Advertorial

PSD se opune acordării celui de-al 13-lea și al 14-lea salariu în  mediul  privat! Analfabetism  financiar marca  Oprișan

Ziarul de Vrancea
15 sep 2017 894 vizualizări

Declarație de presă  deputat PNL de Vrancea Ion Ștefan

M-a surprins neplăcut atitudinea președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, care, joi, a ales să transmită un mesaj dur tuturor vrâncenilor, dar și românilor, care lucrează în mediul privat. Prin discursul lui, practic le-a dat o palmă celor care, prin munca și valoarea pe care o aduc societăților comerciale și statului, susțin ”în cârcă” un aparat administrativ mult prea stufos și ineficient.

Baronul, după ce și-a făcut temă predilectă, într-o conferință de presă, să atace liberalii, și-a arătat disprețul total față de oamenii care lucrează în confecții, în industria alimentară, în vinificație, în industria hârtiei ori a mecanicii fine și a prelucrării metalelor din Vrancea, pentru a da numai câteva exemple, cărora le-a transmis că NU MERITĂ al 13-lea și al 14-lea salariu!

PNL a depus la începutul acestei luni, la Camera Deputaţilor, un proiect de lege care dă  posibilitatea ca salariaţii din mediul privat  să  poată   primi al treisprezecelea  şi al  paisprezecelea   salariu, cheltuielile  salariale   urmând  să fie deduse din impozitul  pe profit în  limita a 20%.

Cum ne-a obișnuit  deja, baronul nu acceptă   că PNL susține un demers care să  reducă din inechitățile   salariale  dintre   domeniul  bugetar  și  cel  privat  și să  aducă  bunăstare și  salariaților din privat!

În calitate de initiator, punctez clar că  prin  această   propunere,bugetul de stat nu va fi văduvit de anumite   venituri, ci dimpotrivă  vor fi încasări  suplimentare la buget, prin  impozitul pe  salariu, cheltuieli cu sănătatea, cheltuieli  sociale, care vor fi suportate tot de societăţi prin   acordarea   acestor   salarii. Adoptarea  acestui proiect  legislativ va  avea un impact bugetar   pozitiv.

Îi cer   președintelui CJ Vrancea să  meargă în   unitățile de producție private din Vrancea și   să le explice, privindu-i direct în  ochi  pe   salariații din societățile   comerciale   pe profit, de ce se împotrivește  să li se acorde  niște   beneficii    pe care le merită. Tot baronul, să le spună   apoi    vrâncenilor din privat, cum se poate ca un funcționar din CJ să  primească  salarii   ce se apropie de suta de milioane pe   lună, la care se adaugă  sporuri   pentru   haine, de stres  și   cărora li se suportă din bugetul   statului tot felul de recalculări la salarii de alte   sute de milioane, anual?!

Domnule  Oprișan, unii   sunt   sclavi  și  alții   belferi?

Faptul că   vicepreședintele PSD afirmă  că   banii    pentru al 13-lea și   al 14-lea salariu   vor fi alocați de către   Guvern, din bugetul de stat,demonstrează  că   domnul   Marian Oprișan  habar nu are de prevederile    Codului fiscal în   vigoare  și  că   este un analfabet   financiar. Proiectul   PNL   spune   foarte    clar care este   sursa de finanțare: 20% din impozitul   pe profit datorat   bugetului de stat care oricum   este la dispoziția   antreprenorilor și  ar  putea fi distribuit în scopuri  civice.

Pentru că nu cunoașteți   situația din mediul  privat, vă  amintesc cu cifre seci  că, în 2016, în   Vrancea, antreprenorii au plătit  statului un impozit  pe profit de 220 milioane lei. 20% din acest  impozit, adică 44  milioane lei, ar fi putut fi folosite  pentru  mecenat și   susținere ONG-uri. Cifrele  arată  că   doar 1,5 milioane lei au fost  distribuite  către ONG-uri, ceea ce  arată  că   această    propunere de acordare a celui de-al 13-lea și al 14-lea salariu, inițiată  și   susținută de PNL,este   sustenabilă.

Lăsați  demagogia și  gândiți  și   acționați  în   interesul    tuturor   vrâncenilor, pesediștilor!

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.