Advertorial

Campania „Portret Om de Bine” - Crucea Roșie Vrancea. Episodul 4, despre omul de afaceri Rodica Antal

Ziarul de Vrancea
27 mai 2022 3871 vizualizări

Sunt oameni care înalţă cetăţi în jur şi care zugrăvesc pe pereţii lor ceea ce consideră că au mai de preţ, simboluri care să le amintească diferite ipostaze în care s-au regăsit, fericiţi sau nu, la un moment dat.

Sunt, însă şi oameni altfel zămisliți care făuresc, mai degrabă, porturi spre soare pentru alţii decât pentru sine şi, în vreme ce timpurile îşi schimbă mesajul, ei pun la bătaie mâinile proprii în toate felurile posibile. Un astfel de Om, care te întâmpină, la nevoie, cu lumina soarelui pe chip, este antreprenorul Rodica Antal, asociat unic la RAY COM MODE SRL.

De-aici încolo, potecă cu potecă, vom încerca să construim, aşa cum ne pricepem, o cale dinspre omul de afaceri, Rodica Antal, către omul de Bine, Rodica Antal şi apoi o să vă înfăţişam totul aşa cum vine, autentic, dumneavoastră, făcându-vă cunoscută calitatea sa de OM, în cadrul a ceea ce noi am denumit, generic, Galeria Oamenilor de Bine, în campania „Portret de OM de Bine”, lansată cu aproximativ o lună înainte de a începe războiul din Ucraina.

Vrem însă să fie clar, încă de la început, un lucru: dacă lumea s-ar schimba peste 20 de ani într-atât încât să nu o mai recunoaştem, ştim sigur că dânsa ar construi, de una singură, un ORAŞ AL HĂRNICIEI, din foarte puţine lucruri pe care le-ar avea la îndemână, cu condiţia ca mâinile sale să o ajute şi, neapărat în complicitate cu Dumnezeu.

Am stabilit o întâlnire acasă la d-na Rodica Antal, pentru interviul-portret, chiar cu câteva zile înainte de a se concretiza conflictul armat dintre Rusia şi Ucraina. Influenţaţi de situaţie, la vremea respectivă, însă cu o încărcătură sufletească paşnică, am început aşa:

CR: Dacă mâine ar începe războiul, noi credem că dvs aţi fi prima care ar duce hrană soldaţilor, pe front, le-aţi găti refugiaţilor chiar dumneavoastră şi...

RA: Doamne fereşte, să batem în lemn! Armele sunt cel mai mare rău de pe faţa pământului şi cine le-a inventat, poate că s-a gândit la apărare, dintâi, dar ele curmă viaţa, totuşi. Indiferent de pretext. Poate nu începe războiul... Numai Dumnezeu ştie...

Câteva zile mai târziu, Rodica Antal sprijinea filiala de Cruce Roşie Vrancea cu mâncare caldă pentru primul val de refugiaţi ucraineni găzduiţi de judeţul Vrancea. Ba, chiar şi-a făcut şi paşaport, special, ca să însoţească transporturile umanitare trimise de  Crucea Roşie Vrancea, care pleacă periodic înspre Ucraina şi, trei luni mai târziu, în 16-17 Mai 2022, însoţea un transport umanitar al Crucii Roşii Vrancea către Cernihiv (2200km dus-întors de la Siret, Suceava), confirmând, la frumoasa vârstă pe care o are, faptele-i şi dorinţa-i permanetă de a face bine. Cât curaj!

Din păcate, trăim cu toţii zile, între noapte şi lumină, când răul amăgeşte adânc şi cimentează inimi împietrite deja. Totuşi, mulţumită cerului, sunt destul de mulţi şi cei care se iau la trântă cu răul, aşa cum au învăţat din poveştile cu Zmei, în copilărie, vitejia, blândeţea, dărnicia... Nicio grijă, însă, n-o să zăbovim în acest spirit sumbru care ne dă târcoale oricărui gând, ci îl redirecţionăm imediat într-un loc sigur, la adăpost de orice război, în casa d-nei Rodica Antal. Până la urmă, fiecare pace îşi are războaiele ei...

Aici, multitudinea de plante, adăpostite înăuntru, aglomerează locul, schimbând calitatea aerului. Plantele, foarte multe la număr, filtrează lumina şi o proiectează pe pereţi, feeric. Toate astea te fac să uiţi unde eşti, iar noţiunea de timp dispare.

De altfel, în toate locaţiile care ţin de afacerea pe care o gestionează Rodica Antal sunt foarte multe plante, pe care dânsa le-a plantat şi tot ea le îngrijeşte. Pentru noi, ar putea trece drept simple elemente de decor, dar pentru dumneaei par, mai degrabă, „borne” ale firii sale, rânduite să oprească întreaga revărsare a timpurilor.

CR: Se simte o vibraţie aparte a casei dumneavoastră, de la cum intră lumina, până la plantele pe care le-aţi adăpostit în casă. Există o poveste, cu siguranţă... ne-o împărtăşiţi?

RA: Este o poveste tristă la baza „decorului” casei. Spre exemplu, camera în care suntem acum este o amintire a ce a fost cândva. La un moment dat, toată casa noastră a ars, a avut loc un incendiu şi, ce vedeţi aici, sunt părţi şi amintiri. Atunci am fost la o răscruce de drum. Aici, din camera asta, să ştiţi că se vedea cerul liber, într-atât de mult arsese totul. A durat o lună de zile numai demolarea. Dar tot atunci am simţit ajutorul oamenilor. Chiar şi vecini, cu care nu prea avusesem multe vorbe, ne-au sărit în ajutor. A fost o încercare a vieţii, cumplită...

CR: În drum spre Dumneavoastră, am văzut un ghemotoc de cârpe luat de vânt. L-am urmărit cu privirea până când a dispărut, învârtindu-se... Asta ne-a făcut să ne gândim la anii care pier, la depărtare şi la ce NU o să luăm cu noi, când nu vom mai fi. Următoarea întrebare e una pe care o gândesc foarte mulţi oameni, atunci când este vorba de un om de afaceri. Sunteţi un om bogat?

RA: Sunt un om din Negrileşti, Tecuci şi veneam la şcoală la Focşani. Mă conduceau la gară o mulțime de copii şi mă şi aşteptau, la ora când ştiau că mă întorc acasă. Astfel, curtea casei mele era plină, de fiecare dată. Nu ne adunam la distracţie, ci ca să o ajutăm pe mama la treburile gospodăreşti. Uneori făceam treabă, alteori făceam prăjituri şi le mâncam împreună. Nu sunt singură la părinţi, am o soră şi un frate... Dar am avut norocul ăsta că, în copilărie, casa părintească a fost o casă deschisă. Și aşa m-am deprins şi eu şi, mai târziu, am avut, de asemenea, noroc în căsnicie, că şi soţul meu a fost tot un om foarte bun, cu dragoste de oameni. Se nimerea, câteodată, ca ruda vreunui vecin să vină de la drum lung şi ca acesta să aibă musafiri prea mulţi şi, dacă nu mai avea spaţiu de cazare, să îi ajutăm. Noi, repede întindeam masa... La „bogăţia” asta sper că se gândeasc alţi oameni...

CR: Sunteţi unul dintre acei oameni pentru care, reîntorşi în casă seara, târziu, după o zi de muncă, reîncepe, în somn, alergătura. Afacerile vă ocupă foarte mult timp şi, cu siguranţă vă și consumă foarte mult. De ce merită oamenii alţi oameni, precum sunteți dumneavoastră? Şi ajutorul Dumneavoastră, bineînţeles...

RA: Nu mă gândesc niciodată de ce merită oamenii, dar nu renunţ la oameni niciodată! Până la urmă, o faptă bună nu e musai să fie şi răsplătită, dacă la asta vă referiţi. Pentru că, mie mi-au fost întotdeauna dragi oamenii şi nu numai ei, ci şi animalele, pomii... Uşa mea a fost întotdeauna deschisă. Ce-am avut, am împărţit mereu cu vecinii, cu prietenii. Eu gândesc aşa: „Şi dacă mănânci o felie de pâine, şi dacă mănânci o felie de cozonac, important e că ai mâncat.”Banii sunt făcuţi să circule. Dacă Dumnezeu ne-a dat nouă, dăm şi noi la alţii, care au mai multă nevoie decât noi şi n-au ştiut să îi facă. Eu nu mă las dezamăgită de vorbele rele, care vin, inevitabil. Până la urmă, rămâne fapta bună şi ea aduce mulţumirea sufletească.

Acesta e momentul în care îşi fac apariţia şi cele două pisici, Chira și Pica, pe care Rodica Antal le ţine în casă. Se ştie că pisicile simt pulsul neliniştilor omeneşti şi că au menirea să regleze vibraţii, aşa că următoarea întrebare a venit firesc.

CR: „La vârsta dvs, mulţi oameni aleg să se plimbe, să meargă în străinătate. Dumneavoastra alegeţi să vă relaxaţi undeva, la soare, spre exemplu, pe banii dvs?

RA: Eu am uitat că sunt „pensionară, luându-mă cu toate astea (N.R.: afacerile!), cu încărcătura zilei. Eu mă relaxez printre plantele mele şi cu animăluţele mele. Dar mă relaxez și la soare, undeva, atunci când se poate.

CR: Cum e să fii o femeie de afaceri într-o lume a bărbaţilor?

RA: Eu n-am făcut niciodată deosebirea între o femeie de afaceri şi un bărbat de afaceri. Dar da, bărbaţii ne „mărginesc”, în general, însă, în ce mă priveşte, s-a manifestat într-un mod echilibrat în activitatea mea. Am pornit la drum în lumea afacerilor în 1991 şi, pe vremea aceea erau puţine femei care îndrăzneau să se gândească la afaceri. Am început cu o casă de modă, de care m-am ocupat mulţi ani, dar între timp s-a ivit şi altă oportunitate şi am extins obiectul de activitate înspre alimentaţie publică. Când n-am mai putut să mă ocup de amândouă, am renunţat la prima pasiune. Dar eu cred că sunt, mai degrabă, un om harnic și întreprinzător. Hărnicia am moştenit-o de la mama mea, care a muncit până la 88 de ani. Cinstea, corectitudinea, tot de acolo... îi iubesc pe oameni, dar îmi e şi teamă de ei. De ei şi de războaiele lor.

CR: Sunteţi un om foarte modest. Cum rămâne un om de afaceri un om modest?

RA: Niciodată nu prea am ştiut cum să apreciez singură ceea ce fac. În sensul că nu puteam să îmi dau seama dacă ce fac e prea mult sau prea puţin. Aş mai începe ceva... am elanul și pe cei doi fii ai mei, Cosmin si Raymond, împreună cu familiile lor.

CR: Există vreun moment în viaţa dumneavoastră în care să fi spus „m-am plictisit”?

RA: Tinerii de azi zic prea uşor „m-am plictisit”. Eu n-am putut niciodată să spun „m-am plictisit”. Cum să te plictiseşti? Dimpotrivă, mie nu mi-a ajuns niciodată timpul să fac ce mi-am propus.

Dacă cunoaşteţi tineri care se plictisesc, noi avem contracte cu şcolile profesionale, pregătim ucenici la locul de muncă. În fiecare an, am avut practicanţi, mai puţin acum, în pandemie. Dar sperăm să reluăm în curând... Cei ce vor să rămână la noi, îi oprim, evident. Cel mai de bază criteriu e să fie harnici şi să le placă ce fac.

Pandemia v-a oprit din a da o mână de ajutor, din a dărui?

RA: Nu, dimpotrivă! Fiind o firmă de catering cu atâta vechime şi când am văzut dezastrul, am stat pe gânduri şi m-am gândit cum să fac, cum să ajut. Şi, chiar atunci, Crucea Roşie Vrancea  avea nevoie de ajutor pentru câţiva emigranţi. Ne-am organizat imediat, deşi eram un pic speriaţi, că necesita o organizare diferită tot ajutorul acordat, fiind pandemie. Dar asta nu m-a împiedicat să dau o mână de ajutor. În acea perioadă s-au îmbolnăvit de covid şi mulţi vecini şi eu m-am angajat să le fac cumpărăturile, să le duc de mâncare, că nu avea cine să îi ajute. Am ajutat pe cât mi-a stat în putinţă şi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat sănătate şi putere de muncă!

Personalitatea şi caracterul altor semeni ne fac să mai privim, încă, lumea în albastru, cu speranţă. Oamenii precum Rodica Antal îşi încep dimineţile cu zâmbetul pe buze, atunci când vine vorba de muncă, iar „mâinile neostoite” sunt cele mai de preţ bunuri omeneşti ale sale.

Rodica Antal este unul dintre acei Oameni de Bine care au primit educaţia de a face din „nimic”  ceva, de a învăţa ceva nou în fiecare zi, fiindcă aşa „s-a primit” şi s-a aşezat în personalitatea dumneaei doza puternică şi autentică de educaţie, de acasă. Dânsa face parte din categoria acelor oameni care abia aşteaptă să vină ziua de Luni ca să poată să spună „gata, am treabă!” şi să o ia de la capăt ca şi cum ar începe o activitate nouă, deşi tot cea veche e în derulare.

Membru în comitetul de conducere al filialei de Cruce Roșie Vrancea, Rodica Antal a sponsorizat o serie de evenimente și campanii ale Crucii Roșii Vrancea, a fost gazda evenimentelor organizate de „Clubul Seniorilor” din Municipiul Focșani, înființat de filiala noastră și, în general, a răspuns „prezent” oricărei provocări, culminând cu recenta însoţire a transportului umanitar către Cernihiv, Ucraina, organizat de filiala de Cruce Roşie Vrancea în zilele de 16-17 Mai.

Campania „Portret de Om de bine” e felul nostru de a le spune „Mulţumim din tot sufletul, Oameni de Bine!” Mulţumim, Rodica Antal!

Text + foto realizate și asumate de conducerea Crucea Roșie, filiala Vrancea în cadrul campaniei „Portret Om de Bine”


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.