al Târgul ONG-urilor.

 

În premieră pentru județul nostru, ca urmare a generozității Asociației Profesorilor de Informatică din România, Conferința Provocarea #V va putea fi urmărită în direct pe Youtube, prin canalul FocsaniLive Stream (https://www.youtube.com/channel/UCbisB7k9tTpyMZdYc55ya2g/live)

Până în prezent, la nivelul județului nostru, doar Colegiul Național Unirea a transmis asemenea evenimente în direct pe Internet, folosind mijloacele moderne de comunicare vizuală.

Acceptă și tu Provocarea #‎V și dă-o mai departe!

Fii pregătit, fii solidar!

 

Intrarea este liberă!

În pauza conferinței, participanții vor primi apă și gustări oferite de organzatori.

Infomații suplimentare:

https://www.facebook.com/provocareaV


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.