Brand voice

ÎN TOPUL PROFESIILOR DIN LUMEA GLOBALIZATĂ! COMUNICARE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE

Ziarul de Vrancea
24 iul 2014 1498 vizualizări
ALEGE UNIVERSITATEA « DANUBIUS »

 

Ce vrei să devii când vei fi mare? Doctor, inginer, avocat. Cam acestea sunt răspunsurile pe care copiii le dau automat, parcă la apăsarea unui buton. Aceste profesii sunt imaginate, în primul rând, de părinţii lor.

O carieră în domeniul comunicării şi al relaţiilor internaţionale este opţiunea  tânărului independent ajuns aproape de maturitate  care nu are nevoie de îndrumare şi nici nu poate fi manipulat de adulţii din preajmă pentru a deveni specialist în relaţii publice, brand manager, organizator evenimente, asistent manager, diplomat, consul, analist de politică externă, consilier şi manager pentru proiecte europene etc.

200 de studenţi sunt aşteptaţi la specializările acestei facultăţi: Comunicare şi Relaţii Publice (50 – IF, 50 – ID), Asistenţă Managerială şi Secretariat (50 – IF) şi Relaţii Internaţionale şi Studii Europene (50 – IF).

 

Fii tu! Comunicare şi Relaţii Publice

 

Cursurile acestei specializări au fost proiectate de către profesori astfel încât, după cei trei ani de studii, absolventul să stăpânească în mod natural managementul, planificarea şi implementarea strategiilor de comunicare pentru diferite companii şi organizaţii.

Studioul GetTv, dotat la cele mai înalte standarde, profesioniştii din lumea mass media, majoritar absolvenţi ai acestei specializări, garantează practica de calitate pentru viitorii jurnalişti, specialişti în relaţii publice. Pe arena studioului GetTv, studenţii sunt familiarizaţi cu tehnica şi lucrul în televiziune.

Operaţiunea „mingii la perete”, a practicii în munca efectivă de jurnalist, cu tot ce implică aceasta, este serioasă şi atent supravegheată de ReStart, Clubul de presă din cadrul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Internaţionale, susţinut de experienţa  jurnaliştilor de calitate din cadrul Agenției Naționale de Presă AGERPRES şi Federația Română de Presă MediaSind, organizație afiliată Federației Europene a Jurnaliștilor.

Unul dintre punctele forte ale acestei facultăţi este calitatea ideilor inovatoare ale studenţilor care aduc, an de an, premiul I la diferite concursuri şi evenimente ştiinţifice naţionale şi internaţionale. Studentul Anului 2014 este, înainte de toate, student în ultimul an la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Internaţionale, specializarea Comunicare şi Relaţii Publice.

 

 

Asistenţă managerială şi secretariat. Pentru cei care duc business-ul mai departe!

 

Oricum întoarcem Globul, ledul de alarmă este aprins de către managerii companiilor mici şi mijlocii dar şi de către cei ai marilor corporaţii care au nevoie acută de ajutor. Au nevoie de oameni în firmă care să preconizeze şi să anticipeze următoarea mutare importantă pe tabla de şah a businessului. Au nevoie de specialişti în  asistenţă managerială şi secretariat, asistent-manager, asistent de cabinet, șef de cabinet, secretar administrativ, secretar notarial, funcționar administrativ etc.  , absolvenţi care, după cei trei ani de studii, sunt pregătiţi să secondeze managerul suprasolicitat care va putea astfel, să se concentreze asupra altor aspecte stringente ale companiei fără a pune afacerea în pericol.

 

Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. Carieră pentru lumea globalizată

 

Această specializare oferă studenţilor, cu implicarea totală a profesorilor, oportunitatea unică de a îmbina pregătirea riguroasă în domeniul relaţiilor internaţionale cu analiza minuţioasă a problemelor economice, politice, culturale şi sociale cu care se confruntă  Europa.

Este specializarea care pregăteşte absolvenţi cu o capacitate extraordinară de analiză şi de cercetare a informaţiilor provenite din surse diferite, absolvenţi poligloţi pregătiţi cu soluţii pentru probleme politice şi culturale internaţionale.

Diploma în domeniul relaţiilor internaţionale şi al studiilor europene este esenţială pentru a avea acces la bordul numeroaselor instituţii locale, regionale şi internaţionale care solicită sprijinul absolvenţilor acestei specializări (organizaţii nonguvernamentale, instituţii ale sectorului public, instituţii financiare – managementul de risc, angajatori din industria media, instituţiile Uniunii Europene, Organizaţia Naţiunilor Unite, NATO, OSCE etc.)

Pe parcursul celor trei ani de studii, studenţii acestei specializări beneficiază de o multitudine de activităţi ştiinţifice şi culturale care îi pun într-o necesară şi plăcută dificultate de a sta faţă în faţă cu profesia pe care doresc să o urmeze.

Absolvenţi ai acestei specializări ne reprezintă în cadrul departamentelor de comunicare ale universităţilor de prestigiu din Europa.

Oportunităţile în carieră oferite de această specializare în anul universitar 2014- 2015 sunt pentru 50 de tineri elitişti. Cei care părăsesc fotoliul confortabil al spectatorului şi aleg rolul responsabil  şi nobil  pe scena globalizată a frământărilor  politice şi culturale din dorinţa de a  schimba lumea. În bine, desigur.

 

Taxa de studii. Investiţie minimă pentru viitor maxim!

 

Taxa de studii este o investiţie minimă în viitorul absolventului uneia dintre specializările  acestei facultăţi care debutează cu un salariu mai mult decât satisfăcător în oricare din profesiile pentru care va opta.

Studenţii elitişti,  cu media de peste 9. 30 la Bacalaureat nu plătesc taxa anului de studii.

Taxa anilor de studii depinde  de rezulatele la învăţătură ale studentului, aceasta fiind diminuată, până la excludere, proporţional performanţei studentului.

Studenţii care obţin media 10.00 în timpul anilor de studii, nu plătesc taxa de studii!

Valoarea taxei este de 2500 lei/an dacă este achitată integral. În cazul în care aceasta se achită în tranşe, valoarea creşte, astfel: 2650 lei (plată în trei tranşe) şi 2800 de Ron (plată în 12 tranşe lunare).

INFORMAŢII DESPRE ADMITERE 7- 31 iulie 2014!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.