Autorităţile locale recunosc importanţa lucrărilor de achiziţie a datelor geofizice din judeţele Vrancea şi Bacău.
Vă prezentăm în cele ce urmează opiniile reprezentanţilor primăriilor şi serviciilor sociale din câteva localităţi în care se desfăşoară aceste lucrări.
Adjud: Constantin Armencea, Primar
Cum evaluaţi colaborarea de până acum cu Hunt Oil Company of România şi OMV Petrom, respectiv Prospecţiuni S.A.?
Colaborarea de până acum dintre instituţia noastră şi aceste companii a fost una foarte strânsă, bazată în primul rând pe o comunicare transparentă. Cu atât mai mult, aceştia s-au implicat activ în relaţia cu comunitatea, explicându-le localnicilor metodele de lucru. Ne propunem ca şi în continuare colaborarea să se desfăşoare la fel de bine ca până acum.
De ce consideraţi că derularea acestor lucrări în Adjud este în beneficiul comunităţii locale?
În primul rând, dacă privim la nivel de economie locală, putem vorbi despre chiriile pentru spaţiile de cazare, birouri şi cheltuielile aferente efectuate de către personal în perioada proiectului. Mai mult decât atât, reprezentanţii companiilor au sponsorizat deja dotarea unui laborator de chimie pentru şcoala din Adjud. Pe termen lung există posibilitatea unei dezvoltări economice şi industriale, acest lucru ducând la crearea de locuri de muncă şi la noi venituri către primărie din taxe şi impozite.
Urechesti: Nicolae Talaba, Primar
Cum s-a derulat procesul de informare a autorităţilor şi a localnicilor, cu privire la acest proiect?
Procesul de informare a vizat, în primul rând, contactul direct cu cetăţenii din comună.
Sunteţi mulţumit de colaborarea de până acum cu Hunt Oil Company of Romania, OMV Petrom şi Prospecţiuni S.A.?
Suntem mulţumiţi de colaborare şi manifestăm pe mai departe deschidere faţă de orice iniţiativă venită din partea celor ce doresc să desfăşoare activităţi economice în zonă.
Tătărăşti: Dora Angheluţa, Serviciul social
În ce a constat colaborarea cu Hunt Oil Company of Romania şi OMV Petrom, respectiv Prospecţiuni S.A.?
Colaborarea cu Hunt Oil Company of Romania şi OMV Petrom, respectiv Prospecţiuni, a fost una în folosul comunităţii locale. Prin intermediul primei colaborări, elevii cu rezultate bune la învăţătură au fost premiaţi, iar prin cea de-a doua, elevii Şcolii Gimnaziale “Cornii de Sus” se bucură de amenajarea locului de joacă.
Care au fost ecourile acestei acţiuni în comunitate?
Acţiunea a avut un impact deosebit atât asupra copiilor, cât şi a părinţilor. Elevii premianţi au fost extrem de încântaţi, majoritatea provenind din familii sărace. Au spus că efortul lor şcolar a fost răsplătit şi altfel, nu numai prin note bune, iar ceilalţi copii se simt motivaţi pentru a invăţa mai bine. În rândul părinţilor, acţiunile au avut impactul la care ne aşteptam, majoritatea dintre aceştia afirmând că nu au posibilitatea de a le oferi copiilor şi altceva în afară de strictul necesar.
Rugineşti: Ion Macovei, Viceprimar
Pe lângă impactul vizibil la nivel local, care consideraţi că este contribuţia acestor lucrări la nivel naţional?
Contribuţia acestor lucrări este benefică, atît la nivel naţional, cât şi pentru comunitate, în special dacă în urma prospecţiunilor cei de la Hunt Oil vor găsi ceva în zona noastră. Noi ne-am bucura să găsească ceva, pentru că am avut o colaborare bună cu firma până acum.
După prezentarea proiectului, care a fost percepţia autorităţilor şi a comunităţii locale?
Comunitatea nu a avut probleme cu acest proiect, iar în Consiliul Local s-au aprobat toate documentele de care a fost nevoie. Reprezentanţii companiei au venit în Consiliul Local şi au făcut prezentarea proiectului. Noi am avut discuţii atât la nivel de Consiliu Local, cât şi la nivel de comunitate. După aceea, reprezentanţii companiei au mers la familiile pe terenul cărora se lucrează, au discutat şi au încheiat înţelegeri. Proiectul a fost privit cu ochi buni de către comunitate şi sperăm să mai vină în localitate firme ca Hunt Oil. De asemenea, compania ne-a ajutat şi cu sponsorizări: un gard cu o lungime de 150 metri pentru împrejmuirea unui teren de joaca la Angheleşti, precum şi cu rechizite pentru copiii mai necăjiţi de la gradiniţă.