Advertorial

Primăria orașului Panciu va construi încă 24 de locuințe de serviciu

Ziarul de Vrancea
1 aug 2017 1917 vizualizări


În ședința ordinară din luna iulie, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre inițiat de către primarul Iulian Nica, privind trecerea în folosința gratuită a Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL) a terenului pe care se vor ridica blocurile ce fac obiectul investiției.

Totodată, aleșii locali au aprobat și resursele necesare pentru elaborarea documentaţiilor tehnico-economice și execuţia utilităţilor şi dotărilor tehnico-edilitare aferente construcţiei.

„În cursul anului 2016, Guvernul Românei a lansat Programul «Construcţia de locuinţe de serviciu», implementat de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, prin intermediul ANL. În cadrul acestui program, Primăria Orașului Panciu propune la finanțare obiectivul de investiții «Locuințe de serviciu, 24 unități locative, regim de înălțime D+P+2E, Aleea Independenței, Orașul Panciu, județul Vrancea». Locuințele vor fi destinate specialiștilor din instituțiile publice de la nivelul orașului Panciu. Mă refer, în primul rând, la cei din administrația publică, la cei din domeniul sanitar, din învățământ și la cei din spectrul juridic - de la Judecătoria Panciu și de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu, precum și la specialiștii care își desfășoară activitatea în alte instituții publice din oraș“, precizează primarul Iulian Nica.

În prezent, Primăria Orașului Panciu continuă lucrările la cele două ansambluri de locuințe sociale, cărora le corespund 93 de unități locative, amplasate pe Aleea Independenței nr. 6-8 (în spatele Stației de Pompieri). Este vorba despre 4 blocuri sociale, construite în baza Legii Locuinței nr. 114/1996, cu modificările și completările ulterioare și 2 blocuri realizate în condițiile OUG 74/2007 privind construirea de locuințe pentru chiriașii evacuați din imobilele retrocedate foștilor proprietari. Lucrările la cele două tronsoane au început în luna iulie 2016 și sunt într-un stadiu foarte avansat. 

La Biroul Urbanism din cadrul Primăriei Orașului Panciu sunt înregistrate aproximativ 250 de cereri de locuințe, pe care administrația locală le va rezolva, în mare parte, atât prin repartizarea apartamentelor sociale amplasate pe Aleea Independenței nr. 6-8, cât și prin ridicarea noului tronson de blocuri ANL.

Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.