Brand voice

Pini, molizi şi trandafiri pentru înfrumuseţarea Jariştei

Andrei Milcoveanu
27 mar 2016 1752 vizualizări
Autorităţile din Jariştea continuă şi în acest an să îmbrace cu flori, arbori şi arbuşti spaţiile verzi din comună şi cu puiet de salcâm dealurile pentru a le stabiliza şi evita alunecările de teren.

Aceasta pentru că satele componente ale localiăţii (Scânteia, Vărsătura, Pădureni şi Jariştea) sunt aşezate pe dealuri în pantă, spălate de ploi şi mai ales de apele pluviale care coboară din Măgura Odobeştilor şi mătură totul în cale. Alături de salcâmii plantaţi sistematic pentru a stabiliza solul, jăriştenii au plantat 900 de puieţi de arbori ornamentali, mai precis molizi şi pini, plus 375 de trandafiri. La această acţiune de înfrumuseţare a comunei a participat şi  Asociaţia JARIŞTEA.„Vrem să intrăm în competiţia selectă a celor mai frumoase sate din România. Sunt multe de făcut, important este că ştim unde ne aflăm şi ce avem de făcut. Pentru început şi simpla participare la această competiţie aduce notorietate comunei şi contribuie la aspectul economic întrucât atunci când se vorbeşte de Jariştea se vorbeşte de vin. Or, una dintre problemele podgorenilor este vânzarea vinului. În ce priveşte consolidarea dealurilor, este o tradiţie de cel puţin un secol să plantăm salcâmi pe dealurile care sunt ameninţate de apele pluviale care coboară din Măgură şi în fiecare an câteva sute pe salcâmi se adaugă celor deja existenţi”, ne-a spus primarul Cătălin Toma.În timp ce la Broşteni bălăriile au năpădit toate spaţiile verzi, inclusiv şanţurile şi locurile virane de lângă primărie, la Jariştea,peste Milcov, se trăieşte în altă lume. Paradoxal, ambele localităţi sunt situate în aceeaşi podgorie.(Andrei Milcoveanu)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.