Brand voice

Comunicat de Presă-Premium Porc Group

Ziarul de Vrancea
4 aug 2015 3224 vizualizări
Premium Porc Group, companie deținută de holdingul danez DCH Internațional, a inaugurat vineri, 21 august 2015, Fabrica de Nutrețuri Combinate (FNC) din localitatea Sibioara, comuna Mihail Kogălniceanu, Județul Constanța.




Inaugurarea FNC-ului de la Sibioara face parte dintr-un proiect amplu al companiei Premium Porc Group de a moderniza și extinde fermele pe care le operează în Județul Constanța, prin compania Degaro SRL. Acest proiect s-a extins pe o perioadă de doi ani și  a constat în mărirea capacității de producție a fermelor Fântânele și Sibioara, precum și construcția Fabrici de Nutreturi Combinate (FNC). Valoarea totală a investiției pentru acesta etapa a proiectului Degaro a fost de aproximativ 23 milioane Euro.

Prezent la inaugurare, Lars V. Drescher, CEO-ul DCH Internațional a declarat că se simte mândru de ceea ce compania a realizat în România ”mai ales în ceea ce privește proiectul Degaro”.

”Pe perioada derulării proiectului am avut o cooperare strânsă cu autoritățile centrale și locale, dar și cu cei care au participat la realizarea proiectului – companiile de constructii și instituțiile financiar-bancare.  O data cu finalizarea acestui proiect am sentimentul că am dezvoltat o legătură durabilă între Premium Porc Group și partenerii implicați. Am incredere ca pe viitor toată lumea va avea de castigat de pe urma acestei relatii”, a opinat Lars V. Drescher.

Referindu-se la planurile pentru anii care vor urma, Lars V. Drescher a adăugat: ”Avem o strategie ambițioasă – aceea de a continua dezvoltarea companiei și de a dubla producția Premium Porc Group, până în 2019”.

Prezent la inaugurarea FNC-ului de la Sibioara, Carsten L. Pedersen, președintele Consiliului de Administrație al DCH Internațional a declarat că dezvoltarea și dublarea producției companiei Premium Porc Group a devenit prioritară pentru investitorul danez.

”Credem cu tărie în viitorul României și în viitorul dezvoltării Premium Porc Group în România”, a spus Carsten L. Pedersen.

La inaugurarea Fabricii de Nutrețuri Combinate, pe lângă reprezentanții celor mai importante bănci din România, reprezentanți ai serviciilor publice deconcentrate din Județul Constanța, au participat și primarii comunelor Mihail Kogălniceanu și Fântânele, comune unde operează compania Degaro.

Ancuța Daniela Belu, primarul comunei Mihail Kogălniceanu, pe raza administrativă a căreia a fost construită Fabrica de Nutrețuri Combinate, a ținut să mulțumească Premium Porc Group pentru investiția realizată la Sibioara.
”Este o investiție care înseamnă susținerea mediului de afaceri din zonă, noi locuri de muncă pentru localnici, dar și o contribuție importanță la bugetul local prin taxele și impozitele pe care compania le plătește”, a opinat Ancuța Daniela Belu.

 

Fiind o zi înnorată, primarul comunei Mihail Kogălniceanu le-a transmis reprezentanților Premium Porc Group că, în tradiția locală, ploaia înseamnă belșug și le-a urat ”câte picături de ploaie vor cadea, atâția bani va urez să faceți la Sibioara”.

La rândul său, Gheorghe  C. Popescu, primarul comunei Fântânele a ținut să felicite Premium Porc Group pentru modernizarea și extinderea fermelor din județul Constanța, cât și pentru inaugurarea FNC-ului.

Premium Porc Group operează în România din 2006 când a inițiat producția de porcine prin achiziția fermei Suintest, din comuna Golești, județul Vrancea. În 2008 a achiziționat ferma Consinterfin de pe raza administrativă a comunei Slobozia Ciorăști, Județul Vrancea, extinzând producția de porcine. În 2008, Premium Porc Group începe producția de cereale în județul Vrancea, iar în 2010 începe producția de furaj la fabrica de nutrețuri combinate din județul Vrancea. În 2011 Premium Porc Group achiziționează fermele Fantanele și Sibioara din județul Constanța, iar în 2013 achiziționează ferma Negreni din județul Olt.  În 2014 Premium Porc Group demarează investiția de dublare a capacității sale de productie la fermele din Constanța și construirea FNC-ului la Sibioara. Pe 21 august 2015 este inaugurată FNC Sibioara.


Grupul de companii Premium Porc a realizat in 2014 o cifră de afaceri de 43 milioane Euro si include urmatoarele șase companii: Degaro SRL, Consinterfin SRL, Premium Porc SRL, Premium Porc Feed SRL, Premium Porc Negreni SRL și Agro Investments Moldova SRL.

 

 

23 August 2015


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.