Campania „Portret Om de Bine” - Crucea Roșie Vrancea. Episodul 3, despre omul de afaceri adjudean Titi Carabulea
Portret de OM de BINE - Titi Carabulea, om de afaceri adjudean, asociatul unic al societăţii de construcţii Luxtrans SRL
În timp ce binele încă sfredeleşte din greu tuneluri către recunoştinţă şi memorie, noi, Crucea Roşie Vrancea, putem şi avem ce să aşternem în legătură cu binele înfăptuit de oamenii lui în tăcerea hârtiei, în ceea ce am denumit noi, Galeria „Portret de OM de Bine”. Dacă nu ar fi, nu s-ar povesti, nu-i aşa?
Până să lansăm campania „Portret de OM de Bine”, îi ştiam doar noi, acolo, umăr la umăr, oameni de afaceri filantropi, mărinimoşi, simţindu-se, cumva, datori să clădească, din ce-i al lor, muncind, lumină şi senin pentru alţii. Noi n-am ştiut a le mulţumi altfel decât aşa: privindu-ne în ochi şi încercând să trecem dincolo de „clădire”, zidiri care nu lasă în om darul vederii altuia, în amănunt, ci doar „la roşu”.
Astăzi, povestea Omului Titi Carabulea, om de afaceri adjudean, asociatul unic al societăţii de construcţii Luxtrans SRL şi a faptelor sale de bine.
O poveste care ne-a făcut să ne gândim la Pământ ca la singura casă pe care o cunoaştem cu adevărat şi la faptul că în Univers, totuşi, deşi e o planetă mare, Pământul este doar un punct minuscul. Când crezi că eşti mic şi neajutorat, că nu poţi schimba nimic în mersul grăbit al lumii şi nu poţi să repari relele din lume şi să faci dreptate, ar trebui să îl întâlneşti pe OMUL TITI Carabulea, pentru care „a face” înseamnă TOTUL. Măcar un minut.
CR: Se spune că dacă ne-am gândi la Pământ ca la un „bob de praf suspendat pe o rază de soare”, am învăţa umilinţa. Când se fac fapte bune? E un timp anume pentru ele?
TC: Fiecare dintre noi ne-am imaginat cel puţin o scară către cer şi ne-am visat, cel puţin o dată în viaţă, eroi, iar acest punct minuscul, Pământul, adună atât bucuriile, cât şi necazurile noastre, la un loc. Dar, faptele bune nu se fac numai de sărbători!... Fiecare îşi ştie bine lupta proprie, dar din când în când, dacă avem inima deschisă, ar trebui să aruncăm şi un ochi spre bătăliile altora. Şi, dacă simţim să ajutăm, să o facem din tot sufletul.
CR: Ştiţi că unii ar zice că sunt doar vorbe. Toată viaţa aţi ştiut să „pierdeţi” aşa, investind în alţii bunătate?
TC: Provin dintr-o familie de la ţară, suntem 5 fraţi. Am avut prilejul să plecăm cu mulţi ani în urmă în Italia. Am ţinut, tot timpul, mai multe „joburi”. Cred că nu mă pot abţine, nu mă pot opri din a face bine. Cu ajutorul lui Dumnezeu... Pe de o parte, studiile mă ajută să continui să muncesc, iar pasiunile asigură continuitate lucrurilor pe care îmi place să le fac.
CR: Binele e ca apa de fântână: îl „bei” de mic şi apoi nu ştii exact cum trece el prin tine, cum te leagă de pământ mai mult decât pe ceilalţi semeni. Faptele bune încep cândva, undeva. La Titi Carabulea, de când?
TC: De câte ori am avut „ce” şi n-a contat „cât”. Şi nici nu mai ştiu „când”... Când am deschis primul market, erau câţiva copii din sat care treceau înspre şcoală şi, cărora, în fiecare dimineaţă, le dăruiam sendvişuri calde...
CR: Ochii umezi „agaţă” bunătatea altui om, un dram sau mai mult, potrivind o „cheie” specifică în inima fiecăruia. De ce o dăruiţi?
TC: După mine, orice om ar trebui să aibă un loc pe care să îl numească „Acasă”. Sunt atâţia oameni sărmani care înnoptează sub„cerul liber”. Şi, nu e corect! Mie nu mi se pare corect!
Dacă i s-ar fi părut corect ca oamenii să nu aibă o casă, atunci, cu siguranţă că, de Crăciun, în 2016, familia Iencuţ, din comuna Homocea, sat Costişa nu ar fi primit o cheie de la prima lor casă chiar din mâna omului de afaceri Titi Carabulea. Un alt proiect din programul „Sub Acoperişul Crucii Roşii Vrancea”.
CR: Binele poate fi socotit „inginereşte”, în sensul că are nevoie de o fundaţie trainică?
TC: Şi de o macara! Că voi sări în ajutor cu mai mult decât o macara, eu m-am gândit, atunci, pe loc, când am văzut ce-i acolo. Pur şi simplu, a fost o scânteie, în legătură cu familia Niculescu, din comuna Tănăsoaia, sat Călimăneasa (o altă familie aflată în mare dificultate şi inclusă în programul „Sub Acoperişul Crucii Roşii Vrancea”) .
Eu, prestând un serviciu pentru domnul Gelu Scutaru, în două baze şi, dânsul, întrebându-mă ce fac, i-am zis „am o problemă, o să întârzii un pic. Uitaţi, s-a întâmplat necazul ăsta în comuna Tănăsoaia şi, zic, vreau să intervin, că mi s-a cerut ajutorul şi vreau să încerc să fac ceva pentru familia asta. Şi, dânsul, atunci, zice „vreau şi eu să vin lângă tine!”.
Reamintim că deja v-am supus atenţiei „darea de mână” a omului de afaceri Gelu Scutaru în activitatea Filialei de Cruce Roşie Vrancea, în interviul precedent (nr. 2 în Galeria Portretelor). Ce n-am mai spus atunci e că fix din această consimţire la bine a dânşilor, împreună, s-a şi pornit înspre lume inspiraţia pentru noul nostru proiect - "In fiecare an - o #CASĂ", din programul „Sub Acoperişul Crucii Roşii”.
CR: Casa familiei Niculescu va fi o casă de 160 de metri pătraţi, cu 7 camere. Nu e prea mult? În sensul că, mulţi oameni ar susţine, dacă ar fi întrebaţi, că există o graniţă a generozităţii: „adică, direct de sub „cerul liber, în 7 camere?” Noi ştim răspunsul, dar altruismul neexplicat se dedă, de obicei, la interpretări nefavorabile.
TC:. Dacă ar fi să mi se întoarcă toţi banii pe care i-am pierdut, nu din vina mea, ci pentru că aşa au considerat unii, alţii, încă de la vârsta tinereţii, aş mai construi cel puţin 20 de case asemănătoare cu cea care va deveni căminul familiei Niculescu. Dar pentru a completa imaginea, trebuie să spun că aici nu a fost vorba de vreo graniţă depăşită, în sensul că fundaţia casei familiei Niculescu fusese turnată deja la momentul în care m-am deplasat acolo, ca să vin în ajutor cu o macara, cum era stabilită iniţial „cota” aportului meu. În plus, familia Niculescu are 8 copii!!!
La momentul acela, dumneavoastră (filiala de Cruce Roşie Vrancea) reuşiserăţi să îi ajutaţi cu o locuinţă modulară de tip container şi, eu mi-am zis „ nu se poate, trebuie să fac mai mult pentru ei! Măcar ferestrele şi uşile pentru casă să le dăruiesc eu!”
Şi, din momentul ăla am avut şi zile în care am adus acolo echipe a câte 30 de oameni. Aşadar, repet, în momentul în care am ajuns acolo, s-a schimbat situaţia.
CR: Pe 31 decembrie, inclusiv în preajma sărbătorilor de Crăciun eraţi acolo, pentru a supraveghea lucrarea. Cât de mult vă costă să duceţi la capăt totul?
TC: Cei care au construit cel puţin o casă ştiu la ce se înhamă... multe sute de mii de lei... Nu am numărat de câte ori am fost acolo. N-am ţinut cont nici de bani, nici de timp, ci mai mult de frământări şi cum să termin ce am început pentru oamenii aceştia şi pentru copiii lor. Sper să o scoatem la capăt, împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu...
Am vrut să îi spunem că, mai degrabă, pare că Dumnezeu e ajutat de oameni precum dânsul. Am minţi dacă am spune că am mai ştiut să continuăm interviul-portret, construind o situaţie nouă, în care să mai „prelevăm” de la Titi Carabulea „material” pentru acest interviu. N-am mai ştiut de la „ochi în lacrimi”, mai întâi ai dânsului şi pe urmă, implicit, dar împărţitor, ai noştri. Şi aici, mai înainte de a denunţa îmbrăţişarea firească care a urmat, e poate, momentul să mai mărturisim aici, în acest punct, că tăcerile dumnealui, între întrebări, ne-au făcut să ne întrebăm dacă nu cumva, unii oameni chiar sunt rânduiţi de Sus, să fie OAMENI DE BINE, fiindcă, altminteri, de ce dânsul s-ar comporta ca şi cum bunătatea ar avea, un punct de lucru, pe veresie, pe viaţă, în toate cele 4 camere ale inimii sale!?
De la „ferestrele” altora, poate că e greu să străbaţi largul lumii şi măreţia frumuseţii din om, de dincolo de uşi într-o singură cheie. Pentru fiecare dintre noi, valoarea unei fiinţe se arată în chip felurit. La temelia unei case, se află mereu un gând. La temelia unei conştiinţe, nu ştim dacă e neapărat lacrima. La temelia umanităţii, acum ştim sigur că e Titi Carabulea!
De ce? Pentru că, tocmai ce a băgat, de data aceasta în propria-i casă, o altă famile aflată în pragul disperării, o familie cu un copil de numai câţiva anişori. Şi, credem noi, că vom mai povesti despre asta...
Deocamdată, o poveste sigur încheiată este că, astăzi, suntem pe cale de-a vă anunta că, cel mai frumos vis cu putință pentru familia Niculescu, din Tănasoaia, de a avea din nou o casă (a lor fiind mistuită de flăcări) este îndeplinit şi ne despart doar câteva zile de emoţionantul moment în care familia Niculescu va fi „Acasă”.
Campania „Portret de OM de bine ” e felul nostru de a le spune „Mulţumim din tot sufletul, Oameni de Bine! Mulţumim, Titi Carabulea!
Text + foto realizate și asumate de conducerea Crucea Roșie, filiala Vrancea în cadrul campaniei „Portret Om de Bine”
