Campania „Portret Om de Bine” - Crucea Roșie Vrancea. Episodul 5, despre Carmen Bîrlă, managerul fabricii de BCA de la Adjud
Ştiţi cum se opresc călătorii, în mijlocul unei păduri şi îşi aleg un loc unde să poposească peste noapte, în desişul ei, fără să ştie la ce să se aştepte? Nici lumina licuricilor nu e cel mai călăuzitor far din lume! Cam aşa începe totul, atunci când urmează să întâlneşti un OM de BINE, pentru că nu seamănă niciunul cu altul câtuşi de puţin, deşi au în comun filantropia.
Când ne-am întâlnit cu Carmen Bîrlă, managerul fabricii de BCA de la Adjud, parte din SOMACO Group Prefabricate, era dimineaţă şi vremea era mohorâtă. În aşteptarea sa – dânsul se afla deja pe teren, de la prima oră a dimineţii – clipa următoare se aşternea ca o ceaţă de toamnă deasupra unei mlaştini, când nicio pasăre nu o mai recunoaşte pe cealaltă şi încep a zbura orbeşte. Când a apărut în cadrul uşii, odată cu dânsul au intrat şi preocupările care l-au şlefuit ca om şi l-au făcut să se deosebească de alţii, cu o funcţie asemănătoare.
Cum nu se arăta o dimineaţă prea darnică cu simţirile omeneşti, ne-am zis că „dacă nu îţi iese ceva, îi dai alt nume!” şi, ca să ne redresăm repede, am pus în mijlocul „pădurii” (cu care am început) o construcţie de BCA. Pentru că nu arde! Apoi, fiindcă pe aceeaşi uşă cu domnul Carmen Bîrlă intraseră şi câteva întrebări noi faţă de cele pe care le pregătiserăm, n-am avut altceva a face decât să le înhăţăm din zbor, să le luminăm cât să nu orbecăie, ca ele să potolească sau să răscolească, după caz, colile albe care urmau a reflecta următorul portret – al cincilea – din ceea ce am denumit noi, Filiala de Cruce Roşie Vrancea, în urmă cu câteva luni, Galeria Portretelor „OM de BINE”.
Crucea Roşie Vrancea: Vă mai amintiţi vreun moment în care nu aţi avut răgazul să vă chibzuiţi bine resursele, dar aţi vrut neaparat să faceţi un bine cuiva şi n-aţi mai ţinut cont de nimic?
Carmen Bîrlă: Când am început deja ceva, cu greu mă opresc. Apare și îndoiala, odată cu ideea pe care o ai, normal! Important e să te apuci să o pui în practică destul de repede, că după aia nu te mai apuci!
CR: Când faci un bine, e important să „vezi” omul?
CB: Eu așa zic... Te duci, vorbești, îl înțelegi, vezi ce nevoi are. Sunt mulți care vin și cer. Dar dacă nu înțelegi ce nevoie are un om, nu înțelegi nici cum poți să îl ajuți. Îi dai 5 lei și s-ar putea că acei 5 lei să nu îl ajute, ci dimpotrivă... El să îi folosească în defavoarea lui. Poate că îl poți ajuta și în alt fel, nu numai dându-i 5 lei, care nu înseamnă mare lucru. Poate poți să îl ajuți cu o angajare şi, în felul acesta să salvezi un om din vâltoarea vieţii.
Dacă nu cunoști nevoia omului, cu adevărat, și doar îți zici „hai, că am făcut o faptă bună și azi..." și ea nu ajunge la sufletul omului pentru care ai făcut fapta bună, şi nu îi e de un real ajutor ceea ce ai făcut pentru el, atunci nu ai făcut cu adevărat ce crezi că ai făcut.
CR: Ce tip de oameni așteptați să vă calce pragul?
CB: Aștept oameni de calitate. Aștept oameni care își respectă cuvântul, care fac ce promit că vor face. De obicei, în management se merge mult pe încredere. De-asta am și rezistat atât în SOMACO. În cei 19 ani, de când sunt director aici, s-au schimbat 3 acționari, fiecare cu viziuni diferite. Sunt adaptabil la schimbări.
Mai înainte ca încă un Portret de OM de Bine să ia calea către dumneavoastră, cititorii, reamintim că aceste interviuri-portet nu sunt altceva decât felul nostru de a ne arăta recunoştinţa faţă de oamenii care au sprijinit Filiala de Cruce Roşie Vrancea, de-a lungul anilor, în acţiunile umanitare întreprinse. Pe de o parte, fiindcă nu cunoaştem o altă cale de a le fi recunoscători că au fost alături de oameni aflaţi în nevoie care ne-au cerut ajutorul în diferite momente, dar pe de alta şi pentru că faptele lor bune rămân neştiute, de cele mai multe ori, fiindcă aşa consideră dumnealor că se face binele: în tăcere, adică...
Dar oare, nu cumva tocmai acestă tăcere-cutumă îi desparte pe Oamenii de Bine de chiar lumea transformată şi în urma intervenţiei lor şi a ajutorului acordat la timpul potrivit altor semeni, aflaţi în dificultate?
Nu e corect! Poate că, unele invăţături nu sunt potrivite în alte timpuri, cu alte reguli, cu alţi oameni...
CR: Învățătura de acasă se potriveşte cu profesia dumneavoastră? Ce cuvânt a avut cea mai mare însemnătate, în copilărie? V-a călăuzit înspre ceea ce sunteţi astăzi?
CB: Am câteva regrete că mama mea, fratele meu, tatăl meu nu mai sunt printre noi, să vadă unde am ajuns, cum sunt, ce fac, cu ce mă ocup. Nu am fost un copil exemplar! Când eşti copil, ştiţi cum e cu părinţii: te ceartă că „iar nu înveţi”, că „ce ai să faci, că nu o să te descurci în viaţă” şi că „nu au încredere că o să te ţii de treabă”. Părinţii au aşteptări de adult de la copiii lor.
Apoi, primul cuvânt important pe care îl învăţăm de la părinţi este „NU”. „Nu ai voie aia, nu ai voie cealaltă...De la acest „NU” am pornit şi eu în viaţă, ca mulţi alţii şi, ulterior, înspre profesie. Şi, totuşi, astăzi sunt un adult căruia încă îi place să înveţe şi în niciun loc nu m-am dus nepregătit. Nu sunt genul care zice „vreau să fiu..." şi atât.
CR: Aţi fost un copil norocos?
CB: Eram un copil obraznic și am pățit tot felul de accidente...Veneam de la Păltinica Veche, cu tata, spre oraș și am vrut să trec singur strada principală. Şi, trece primul secretar, cu Volga și evident, m-a accidentat. Norocul meu a fost că am căzut pe moale, plus că, Volga, fiind o mașină înaltă, a trecut peste mine. Ăsta a fost primul accident. Îmi amintesc acum încă unul cu bicicleta.Trăgeam un smeu de hârtie după mine și cu ochii la el şi la cum se unduia în aer, am fost aruncat din șa peste un gard, că era și o bordură pe-acolo...
Deci, da! Am simțit norocul de partea mea. Care era probabilitatea să scap nevătămat de sub maşină? Una la mie! După ce a trecut Volga peste mine, m-am ridicat și m-am dus demn la tata, ca şi cum norocul mi-era dator! Totatunci am început să cred că, „cineva, acolo sus, mă protejează”. Câţiva ani mai târziu, când eram în facultate, mama a plecat dintre noi și atunci nu prea am mai înțeles unde dispăruse protecția. Apoi fratele, tatăl meu...
CR: Există în dumneavoastră o parte pe care o arătaţi prea puţin altor oameni?
CB: Veselia. Deşi sunt o fire veselă, sunt şi un om preocupat. Sunt multe griji, multe probleme, care te ajung la un moment dat. În faţa oamenilor care mă cunosc trec, totuşi, drept un om vesel. Si-apoi, 19 ani într-un „elefant” îşi spun cuvântul...
Aici e cel mai potrivit moment să vă spunem că domnul Carmen Bârlă este managerul fabricii de la Adjud din 2003, în cadrul grupului SOMACO, al cărui logo este un elefant. Iar dumnealui este omul pentru care pofta de muncă nu se stinge prea uşor, un „om de teren” căruia nu-i prieşte confortul unui scaun, fie el şi de director şi, faţă în faţă cu veşnicele provocări ale vieţii, priveşte totul cu îndrăzneala lui „azi, că mâine nu e o opţiune!” Cu bunătate!
CB: Ca să scoţi la iveală tot ce e mai bun în oameni, e multă muncă. Am o echipă şi nişte oameni buni. Vreau să aduc fabrica la standarde europene, ea fiind din '75, să creștem producția, s-o automatizăm, mai fac câte ceva pentru fabrică și după asta,"mai lăsăm și tineretul!"...E bine să îi lași și pe alții, mai tineri, să continue ce ai clădit. Plus că, intervine rutina și nu prea mai ai satisfacții, la un moment dat, iar mie îmi plac provocările. Zonele de confort, liniștite, nu sunt de mine. Mi-a plăcut și îmi place să lucrez cu oamenii, să stau de vorbă cu ei, să văd ce probleme, ce nevoi au... Să fiu printre ei. Și asta m-a dezvoltat!
Acum înţelegeţi de ce am început cu popasul în „pădure”? Interviul cu domnul director Carmen Bîrlă a fost o provocare pentru noi, deoarece dumnealui, făcea ce făcea şi întorcea întrebarea în favoarea muncii în echipă, a investiţiei în oameni, în tineri, în fabrica pe care o manageriază, înspre comunitate.
CB: Trebuie şi vrem să facem un drum lateral, de ieșire a mașinilor cu trafic greu. Numai la noi vin zilnic 60-70 de tiruri. După ce vom creşte producția, vor veni și mai multe tiruri și tocmai de aceea e necesar un drum lateral. Avem, în general, grijă să nu sufere comunitatea din pricina industriei. Deși, fiind o zonă industrială de multă vreme, puteam spune că a venit comunitatea peste NOI.
Carmen Bîrlă este unul dintre acei Oameni de Bine care înnobilează Galeria Portretelor OM de BINE. Prin felul său de a povesti, de a acţiona întru binele altui semen şi prin felul unic de a direcţiona intenţia bună şi bunătatea-i întru vieţile altora.
CB: Sunt și bune, sunt și rele în viață. Încerc să păstrez un echilibru interior. Cât trăieşti, îți pui multe întrebări și conștientizezi că nu este făcut special nimic pentru tine şi doar pentru a-ţi fi favorabil.
Cât despre faptele sale bune, doar modestia dânsului ne opreşte să le înşirăm aici şi, oricum, mărturisim că noi, Filiala de Cruce Roşie Vrancea, le-am pierdut numărul de când ne este alături. Dar nu putem încheia fără să amintim că veţi găsi numele său, legat pentru totdeauna, de viaţa de după inundaţiile de la Cotul Morii, din 2010, când ieşirea din matcă a râului Prut a distrus aproape toate casele şi a adus sute de oameni în pragul disperării. Satul a fost strămutat la câţiva kilometri distanţă şi, grupul SOMACO, prin domnul director carmen Bîrlă, a sponsorizat cu BCA-ul necesar pentru construcţia noilor case.
Şi multe altele...Binele împlinit este pricină de alt bine...
Campania „Portret de OM de Bine” e felul nostru de a le spune „Mulţumim din tot sufletul, Oameni de Bine!”
Mulţumim, Carmen Bîrlă!
Text + foto realizate și asumate de conducerea Crucea Roșie, filiala Vrancea în cadrul campaniei „Portret Om de Bine”
