Advertorial

Cum te ajută autentificarea în 2 pași să îți păstrezi datele în siguranță

Ziarul de Vrancea
8 oct 2019 2602 vizualizări

Multe persoane care folosesc rețele de socializare au observat persoane cunoscute care și-au deschis un nou cont din cauza faptului că au pierdut accesul la cel anterior. În alte cazuri, unele persoane au semnalat doar postări care nu le aparțineau sau alte probleme de moment generate de accesul unor terți la contul lor de socializare pe Facebook și Instagram în special. 

O persoană activă, cu o viață amplă în plan personal și profesional, trebuie să aibă mare grijă de siguranța conturilor de pe rețelele de socializare. În caz contrar, persoane străine ar putea avea acces la date personale, inclusiv fotografii care nu se doresc a se face publice dincolo de grupul de prieteni apropiați.

În plus, unele postări publicate de terți (inclusiv programe realizate de hackeri) ar putea să pună în pericol imaginea personală la nivel public, probleme generate inclusiv pe plan profesional. Mai mult decât atât, multe persoane au drept de editor sau administrator și asupra unor conturi de Facebook aparținând unor pagini de business. Accesul la aceste conturi poate determina grave probleme și asupra paginilor respective.

Ce soluție poți găsi pentru a evita "furtul" datelor de acces la conturile personale online, fie ele de pe rețele de socializare sau de pe alte website-uri, inclusiv servicii de email, servicii bancare, servicii de trading online etc? Este simplu și la îndemână: alege autentificarea cu doi factori, serviciu pus la dispoziție în mod gratuit de tot mai mulți furnizori de servicii online. Practic, în loc de un singur pas - introducere username și parola - ai un pas în plus, reprezentat de confirmarea printr-un alt serviciu online / alt dispozitiv. Unii furnizori de servicii permit opțional accesul la autentificarea cu doi factori, în timp ce alții - mai ales din zona de banking - te obligă să alegi acest sistem, spre binele tău, evident.

Cum se face autentificarea în 2 pași? După ce te-ai logat ca de obicei, primești un cod unic prin SMS, pe token, pe e-mail sau printr-o aplicație instalată pe smartphone sau tabletă. Codul transmis este unul de tip random, deși validat pe un anumit model (un anumit număr de caractere, cifre sau / și litere). Codul respectiv nu trebuie reținut sau salvat, pentru că este de fiecare dată altul, la fiecare nouă autentificare. Codul va fi valabil pe termen scurt, între 30 de secunde și câteva minute în funcție de furnizorul de servicii, tot din motive de securitate.

Practic, dacă cineva încearcă să se autentifice cu datele tale de acces la orice tip de cont online, va trebui să aibă nu doar acele date, ci și acces la email sau la dispozitivul tău - token sau telefon mobile. Situația este mult mai puțin probabilă, deci securitatea ta este semnificativ sporită. Cei care folosesc autentificarea cu doi factori sunt aproape 100% feriți de orice incidente de furt de date personale.

Până și cei care au cont online la serviciul public de taxe și impozite (ANAF) trebuie să folosească autentificarea în doi pași, primind un cod unic pe adresa de e-mail personală. În cazul Yahoo, autentificarea cu 2 factori este opțională și se face fie prin aplicația de pe telefon, fie prin SMS - se transmite un cod special. La Facebook, acest tip de autentificare se poate face simplu doar prin confirmarea de pe telefon, fără a fi nevoie de introducere de cod. Google însă furnizează pe baza aplicației trei variante de cadouri, iar utilizatorul trebuie să îl aleagă pe cel indicat. Aplicațiile de banking online (pe dispozitive fixe sau mobile) se bazează de obicei pe mesaje scrise, SMS, pe numărul de telefon confirmat oficial de utilizator.

În unele situații, autentificarea în 2 factori este necesară doar când se accesează un serviciu online de pe un dispozitiv nou (sau browser nou). Dacă se alege un browser cu opțiunea de a se șterge cookies-urile la închiderea paginii, autentificarea specială va trebui repetată de fiecare dată. Aplicațiile mai sensibile, precum cele de banking, solicită verificare suplimentară la fiecare accesare.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.