Advertorial

Cum întreții și repari corect o drujbă

Ziarul de Vrancea
31 ian 2020 4825 vizualizări

Ai o drujbă, indiferent că ești la primul tău motofierăstrău sau ești deja specialist în ele, vine un moment în care trebuie să repari ceva la ele sau să înveți să le întreții.

Operațiuniile de curățare, verificare a frânei lanțului sau mentenanța bujiilor și a mortizoarelor, pot fi destul de complexe pentru persoanele care nu au mai făcut asta niciodată. De fapt, multe dintre aceste operații nu se pot face acasă, trebuie realizate de persoane calificate în ateliere specializate. Cea mai bună soluție? Când ai dubii cu privire la una sau mai multe piese de drujbă, du-te la service-ul specializat, unde există oameni pregătiți pentru așa ceva.

Sunt însă și operațiuni de mentenanță mai simple, care pot fi făcute acasă, atunci când vine vorba de o drujbă. Factori precum curățarea echipamentului, controlul elementelor de siguranță și al butoanelor de oprire și de protecție, sunt vitale la întreținerea și buna funcționare a unui motofierăstrău.

Înainte de a face orice operațiune de mentenanță sau de reparație la o drujbă, trebuie să oprești motorul acesteia și să o scoți din funcțiune, îndepărtând cablul de pornire.

Piesedrujbă - oferte (LINK)

Pentru a verifica frâna de lanț, trebuie să cureți lanțul și tamburul de reziduuri, rășină și murdăărie. În plus, trebuie să verifici ca punctul cel mai uzat de pe banda de frână să aibă minimum 0,6 milimetri grosime.

Dacă vrei să verifici protecția la recul, trebuie să te asiguri că aceasta este intactă, fără daune sau defecte vizibile, că se mișcă cu ușurință și că este ferm ancorată.

Verificarea funcției de inerție se face astfel: asigură-te că frâna de lanț se activează la inerție. Pentru asta, cu motorul pornit, așează drujba pe un butuc sau pe orice alt obiect stabil. Apoi, eliberează mânerul din față și lasă mașinăria să cadă sub greutatea proprie.

Controlul efectului de frânare: accelerează la maximum drujba și activează frâna pentru a verifica dacă unealta se oprește corect.

Întreținerea sistemului de amortizare a vibrațiilor de lanț: verifică ca aceste elemente să nu prezinte crăpături sau deformări. În plus, trebuie verificat dacă sunt bine ancorate între partea motorului și mânere.

În ceea ce privește butonul de oprire, motorul trebuie pornit și verificat dacă acesta se oprește instant când butonul este mutat în poziția oprit.

Piese drujbă -oferte (LINK)

Mecanismul de demarare cu lanț: schimbă coarda de pornire ruptă sau uzată, înlocuiește arcu de întoarcere dacă este rupt sau tensionat. Toate aceste operațiuni trebuie îndeplinite cu ochelari și mănuși adecvate.

Filtrul de aer trebuie curățat în mod regulat de murdărie și praf, pentru a evita defecțiunile carburatorului, reducerea puterii motorului sau consumul excesiv de combustibil.

Cât despre orice operațiuni de curățare a pieselor de drujba, trebuie să știi că apa cu săpun este cea mai potrivită soluție de spălare a componentelor fierăstrăului.

Starea bujiei poate fi afectată de un amestec greșit de ulei și combustibil sau un filtru de aer murdar. Acești factori provoacă probleme la electrozi, care pot duce la funcționarea neconformă a drujbei sau la dificultăți la pornire.

Reține, însă, pentru orice alte probleme, mai complicate decât cele de mai sus, trebuie să te duci cu drujba la un service specializat.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.