Cătălin Toma: ”În România există peste patru milioane de români care au contribuit la Pilonul II de pensii. PSD le fură banii”
- Peste patru milioane de români au rupt din puținul lor pentru a avea o pensie privată, pentru a avea un trai decent atunci când nu vor mai putea să muncească
Peste patru milioane de români și-au pus speranța în acest lucru, dar nu au luat în calcul faptul că la conducerea țării vor ajunge niște incompetenți care vor cheltui fără noimă. Nu fără noimă se va desfășura operațiunea prin care se va naționaliza acest pilon. Totul se desfășoară după un plan diabolic, bine pus la punct.
În luna aprilie 2017, Ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, declara: „Nicio raţiune politică, economică, financiară, bugetară nu ar putea să determine o astfel de decizie de-a dreptul aberantă în legătură cu funcţionarea pilonului II de pensii. Deci pilonul II de pensii e o schemă financiară de succes, adiministratorii de fond realizează un randament foarte bun”.
În iunie 2017, Ionuț Mișa, desemnat să-i ia locul lui Viorel Ștefan, declara după audierea în Parlament: „Pilonul II se va desfiinţa”. Imediat, Liviu Dragnea a dezmințit: „O prostie”. După ce Bursa de Valori București a intrat în picaj, premierul desemnat, Mihai Tudose, a intrat și el în caruselul declarațiilor: „Nu se desfiinţează. Dumnezeule, de unde scoateţi?!” Cam așa se aplică metoda șmecherească „dacă nu-i poți convinge, atunci amețește-i”.
S-a trecut apoi la pasul doi al planului. În luna noiembrie 2017, zvonurile au devenit certitudine: Guvernul a anunțat că procentul de plată către Pilonul II de pensii se reduce de la 5,1% la 3,75%. Acum câteva zile, actualul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că până la finalul primului semestru din acest an o să ajungă pe masa Guvernului o propunere de mecanism privind transferul pensiei de la Pilonul II la Pilonul I. Adică pasul trei al planului privind operațiunea de devalizare.
Cu alte cuvinte, banii economisiți de peste patru milioane de români vor hrăni caracatița PSD-ALDE. Banii care trebuiau să fie înmulțiți prin investiții care să genereze randamente vor fi folosiți pentru plata sinecurilor și pensiilor speciale.
A sosit momentul să vă interesați ce se întâmplă cu banii dumneavoastră.A sosit momentul să luați atitudine și să spuneți: STOP!Până când nu e prea târziu... (Senator PNL de Vrancea Cătălin Toma)













