Advertorial

Mediul de afaceri sprijină propunerea deputatului Ion Ștefan, de acordare a celui de-al 13-lea și al 14-lea salariu angajaților din mediul privat

Ziarul de Vrancea
8 sep 2017 1479 vizualizări

Reprezentanții mediului de afaceri din Vrancea salută  propunerea   legislativă a PNL prin care angajații din companiile private profitabile pot fi recompensați pentru  munca  lor cu al 13-lea salariu, de sărbătorile de iarnă,și cu al 14-lea salariu, înainte de concediul  estival.

Propunerea  legislativă a fost inițiată de Ion Ștefan, deputat PNL de Vrancea, și a fost depusă la Camera Deputaților, urmând a intra în dezbatere   parlamentară. Potrivit  inițiativei, companiile private profitabile  vor   avea    posibilitatea   să    utilizeze 20% din impozitul   pe profit datorat   statului   pentru a-și    recompensa    angajații care au generat plus valoare   societăților   comerciale.

 

Deputatul    Ștefan: al 13-lea și al 14-lea salariu se dau   în Occident

 

În cadrul unei  emisiuni   televizate, deputatul Ion Ștefan a precizat  că   proiectul  ar  urma  să   estompeze din  inechitățile  dintre   domeniul   bugetar  și  cel   privat  și  ar  alinia  România la normalitatea  europeană, acolo  unde   companii din țări ca Germania, Spania, Italia sau Austria oferă  demult  aceste  drepturi    salariale. ”PNL a inițiat și   înregistrat la Camera Deputaților un proiect de lege   prin care dă posibilitatea   societăților    comerciale private să   poată  acorda    salariaților, celor care aduc profit, al 13-lea și al 14-lea salariu, care pot fi deduse integral din impozitul   pe profit datorat    statului. Este nevoie de o aliniere la normalitatea   europeană! Așa cum își   recompensează   salariații    societățile    comerciale  pe profit din Germania, Italia, Spania, Austria, așa  trebuiesă se întâmple și  în   România”, a spus Ion Ștefan.

Deputatul Ion Ștefan a   arătat, folosind date oficiale, că, în 2016, în   Vrancea, antreprenorii au plătit  statului un impozit   pe profit de 220 milioane lei. Potrivit   algoritmului, 20% din acest  impozit, adică 40 milioane lei, ar fi putut fi folosite   pentru mecenat și  susținere ONG-uri. Cifrele  arată că    doar 1,5   milioane lei au fost   distribuite  către ONG-uri, ceea ce  arată  că  această   propunere de acordare a celui de-al 13-lea și al 14-lea salariu  este   sustenabilă.

 

”Salut o asemenea  inițiativă”, a declarat patronul  Metale  Internațional

 

Vis-à-vis de această   propunere   legislativă a reacționat  pozitiv și   mediul de afaceri din Vrancea, prin  vocea    lui Valentin Resmeriță, directorul    Metale    Internațional, una  dintre  cele   mai   profitabile   societăți   comerciale din județ, care are peste 180 de angajați. Resmeriță a spus că   prin   acordarea  acestor  două    salarii   în plus, angajații din mediul  privat  ar  mai  pierde  din frustrările  acumulate în   urma    creșterilor     salariale     acordate  în    mediul    bugetar, care au creat  discrepanțe    salariale   majore. ”În   sfârșit se gândește   cineva   și la salariații din mediul   privat. De un an, acești    salariați, care reprezintă 75% din salariații din întreaga   țară, aud   numai    despre   beneficii   primite de salariații din mediul   bugetar. Se vede  că vine un om în   politică din mediul   privat, care a făcut   ceva la viața   lui, a construit   ceva   și a dat    impozite la stat. Nu poate fi decât o inițiativă    binevenită   pentru tot mediul   privat. Cu această   ocazie se elimină din frustrările   salariaților din mediul   privat, pe care ei și   familiile   lor le tot acumulează de un an, de când ei  sunt   salariați de mâna a doua, așa cum percep ei că  politicieniiî   itratează. Legea e bine venită   dacă nu va fi mutilată de politicienii   noștri  prin   Parlament. Va fi o realizare  extraordinară  dacă  va fi adoptată  în forma în care 20% din impozitul  pe profit să  meargă  către  salariații din companiile private. Salut o asemenea  inițiativă”, a declarat, în cadrul   emsiunii TV, Valentin Resmeriță de la Metale  Internațional.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.