Brand voice

"Domnul prefect Nicușor Halici să declare sumele ilegale încasate"

Ziarul de Vrancea
26 feb 2016 1911 vizualizări
"Jur să respect Constituția și legile țării și să fac cu bunăcredința tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Vrancea. Așa să-mi ajute Dumnezeu!" Astea sunt cuvintele pe care domnul prefect Nicușor Halici le-a rostit când a fost numit în funcție.

 Potrivit legii privind instituția prefectului, acesta ar trebui să aibă o activitate bazată pe legalitate, imparțialitate, obiectivitate, transparență, eficiență, responsabilitate și nu în ultimul rând, orientare către cetățean. Prin acțiunile sale, domnul prefect a demonstrat  că are carențe la capitolele “bunăcredință” si “pricepere”, iar orientarea se face doar către anumiți cetățeni. Despre celelalte principii putem spune că „sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârșire”. De vină poate fi faptul că domnul prefect a fost înainte director executiv în cadrul Consiliului Județean Vrancea și i s-au format anumite reflexe de subordonare.  Același motiv stă și la baza refuzului de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, cea referitoare la HCL Focșani prin care s-au încheiat Acordul Colectiv de Muncă și Contractul Colectiv de Muncă. Decizia judecătorilor a venit în urma acțiunii întreprinse în instanță de dl. Viceprimar Necula, care a introdus pe ordinea de zi hotărârea, s-a votat, apoi s-a gândit să o atace în instanță, sfidând orice logică. Dl. Halici declară „nelegală această hotărâre, dar pe motive doar de el știute dă aviz favorabil stimulentelor încasate de angajații Consiliului Județean Vrancea. Ne întrebăm dacă este vorba de incompetență  sau domnul prefect nu cunoaște sensul cuvântului imparțialitate. În ambele cazuri, a reușit să facă de râs atât propria persoană, cât si Guvernul României pe care îl reprezintă la nivel local.

   Partidul National Liberal Vrancea cere în mod public ca domnul prefect Nicușor Halici să declare sumele ilegale încasate ca angajat al CJ Vrancea și să spună când și-a dat seama de ilegalitatea lor. Când era director al Direcției Juridice sau când a devenit prefect?

 


Cătălin Toma

Președinte PNL Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.